Galina Dodon, soția fostului președinte al Republicii Moldova, este așteptată joi, 16 iunie, la Procuratura Anticorupție, unde urmează să fie pusă sub învinuire în dosarul de complicitate la îmbogățirea ilicită, pornit pe numele soțului său Igor Dodon.
Potrivit surselor TV8, aceasta este așteptată la Procuratură la amiază.
TV8.md reamintește pe că 13 iunie, Procuratura Anticorupție a confirmat citarea pentru data de 16.06.2022 a Galinei Dodon, dar și altor persoane complici la săvârșirea infracțiunilor, în vederea înaintării învinuirii și audierii în calitate de învinuiți în dosarul denumit generic „Kuliok”.
„În acest context sunt investigate mai multe persoane în privința cărora există probe că ar fi participat la comiterea infracțiunii. Persoanele în privința cărora există careva probe că ar fi comis infracțiunea nu pot fi audiate în calitate de martori, iar statutul de învinuit atribuit persoanelor acordă acestora garanții sporite la exercitarea dreptului la apărare în cadrul procesului penal”, a precizat atunci PA.
Anunțul că Galina Dodon a fost citată la Procuratură a fost făcut chiar de soțul său, fostul șef de stat. Acesta a scris pe pagina sa de Facebook, că soția sa ar fi fost oprită în trafic pentru a i se înmâna citația.
„Procurorii i-au înmânat citație soției mele și o invită la procuratură să o pună sub învinuire, după ce au oprit-o în trafic, pe drum, când mergea cu copiii la lecția de şah (probabil este filată non-stop). Este un caz fără precedent pentru Republica Moldova, când dorința de răfuială asupra oponentului politic o împinge pe Maia Sandu, președinte actual al țării, să-mi atace soția, copiii, mama, rudele apropiate”, scrie Dodon pe pagina sa de Facebook.
Ulterior, PA a venit cu precizări în care a dezmințit declarațiile apărute pe rețelele de socializare, potrivit cărora Galina Dodon ar fi fost oprită în trafic pentru a primi citația.
„Cu referire la citarea la Procuratura Anticorupție a dnei Galina Dodon, venim cu unele precizări, care indică la caracterul fals al declarațiilor apărute pe rețelele de socializare prin care subiectul investigației în dosarul „Kuliok”, încearcă să manipuleze opinia publică. În realitate, ofițerul de investigații din cadrul grupului de urmărire penală, care se deplasa spre domiciliul familiei Dodon pentru înmânarea citației, văzând că autoturismul dnei Galina Dodon era parcat în apropierea liceului Prometeu din mun. Chișinău, s-a apropiat de aceasta și i-a înmânat citația”, a precizat PA.
TV8.md reamintește că pe 24 mai, Procurorii Anticorupție, în comun cu ofițerii CNA și SIS au efectuat 10 percheziții acasă la fostul șef de stat, Igor Dodon, inclusiv la alte locații și imobile deținute prin persoane interpuse. Potrivit Procuraturii, descinderile au avut loc în cadrul unui dosar penal pornit în temeiul bănuielii rezonabile de comitere a infracțiunii de corupere activă, acceptarea finanțării partidului politic, trădare de patrie și de îmbogățire ilicită.
În urma perchezițiilor au fost ridicate sume mari de bani și obiecte de lux, în valoare totală de zeci de milioane de lei. Persoanele vizate au încercat să ascundă bunuri și documente purtătoare de informații, iar una dintre ele „a încercat să distrugă probe prin înghițire”.
Pe 26 mai, Igor Dodon a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile, iar complicele care ar fi și cumnatul fostului șef de stat, cel care a vrut sa înghită recipisa a primit 30 de zile de arest preventiv la Penitenciarul nr. 13.
În vara anului trecut, Procuratura Anticorupție a anunțat că a dispus neînceperea urmăririi penale în cadrul procesului penal pornit în baza denunțului lui Iurie Reniță prin care cerea investigarea circumstanțelor rezultate din înregistrările video în care Igor Dodon ar fi primit de la fostul lider PDM o pungă, în care se prezuma că ar fi fost bani. Procuratura a decis atunci că faptele persoanelor vizate în înregistrări nu întrunesc elementele vreunei infracțiuni.
De la deschiderea dosarului, Igor Dodon, a declarat că acest este unul politic, la comanda președintei, iar el nu are nicio vină.
De cealaltă parte, președinta Maia Sandu a declarat că dacă Igor Dodon crede că este cinstit, atunci nu are de ce să își facă griji de cum va derula dosarul acestuia. Șefa statului speră ca „Procuratura nu face jocuri politice nici la indicația cuiva și nici din propria inițiativă”, iar procurorii vor acționa în conformitate cu legea.
Președinta a declarat în cadrul unei conferințe de presă că a aflat despre reținerea lui Igor Dodon din presă, iar mai multe detalii despre dosar nu cunoaște, însă tot ce își dorește este „o justiție independentă și profesionistă care să respecte în primul rând legea”. Totodată, Maia Sandu, a negat acuzațiile înaintate de Igor Dodon, precum că grupul de procurori ar fi condus de Ambasada SUA.
Dodon a fost recent subiectul unei investigații „Cutia Neagră PLUS”. Ancheta a scos la iveală schema prin care fostul președinte Igor Dodon și-a cumpărat casa de milioane de la Buiucani, tăinuind proveniența banilor. Deși a negat întotdeauna acest lucru, sursele noastre susțin că Igor Dodon a investit din start în construcția casei de pe strada Xenopol și vizita în permanență șantierul, de când au început constructorii să ridice casa. Contractul de investiție a fost semnat în anul 2007, pe când Dodon ocupa funcția de ministru al Economiei. Detalii, în INVESTIGAȚIE.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md