Zi cu emoții pentru o deținută din cadrul Penitenciarului nr. 11 din Bălți. După o perioadă, femeia și-a revăzut copiii minori. Întâlnirea celor trei a avut loc joi, 27 octombrie și a fost posibilă datorită colaborării dintre administrația penitenciarului și Direcția de Asistență Socială și Protecție a Familiei din Drochia.
Copiii au 11 și respectiv 7 ani și se află în îngrijirea Centrului de plasament pentru copii separați de părinți „Căldura casei” din raionul Drochia.
„Întâlnirea celor trei a fost posibilă datorită colaborării dintre administrația penitenciarului și Direcția de Asistență Socială și Protecție a Familiei din Drochia, dar și Centru de plasament, care au oferit mamei și copiilor șansa de a se revedea. Timp cât au fost împreună aceștia au depănat amintiri, și-au exprimat gândurile și au împărtășit cu drag momente din trecut petrecute în comun”, precizează Administrația Națională a Penitenciarelor.
Potrivit specialiștilor, revederea a constituit un sprijin moral de neînlocuit atât pentru femeia privată de libertate, cât și copiii acesteia lipsiți de afecțiunea și grija mamei.
Ultima întrevedere a acestora a avut loc în luna august 2022 în Penitenciarul nr.11-Bălți, la solicitare Centrului de plasament.
„Menționăm că astfel de acțiuni contribuie la susținerea unui climat moral-psihologic benefic în rândurile persoanelor aflate în detenție, menținerea relațiilor cu familia având o importanță majoră în păstrarea echilibrului sufletesc al persoanelor de după gratii”, mai precizează administrația instituției.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md