Dintre miile de copii scoși de autorități din familiile biologice și plasați în grija statului, doar circa 600 au statut adoptiv. Aparent, nu e un număr ce sperie. Însă, din varii motive, ajunge să fie adoptat practic fiecare al 6-lea. Cu cât mai mic este copilul, cu atât are șanse mai mari ca să fie luat de cineva acasă. Și asta pentru că, potențialii părinți își doresc copii de vârstă fragedă. Dacă ar avea între 0 și 2 ani, ar fi ideal, cred ei.
Mulți nu reușesc să găsească un astfel de copil și, după ani de așteptări, renunță. Cât de dur nu ar suna, dar, odată cu vârsta tot mai mare a copiilor, scade și interesul părinților de a-i adopta. Conform statisticilor, în anul 2021, altele mai actuale nu sunt, niciun copil cu vârsta cuprinsă între 16 și 17 ani nu a fost înfiat.
Tatiana a știut dintotdeauna că va adopta un copil. Și mama ei și-a dorit acest lucru. Și chiar era cât pe ce să ia acasă o fetiță, însă un alt cuplu le-a luat-o înainte, din cauză că a depus mai devreme actele. Când s-a căsătorit, Tatiana i-a povestit soțului despre dorința ei, iar el a fost de acord. Chiar și așa, nu s-a întâmplat totul chiar imediat. S-a stabilit în Italia, a născut un copil. Când l-a văzut cât de cât măricel și scăpat din nevoi, a revenit la subiectul adopției.
„Pare puțin sperietor, dar nu e așa de strașnic. Dacă totul decurge cum trebuie, nu este imposibil. Noi am depus documentele în mai multe raioane, nu doar la Chișinău, de aceea a fost mai repede - un an. Toate etapele au fost interesante, chiar și actele să le strângem nu a fost greu, dacă știi ce trebuie, nu este complicat”, spune mama a doi copii, Tatiana Gazul.
După un an de emoții, de așteptări, de drumuri pe la autorități, Tatiana și soțul ei au reușit să adopte un copil, un băiat care pe atunci avea 3 ani și jumătate. Când micuțul a împlinit 4 ani, ziua de naștere și-a petrecut-o deja în sânul noii familii, înconjurat de dragoste și căldură.
„Timp de o săptămână, a patra zi mi-a spus mami. Niște emoții că îmi trecea tot rece, parcă prima dată cineva îmi spunea mami. Peste două săptămâni, ne uitam la televizor, la desene animate, fără să avem vreo discuție, el spune: unde ai fost până acum? De ce nu ai venit până acum? El vorbește foarte bine. Îi spun: când erai mic, te-am pierdut, mai mulți te căutam, dar iată acum te-au găsit. El m-a cuprins și mi-a spus să nu-l mai las vreodată. Niște emoții!”, povestește Tatiana.
Cei doi - mama și fiul - se descoperă în fiecare zi. Se întâmplă deseori să plângă, fiind copleșită de emoțiile pe care i le oferă cel mic: „Văzând cum mănâncă cu mânuțele, cum nu se satură de mâncare, de bomboane, vede o hăinuță și întreabă e doar a mea? Eu așa de tare vă iubesc, pe tati tot, pe badea”.
Acest caz este unul reușit. De la depunerea dosarului și până la finalizarea adopției a trecut cam un an. Atât durează, în medie, majoritatea adopțiilor în Republica Moldova, după ce legislația în acest domeniu a fost simplificată.
Potrivit specialiștilor de la Ministerul Muncii și Protecției Sociale, doar în cazuri excepționale, procesul se poate întinde mai mult de un an. Dar sunt situații individuale, dar nu reprezentative.
„Trebuie să demonstrezi că nu ai antecedente penale, că ai o stare de sănătate care îți permite să îngrijești copilul, sunt doar câteva dintre actele ce trebuie prezentate, să ai o locuință, nu neapărat să îți aparțină, dar să arăți că copilul va avea unde sta și se juca. Nu punem accent pe partea financiară, dar face parte din tot tabloul”, ne-a explicat reprezentanta Direcției Politici de Protecţie a Drepturilor Copilului și Familiilor cu Copii, Anastasia Gruzin.
Deși simplificată, legislația oricum rămâne strictă atunci când e vorba de adopții. Circa 6 luni e nevoie pentru ca autoritățile să ofere statut adoptabil unui copil. Pentru asta, trebuie să aibă acordul părinților biologici, a bunicilor, a mătușilor și altor rude apropiate.
Și adulții care vor să ia în grijă un copil trebuie să urmeze o mulțime de pași. Primul este să se adreseze direcțiilor sociale unde își au domiciliul, unde primesc lista cu actele necesare. Acest lucru durează circa două luni. Mai trec instruiri, evaluări din partea specialiștilor. Dacă trec cu bine, li se oferă un certificat de adoptator. Ca autoritățile să știe ce caută mai exact, persoanele trebuie să completeze o cerere unde descriu vârsta copilului, genul, culoarea ochilor, numărul de copii și altele.
„Dacă există un copil care ar putea să vi se propună, ca să-l vedeți, se eliberează un permis de vizită. Până la 30 de zile, mergeți și îl vizitați, creați un atașament. Dacă simțiți că vreți să mergeți mai departe, vi se dă un acord să luați copilul acasă, pentru o perioadă de 60-90 de zile. În această perioadă, formați un atașament”, spune Anastasia Gruzin.
Dacă totul este în regulă, atunci adopția se mută în instanță. Timp de 10 zile, judecătorul trebuie să emită o decizie. Și tot în 10 zile intră în vigoare. Aceste perioade au fost reduse, anume pentru a simplifica procesul.
„Ca să mituiești nu știu cum ai putea, pentru că sunt foarte multe etape și foarte multe persoane implicate în acest proces, nu este sens. Noi tot timpul menționăm că dacă cineva cunoaște astfel de cazuri, când se solicită, să sesizeze organele de control. Se zvonește, dar nu spun până la capăt. Și nouă ne este dificil”, a menționat reprezentanta Direcției Politici de Protecţie a Drepturilor Copilului și Familiilor cu Copii.
În mare parte, procesul de adopție devine anevoios din cauza caracteristicilor pe care persoanele le indică în cerere. De obicei, majoritatea este în căutarea copiilor care au între 0 și 2 ani, dar rar se întâmplă ca astfel de copii să aibă statut de adopție: „Cererea să nu fie restrânsă, ei menționează o vârstă fragedă, dar după ce fac instruirile, își dau seama că ar putea adopta copii și cu o vârstă mai mare. Certificatul însă nu le permite acest lucru, pentru că dacă scrie un copil, iar ei vor doi, atestatul trebuie modificat”.
În medie, anual, circa 100 de copii sunt adoptați. Dacă vorbim de date concrete, observăm că în 2021 au fost 87 de copii. 12 dintre aceștia au fost înfiați de cetățeni străini. În Republica Moldova, doar două țări au reprezentanțe autorizate, prin care cetățenii țărilor respective pot înfia copii moldoveni. Este vorba de Italia și Statele Unite. De regulă, străinii iau copiii care nu reușesc să fie adoptați de moldoveni. Fie pentru că sunt prea mari, fie că sunt bolnavi sau că sunt mai mulți frați.
„Cetățenii noștri, când văd că este o anumită diagnoză, se tem. Dar, de multe ori, acești copii au nevoie de mai multă atenție. Pot fi anumite probleme de dezvoltare, dar e din cauza condițiilor în care a trăit până la adopție”, a subliniat Anastasia Gruzin.
Un alt caz de adopție internațională, devenit cunoscut vara aceasta, este al două surori, care au crescut într-un orfelinat. Când au ajuns în Atlanta, cea mai mare dintre ele, Alina, avea 16 ani, iar cealaltă, Veronica, era de 15.
Adaptarea nu a fost ușoară, ambele având caractere dificile. Acum însă se bucură din plin de viața americană și își urmează pasiunile.
„Prima dată când am venit în casa lor, țin minte mirosul casei, un miros cald, mirosea a măr și scorțișoară. Părinții ne-au dus în camera noastră și am văzut în dulap haine noi, noi nu aveam așa ceva. A mers la magazin ca să cumpere haine pentru mine, pentru Veronica. M-am așezat pe pat și am simțit că America este casa mea”, povestește Alina.
„Când ne-au adus acasă, n-a fost greu, cel puțin pentru mine. Nu a durat mult pentru noi, pentru mine, până le-am spus părinți. Mamă și tată”, relatează Veronica.
Potrivit ministerului Muncii și Protecției Sociale, circa 340 de persoane au statut de părinți adoptatori. Pe de altă parte, la evidența autorităților sunt aproximativ 600 de copii care așteaptă să fie adoptați.
Un reportaj de Veronica Gherbovețchii
Imagine și montaj de Vlad Glinjan
