Dacă acum circa 20 de ani, HIV/SIDA era o boală mortală în Republica Moldova, lucrurile s-au schimbat enorm de mult de atunci. Cu ajutorul unei pastile, pe care pacientul trebuie să o ia zilnic, virusul adoarme și devine nepericulos atât pentru persoana care-l are cât și pentru cei din jur. Pentru ca viața cu HIV să nu sune ca o condamnare la moarte, oamenii trebuie să-și cunoască statului cât mai curând posibil. Luna aceasta, este în desfășurare o campanie națională prin care persoanele sunt îndemnate să se testeze. În pofida accesului mai mare la informație și a eforturilor depuse de ong-uri, Guvern și partenerii externi, anual circa 300 de oameni cu SIDA mor. Iar 2/3 dintre aceștia mor din cauza maladiilor provocate de SIDA.
Depistată cât mai devreme, infecția cu HIV poate fi mai ușor ținută sub control. Dacă acum mulți ani, HIV egala cu moartea, acum șansele de a trăi până la adânci bătrâneți sunt mult mai mari. Este convins de acest lucru și Andrei, un tânăr care a depistat că este infectat cu acest virus în 2011. A fost întâmplător. Avea probleme de sănătate și i s-au cerut mai multe teste, inclusiv la HIV. Nu a urmat tratament chiar imediat, dar acum este unul dintre cei mai responsabili pacienți. Prima perioadă își ținea identitatea în secret, dar mai apoi a prins la curaj și a dezvăluit lumii din jur ce boală are. „Eu, cu fața deschisă, spun că sunt infectat cu HIV de 10 ani. Nu ascund acest fapt pentru că sunt de părere că nu este o problemă. Un om cu HIV este la fel ca ceilalți.”, este convins Andrei, care de mai multă vreme oferă consultanță pentru persoane aflate în situația sa.
Ca să țină încărcătura virală într-o stare pasivă, ia o pastilă la fiecare 24 de ore. Andrei susține că are o imunitate bună și nu are probleme de sănătate. „- Când în țară a fost Covid, cum ați trecut? - Minunat. Chiar m-am îmbolnăvit, a fost ca la toți. Fără probleme de genul că sunt cu HIV și încă și Covid. Nu a fost așa ceva. Chiar am trecut prin boală mai ușor decât o persoană care nu este infectată cu HIV.”, își amintește zâmbind Andrei.

L-am întâlnit pe Andrei la un spectacol, regizat de Daniela Burlaca, în contextul campaniei naționale prin care persoanele sunt îndemnate să se testeze la HIV. Performance-ul a spus poveștile unor oameni care s-au infectat deși nu credeau că li se poate întâmpla acest lucru. Spectacolul, mesajul central al căruia este testarea cât mai devreme, a fost pus în scenă împreună cu asociația Inițiativa Pozitivă, care oferă consultanță la mii de persoane infectate cu HIV, care fac parte din grupuri cheie vulnerabile, cum ar fi consumatorii de droguri sau prestatoarele de servicii sexuale contra plată. Ruslan Poverga, directorul asociației „Inițiativa pozitivă” explică ideea de a pune în scenă un asemenea spectacol: „Adunăm comunități diferite de oameni. Din lumea afacerilor, oameni de artă, bloggeri, influenceri, jurnaliști. Esența constă în faptul că, fiind deja în anul 2022, înțelegem că nu putem să ne mișcăm mai departe și să ne opunem epidemiei, fără suportul acestor comunități. Când spunem HIV, înțelegem că nu mai este doar despre grupurile de risc. Acum 30 de ani, căutam să stabilim contacte cu persoanele din grupurile de risc și împreună cu ele să schimbăm realitățile, să creăm servicii, să schimbăm opinia publică. Deja tot ce a fost posibil, am atins deja. Dar pentru că epidemia a ieșit din hotarele grupurilor de risc, este printre populația generală, sugerează că trebuie să implicăm mai multă lume.”
An de an, în țară sunt depistate în jur de 800 de cazuri noi de infectare cu HIV. Directorul de la Inițiativa Pozitivă consideră că dacă în fiecare an numărul de cazuri depistate va crește nu va fi deloc rău. Dimpotrivă, va fi un lucru pozitiv, pentru că problema în Moldova, ca și în multe alte țări, este că o mulțime de oameni trăiesc cu HIV și nu știu despre asta. Dacă fiecare persoană cu HIV va ști despre statutul său și va lua medicamente care-i vor permite să trăiască până la adânci bătrâneți și-l vor face absolut inofensiv pentru cei din jur, atunci epidemia poate fi oprită.

Veronica Gherbovețchii, jurnalistă TV8: „Testul la HIV poate fi făcut și în condiții de casă. Poate fi găsit la medicul de familie, la ONG-urile specializate ori la o rețea de farmacii, precum cea în care sunt eu acum. Dacă cineva va dori să afle care anume, îmi poate scrie în privat. Voi încerca să fac și un test, ca să ne convigem că procedura nu este deloc anevoioasă. Doamna farmacistă mi-a dat un test, nu plătesc nimic pentru el. Cam asta a fost procedura, acum trebuie să așteptăm circa 20 de minute ca să aflăm rezultatul final.”
Și dacă HIV nu dă semne evidente de boală, adică persoana se simte bine și nu are vreo problemă de sănătate, atunci când ajunge la stadiul SIDA, lucrurile se schimbă dramatic. Conform specialiștilor, anual în jur de 300 de oameni cu SIDA mor, iar 2/3 dintre aceștia mor din cauza maladiilor provocate de SIDA.
În Republica Moldova, conform datelor statistice sunt înregistrate 15128 de cazuri de infecție cu HIV. În acest an, au fost confirmate 753 de cazuri noi de infecție cu HIV, dintre care 128 în teritoriile de Est. Majoritatea sunt persoane tinere de vârstă reproductivă, sexual active, predomină calea de transmitere homosexuală, se menționează într-un comunicat de presă emis de Agenția Națională de Sănătate Publică, în contextul zilei de 1 decembrie, când este marcată ziua mondială de combatere a SIDA.
Un reportaj de Veronica Gherbovețchii
Imagine și montaj de Vlad Glinjan












































