Șefa Cabinetului de miniștri, Natalia Gavrilița pleacă la București, pe 13 septembrie. Prim-ministra va participa la forumul „Moldova – Romania: Capital Bridges”. Aceasta este prima reuniune la nivel înalt dedicată promovării piețelor de capital de pe cele două maluri ale Prutului.
Natalia Gavrilița va ține un discurs la ceremonia de deschidere, după care va participa la discuții cu toți cei prezenți la eveniment. Agenda forumului cuprinde subiecte importante, cum ar fi contextul internațional, implementarea de politici favorabile pentru dezvoltarea climatului investițional și de afaceri, întărirea legăturilor între piețele de capital din cele două țări, foaia de parcurs a României în procesul de aderare la UE și bunele practici de preluat în contextul statutului Republicii Moldova de țară candidată la Uniunea Europeană.
În capitala României, șefa Guvernului de la Chișinău se va întâlni cu omologul său de la București, Nicolae Ciucă, dar și cu reprezentanții companiilor membre ale Camerei de Comerț Americane (AmCham) din România.