Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1481: Critici de la Trump, ajutor de la Macron și alertă în Moldova. Teheran amenință Kiev

social

/VIDEO/ Adopția, proces anevoios? Istoria unui copil care și-a găsit familie: „M-a cuprins și mi-a spus să nu-l mai las vreodată”

21 ianuarie 2023, ora 23:18

Dintre miile de copii scoși de autorități din familiile biologice și plasați în grija statului, doar circa 600 au statut adoptiv. Aparent, nu e un număr ce sperie. Însă, din varii motive, ajunge să fie adoptat practic fiecare al 6-lea. Cu cât mai mic este copilul, cu atât are șanse mai mari ca să fie luat de cineva acasă. Și asta pentru că, potențialii părinți își doresc copii de vârstă fragedă. Dacă ar avea între 0 și 2 ani, ar fi ideal, cred ei. 

Mulți nu reușesc să găsească un astfel de copil și, după ani de așteptări, renunță. Cât de dur nu ar suna, dar, odată cu vârsta tot mai mare a copiilor, scade și interesul părinților de a-i adopta. Conform statisticilor, în anul 2021, altele mai actuale nu sunt, niciun copil cu vârsta cuprinsă între 16 și 17 ani nu a fost înfiat. 

Tatiana a știut dintotdeauna că va adopta un copil. Și mama ei și-a dorit acest lucru. Și chiar era cât pe ce să ia acasă o fetiță, însă un alt cuplu le-a luat-o înainte, din cauză că a depus mai devreme actele. Când s-a căsătorit, Tatiana i-a povestit soțului despre dorința ei, iar el a fost de acord. Chiar și așa, nu s-a întâmplat totul chiar imediat. S-a stabilit în Italia, a născut un copil. Când l-a văzut cât de cât măricel și scăpat din nevoi, a revenit la subiectul adopției. 

„Pare puțin sperietor, dar nu e așa de strașnic. Dacă totul decurge cum trebuie, nu este imposibil. Noi am depus documentele în mai multe raioane, nu doar la Chișinău, de aceea a fost mai repede - un an. Toate etapele au fost interesante, chiar și actele să le strângem nu a fost greu, dacă știi ce trebuie, nu este complicat”, spune mama a doi copii, Tatiana Gazul.

După un an de emoții, de așteptări, de drumuri pe la autorități, Tatiana și soțul ei au reușit să adopte un copil, un băiat care pe atunci avea 3 ani și jumătate. Când micuțul a împlinit 4 ani, ziua de naștere și-a petrecut-o deja în sânul noii familii, înconjurat de dragoste și căldură. 

„Timp de o săptămână, a patra zi mi-a spus mami. Niște emoții că îmi trecea tot rece, parcă prima dată cineva îmi spunea mami. Peste două săptămâni, ne uitam la televizor, la desene animate, fără să avem vreo discuție, el spune: unde ai fost până acum? De ce nu ai venit până acum? El vorbește foarte bine. Îi spun: când erai mic, te-am pierdut, mai mulți te căutam, dar iată acum te-au găsit. El m-a cuprins și mi-a spus să nu-l mai las vreodată. Niște emoții!”, povestește Tatiana.

Foto simbol

Cei doi - mama și fiul - se descoperă în fiecare zi. Se întâmplă deseori să plângă, fiind copleșită de emoțiile pe care i le oferă cel mic: „Văzând cum mănâncă cu mânuțele, cum nu se satură de mâncare, de bomboane, vede o hăinuță și întreabă e doar a mea? Eu așa de tare vă iubesc, pe tati tot, pe badea”. 

Acest caz este unul reușit. De la depunerea dosarului și până la finalizarea adopției a trecut cam un an. Atât durează, în medie, majoritatea adopțiilor în Republica Moldova, după ce legislația în acest domeniu a fost simplificată. 

Potrivit specialiștilor de la Ministerul Muncii și Protecției Sociale, doar în cazuri excepționale, procesul se poate întinde mai mult de un an. Dar sunt situații individuale, dar nu reprezentative. 

„Trebuie să demonstrezi că nu ai antecedente penale, că ai o stare de sănătate care îți permite să îngrijești copilul, sunt doar câteva dintre actele ce trebuie prezentate, să ai o locuință, nu neapărat să îți aparțină, dar să arăți că copilul va avea unde sta și se juca. Nu punem accent pe partea financiară, dar face parte din tot tabloul”, ne-a explicat reprezentanta Direcției Politici de Protecţie a Drepturilor Copilului și Familiilor cu Copii, Anastasia Gruzin.

Deși simplificată, legislația oricum rămâne strictă atunci când e vorba de adopții. Circa 6 luni e nevoie pentru ca autoritățile să ofere statut adoptabil unui copil. Pentru asta, trebuie să aibă acordul părinților biologici, a bunicilor, a mătușilor și altor rude apropiate. 

Și adulții care vor să ia în grijă un copil trebuie să urmeze o mulțime de pași. Primul este să se adreseze direcțiilor sociale unde își au domiciliul, unde primesc lista cu actele necesare. Acest lucru durează circa două luni. Mai trec instruiri, evaluări din partea specialiștilor. Dacă trec cu bine, li se oferă un certificat de adoptator. Ca autoritățile să știe ce caută mai exact, persoanele trebuie să completeze o cerere unde descriu vârsta copilului, genul, culoarea ochilor, numărul de copii și altele. 

„Dacă există un copil care ar putea să vi se propună, ca să-l vedeți, se eliberează un permis de vizită. Până la 30 de zile, mergeți și îl vizitați, creați un atașament. Dacă simțiți că vreți să mergeți mai departe, vi se dă un acord să luați copilul acasă, pentru o perioadă de 60-90 de zile. În această perioadă, formați un atașament”, spune Anastasia Gruzin.

Dacă totul este în regulă, atunci adopția se mută în instanță. Timp de 10 zile, judecătorul trebuie să emită o decizie. Și tot în 10 zile intră în vigoare. Aceste perioade au fost reduse, anume pentru a simplifica procesul. 

„Ca să mituiești nu știu cum ai putea, pentru că sunt foarte multe etape și foarte multe persoane implicate în acest proces, nu este sens. Noi tot timpul menționăm că dacă cineva cunoaște astfel de cazuri, când se solicită, să sesizeze organele de control. Se zvonește, dar nu spun până la capăt. Și nouă ne este dificil”, a menționat reprezentanta Direcției Politici de Protecţie a Drepturilor Copilului și Familiilor cu Copii.

În mare parte, procesul de adopție devine anevoios din cauza caracteristicilor pe care persoanele le indică în cerere. De obicei, majoritatea este în căutarea copiilor care au între 0 și 2 ani, dar rar se întâmplă ca astfel de copii să aibă statut de adopție: „Cererea să nu fie restrânsă, ei menționează o vârstă fragedă, dar după ce fac instruirile, își dau seama că ar putea adopta copii și cu o vârstă mai mare. Certificatul însă nu le permite acest lucru, pentru că dacă scrie un copil, iar ei vor doi, atestatul trebuie modificat”. 

În medie, anual, circa 100 de copii sunt adoptați. Dacă vorbim de date concrete, observăm că în 2021 au fost 87 de copii. 12 dintre aceștia au fost înfiați de cetățeni străini. În Republica Moldova, doar două țări au reprezentanțe autorizate, prin care cetățenii țărilor respective pot înfia copii moldoveni. Este vorba de Italia și Statele Unite. De regulă, străinii iau copiii care nu reușesc să fie adoptați de moldoveni. Fie pentru că sunt prea mari, fie că sunt bolnavi sau că sunt mai mulți frați. 

„Cetățenii noștri, când văd că este o anumită diagnoză, se tem. Dar, de multe ori, acești copii au nevoie de mai multă atenție. Pot fi anumite probleme de dezvoltare, dar e din cauza condițiilor în care a trăit până la adopție”, a subliniat Anastasia Gruzin.

Un alt caz de adopție internațională, devenit cunoscut vara aceasta, este al două surori, care au crescut într-un orfelinat. Când au ajuns în Atlanta, cea mai mare dintre ele, Alina, avea 16 ani, iar cealaltă, Veronica, era de 15. 

Adaptarea nu a fost ușoară, ambele având caractere dificile. Acum însă se bucură din plin de viața americană și își urmează pasiunile.

„Prima dată când am venit în casa lor, țin minte mirosul casei, un miros cald, mirosea a măr și scorțișoară. Părinții ne-au dus în camera noastră și am văzut în dulap haine noi, noi nu aveam așa ceva. A mers la magazin ca să cumpere haine pentru mine, pentru Veronica. M-am așezat pe pat și am simțit că America este casa mea”, povestește Alina.

„Când ne-au adus acasă, n-a fost greu, cel puțin pentru mine. Nu a durat mult pentru noi, pentru mine, până le-am spus părinți. Mamă și tată”, relatează Veronica.

Potrivit ministerului Muncii și Protecției Sociale, circa 340 de persoane au statut de părinți adoptatori. Pe de altă parte, la evidența autorităților sunt aproximativ 600 de copii care așteaptă să fie adoptați. 

Un reportaj de Veronica Gherbovețchii 

Imagine și montaj de Vlad Glinjan

/VIDEO/ Luptă cu o maladie rară și a trecut prin două morți clinice: Tatiana Bezerdic, femeia care realizează creații unice hand-made
/VIDEO/ Luptă cu o maladie rară și a trecut prin două morți clinice: Tatiana Bezerdic, femeia care realizează creații unice hand-made
/PROMO/ Cazul Ludmilei Vartic zguduie opinia publică. Despre justiție și curajul de a cere ajutor – de la ora 19:45, la Cutia Neagră PLUS
/PROMO/ Cazul Ludmilei Vartic zguduie opinia publică. Despre justiție și curajul de a cere ajutor – de la ora 19:45, la Cutia Neagră PLUS
Sărbătoare pe 15 martie 2026: Creștinii ortodocși marchează Duminica Sfintei Cruci. Tradiții și obiceiuri
Sărbătoare pe 15 martie 2026: Creștinii ortodocși marchează Duminica Sfintei Cruci. Tradiții și obiceiuri
/PROMO/ Filmul „Drumul Războiului 2: De la inimă la inimă”: Când poți să-l vezi la Ungheni cu intrare liberă
/PROMO/ Filmul „Drumul Războiului 2: De la inimă la inimă”: Când poți să-l vezi la Ungheni cu intrare liberă
/VIDEO/ Natura nu are hotare: În această primăvară vor fi plantate peste 3.000 de hectare
/VIDEO/ Natura nu are hotare: În această primăvară vor fi plantate peste 3.000 de hectare

/VIDEO/ „Vinovatul exclusiv este Rusia”: Precizări de la ministrul Mediului privind starea de alertă pe Nistru

nistru (5)
15 martie 2026, ora 16:15

„Vinovatul exclusiv pentru poluarea fluviului este Federația Rusă”, a declarat ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, după ședința Guvernului în care a fost instituită starea de alertă de mediu în bazinul râului Nistrului. 

 „Ceea ce vedem astăzi nu este un accident natural, ci o consecință directă a războiului la granița noastră. Agresiunea Rusiei ne lovește tot mai tare”, a declarat ministru în cadrul unei conferințe de presă.

În prezent, poluantul continuă să se verse în Nistru, iar volumul de petrol depășește 1,5 tone, cifră vehiculată anterior. Autoritățile nu pot estima cât va mai dura această scurgere și, din acest motiv, solicită tuturor instituțiilor publice locale, precum și agenților economici, să inventarieze sondele de ape subterane, care ar putea fi utilizate pentru alimentarea cu apă a populației. 

De asemenea, toate instituțiile statului vor verifica sursele de apă alternative.

„Suntem la datorie pentru a proteja sănătatea dumneavoastră. Dacă se vor impune măsuri noi sau dacă vor apărea evoluții noi, vă vom informa”, a precizat Hajder.

Până în prezent, autoritățile au gestionat o serie de măsuri ca răspuns la poluarea cauzată de deversările de petrol în râul Nistru. În perioada 11-13 martie, au fost instalate primele filtre la Cușernița, Soroca, pentru a preveni răspândirea poluantului, iar pe 12 martie a fost sistată alimentarea cu apă în zona Naslavcea, fiind instalate baraje suplimentare. În data de 13 martie, România a oferit asistență, furnizând baraje și material absorbant, iar baraje suplimentare au fost instalate în mai multe locații, inclusiv la Cureșnița, Arionești și Cosăuți. 

Pe 14 martie, alimentarea cu apă a fost oprită la stația de captare Cosăuți și în mai multe raioane, inclusiv Soroca, Bălți și Florești. La 15 martie, au fost montate baraje suplimentare la Coșernița și în aval, iar autoritățile au instituit Starea de Alertă de Mediu, continuând să monitorizeze și să răspundă la evoluțiile situației.

Alertă în nordul țării din cauza scurgerilor de petrol din râul Nistru. Autoritățile recomandă sistarea alimentării cu apă pentru mai multe localități, după ce ultimele probe, prelevate în zona Naslavcea, au prezentat riscuri pentru cetățeni. /În weekend, motorina va ajunge să coste mai mult decât benzina. Și astăzi șoferii au făcut cale întoarsă la unele benzinării, rămase cu rezervoarele goale. /NATO a anunțat că a doborât a treia rachetă iraniană care a intrat în spațiul aerian al Turciei. Autoritățile de la Ankara au cerut explicații din partea Iranului.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Scumpirile la carburanți se țin lanț. ANRE anunță că prețul la benzină și motorină va crește și mâine, în timp ce ministerul Energiei avertizează că această tendință va continua și în următoarea perioadă. /Acciza la motorină, pentru fermieri, va fi compensată parțial de stat. Ministerul Agriculturii anunță că va oferi 140 de milioane de lei, care ar urma să acopere minimul necesar pentru lucrările de primăvară. /Petele uleiose de pe Nistru provin de la 1,5 tone de petrol care s-au scurs în râu, a anunțat azi ministerul Mediului. În timp ce autoritățile dau asigurări că nu există riscuri, locuitorii din Bălți au stat azi jumătate de zi fără apă la robinete.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
O nouă explozie de prețuri la carburanți. Benzina și motorina vor depăși, peste noapte, pragul de 25 și, respectiv, 24 de lei per litru, anunță ANRE. În acest context, autoritățile vor să creeze stocuri strategice pentru cel puțin 90 de zile. /Noi reguli pentru livrarea gazelor din strânga Nistrului, propuse de Ministerul Energiei. Moldovagaz ar putea fi obligată să asigure rezerve pentru consumatorii din regiune. /Între timp, Iranul amenință că blocada petrolieră din strâmtoarea Ormuz va continua atâta timp cât Israelul și Statele Unite vor continua cu bombardamentele.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Vicepreședintele raionului Hîncești, Dumitru Vartic a fost dat afară din PAS și este cercetat pentru abuz și violență în familie, după ce soția sa și-a pus capăt zilelor. /Prețurile la carburanți explodează pe fondul crizei din Orientul Mijlociu, iar Europa resimte impactul mai puternic decât SUA. /Războiul din Orientul Mijlociu a intrat în a doua săptămână. În ultimele două zile, mai multe depozite iraniene de petrol au fost distruse, în timp ce Teheranul și-a ales un nou lider suprem.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Procurorii cer 3 ani de închisoare cu executare pentru complicele lui Nicanor Ciochină, în loc de 6 luni, cât i-a dat prima instanță. /Constantinov, Nesterovschi și Lozovan au fugit în regiunea transnistreană, dar poliția nu poate interveni pentru a-i reține. Aceștia s-ar afla în locuri protejate de militarii ruși, iar o eventuală operațiune i-ar pune în pericol pe polițiștii noștri, afirmă șeful IGP Viorel Cernăuțeanu. /Războiul din Orientul Mijlociu se intensifică: Israelul a bombardat masiv gruparea Hezbollah din Liban, Iranul amenință cu represalii, în timp ce Donald Trump dă asigurări că Teheranul nu are nicio șansă în acest război.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Președintele Parlamentului cere intervenția autorităților pentru a curma tentativele petroliștilor de a specula cu prețurile la carburanți, în contextul războiului din Orient. /Primii 82 de moldoveni, rămași blocați în Emiratele Arabe Unite, au revenit azi dimineață în Moldova, anunță autoritățile. Situația din Orientul Mijlociu a umflat spectaculos prețurile la biletele de avion, acestea ajungând să coste peste 30 de mii de lei. /Președintele american crede că ofensiva asupra Iranului va dura până la două luni, după ce zilele trecute declara că războiul se va încheia în cel mult o lună.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Un bărbat din sectorul Botanica al capitalei a fost găsit carbonizat în locuința sa, cuprinsă de flăcări. Salvatorii au intervenit cu autoscara de exterior, pentru a evacua oamenii din clădire. /Prețul la motorină, va crește de mâine cu peste 50 de bani, anunță ANRE, în timp ce guvernul a instituit azi stare de alertă în domeniul energetic pentru următoarele 60 de zile. /Între timp, războiul din Orientul Mijlociu a ajuns într-o țară membră NATO. Turcia anunță doborârea unei rachete balistice iraniene, aproape de granița cu Siria.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Fermierii cer Guvernului rambursarea accizei la motorină, în condițiile în care majorările în lanț ale prețurilor la carburanți le afectează deja activitatea. De mâine, motorina va fi mai scumpă cu tocmai 34 de bani. /Se vrea înlăturarea lui Igor Dodon de la conducerea PSRM. Liderul socialiștilor se plânge că mai mulți colegi de-ai săi ar complota împotriva sa și ar vrea ca el să ajungă la pușcărie pentru a-i lua locul. /Războiul din Orientul Mijlociu continuă pentru a patra zi, cu atacuri reciproce între Israel și Liban, care s-a alăturat Iranului în conflict. În ultimele 24 de ore, atât Teheranul cât și Tel Aviv au fost ținta unor bombardamente masive.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
În cea de-a treia zi de război în Orientul Mijlociu, Israelul anunță eliminarea unor oficiali de rang înalt din spionajul iranian, în timp ce Teheranul a lansat un val de atacuri cu rachete către Țara Sfântă și alte state din Golf. /Astăzi se împlinesc 34 de ani de la Războiul de pe Nistru. Cu această ocazie, în toată țara au avut loc ceremonii de comemorare a celor peste 300 de cetățeni, căzuți pe câmpul de luptă. /Primarul Ion Ceban crede că reținerea conducerii orașului Durlești ar fi fost pusă la cale de guvernare care ar vrea să numească, în fruntea primăriei, un reprezentant PAS.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Nicanor Ciochină va sta 7 ani la închisoare pentru accidentarea mortală a adolescentului de la Boldurești. Mama băiatului a izbucnit în lacrimi în momentul în care magistrații au pronunțat sentința. /Primărița din Durlești, viceprimarul și încă 6 persoane au fost reținute de CNA în urma unui val de percheziții desfășurate în această dimineață. Toți sunt vizați într-un dosar de escrocherie cu terenuri publice. /Fostul prim-vicepremier și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost găsit mort în locuința sa din Caragaș, raionul Slobozia. Anchetatorii din stânga Nistrului examinează versiunea unui jaf soldat cu omor.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Cercetarea judecătorească în dosarul în care Vlad Plahotniuc este învinuit de furtul miliardului s-a încheiat cu citirea declarațiilor martorului secret, care a descris tranzacții și achiziții atribuite oligarhului, în valoare de sute de milioane de euro. /După aproape un an de blocaj, vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri a discutat, astăzi, la Tiraspol cu așa numitul ministru de externe al administrației separatiste. /Rușii au lansat, noaptea trecută, un atac masiv cu drone și rachete asupra mai multor regiuni din Ucraina. Zeci de civili din Harkov, Kiev și Krivoi Rog au fost răniți, între care și copii.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Moldsilva - în vizorul autorităților. În timp ce ministerul Mediului anunță ca a descoperit defrișări ilegale la Ghidighici și a demis mai mulți șefi de ocoale silvice, CNA anchetează, în paralel, delapidarea fondurilor pentru împăduriri la Iargara. /Start reparației străzilor din capitală. Primăria anunță că a început lucrările, iar primele, vor fi cârpite, craterele de pe arterele principale. Între timp, vulcanizările abia de fac față numărului mare de mașini avariate. /Imagini apocaliptice în estul Braziliei unde sunt cel puțin 32 de morți și 40 de oameni dispăruți. Regiunea este puternic afectată de inundații masive, provocate de ploile torențiale.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Astăzi se împlinesc patru ani de când, în dimineața de 24 februarie 2022, Ucraina s-a trezit în sunet de explozii. În câteva minute, milioane de oameni au înțeles că viața lor se schimbase pentru totdeauna. /O lume întreagă și-a arătat solidaritatea cu Ucraina. Drapelul țării vecine a fost arborat în mai multe state europene, inclusiv la instituțiile UE din Bruxelles. Lideri internaționali, printre care conducerea Republicii Moldova, au transmis mesaje de sprijin și au apreciat efortul Ucrainei de a menține pacea în Europa. /Când invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina a ajuns la 1.418 zile, luna trecută, a egalat durata campaniei prin care Moscova a învins Germania nazistă în al Doilea Război Mondial.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Vlad Plahotniuc a fost audiat astăzi pentru prima dată în dosarul fraudei bancare. Ex-liderul democrat s-a plâns că procesul se desfășoară cu încălcări și a declarat că dosarul i-ar fi fost fabricat la comandă. /5 persoane au fost reținute în urma a 40 de percheziții desfășurate în mai multe primării și la un operator economic, într-un dosar ce vizează delapidarea fondurilor naționale și europene destinate infrastructurii. /Cel puțin două persoane au murit și trei au fost rănite în urma unui atac cu drone rusești în Regiunea Odesa. Atacuri au fost raportate și în Regiunea Dnipropetrovsk.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Oamenii legii anunță că in urma perchezițiilor desfășurate ieri în cazul pregătirii asasinatelor mai multor persoane publice din Ucraina, au fost reținuți 11 suspecți, atât în țara vecină cât și în Moldova. 3 dintre aceștia au fost plasați azi în arest. /Premierul Alexandru Munteanu anunță un nou termen pentru darea în exploatare a liniei electrice Vulcănești - Chișinău. Potrivit lui, aceasta va deveni funcțională nu în martie, cum spunea Maia Sandu, ci în luna mai. /Ambasada Republicii Moldova din Iran avertizează cetățenii să evite călătoriile în statul islamic și să părăsească țara pe rute sigure, pe fondul riscurilor de securitate crescute.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Percheziții de amploare în Republica Moldova într-un caz ce vizează planuri ale serviciilor ruse de a lichida persoane publice din Ucraina. /Alertă sanitară. A fost întregistrat primul caz de variola maimuței în Republica Moldova. ANSP a demarat ancheta epidemiologică. /Oamenii legii anunță că au deconspirat o schemă de evaziune fiscală de peste 7 milioane de lei în domeniul construcțiilor, arhitecturii și design-ului.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Codul portocaliu de ninsori și viscol, intrat în vigoare aseară, a lăsat fără lumină mii de gospodării din sudul țării. A fost sistată circulația camioanelor pe mai multe șosele, iar zeci de autospeciale au fost antrenate la deszăpezirea drumurilor. .Nu există premise pentru scumpirea curentului electric, a declarat azi ministrul Energiei, la două zile după ce Premier Energy și FEE Nord a cerut majorarea tarifelor. .Negocierile de pace Rusia–Ucraina de la Geneva se încheie fără progrese, în timp ce atacurile aeriene rusești continuă. Liderul de la Kiev acuză Rusia că amână în mod deliberat progresul către un acord care să pună capăt războiului.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Vlad Plahotniuc a fost adus forțat la Curtea Supremă de Justiție în dosarul „Kuliok”, dar a refuzat să dea declarații. La ședință a venit și Igor Dodon, însă cei doi nu s-au intersectat. /Locuitorii a câteva sate din raionul Soroca au avut parte de o dimineață de coșmar. O bubuitură puternică i-a băgat în sperieți. /Incendiu devastator în orașul Sîngerei. O casă de locuit a fost cuprinsă de flăcări, iar proprietarul a ajuns la spital în stare gravă.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Se cere scumpirea luminei. Distribuitorii au solicitat autorităților să aprobe tarife majorate. Ce argumente se invocă și ce spun oamenii, vedeți imediat. /Iarna nu cedează! Mâine seară intră în vigoare un cod portocaliu de ninsori, lapoviță și vânt. Avertizarea este valabilă pe 80 la sută din teritoriul țării. /Şefa diplomaţiei europene declară statele UE nu sunt pregătite să ofere Ucrainei o dată concretă pentru aderarea la blocul comunitar, iar președintele Letoniei spune că nu ar fi corect ca Ucraina să adere înainte Republicii Moldova.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Poliția a cedat, iar enoriașii au reușit să intre aseară în biserica de la Dereneu, unde e scandal deja de câteva săptămâni. Între timp, cele 6 persoane reținute acum două zile, printre care și primarul localității au fost eliberate. /Alexandru Harea a fost numit în funcția de director al SPPS, la trei luni de la demiterea lui Vasile Popa. Maia Sandu a semnat decretul aseară. /În aproape patru ani de război, peste două milioane de ucraineni au trecut prin Moldova, iar circa 140 de mii s-au stabilit temporar sau permanent. Bilanțul a fost făcut azi de Agenția ONU pentru Refugiați.

/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Autogara sponsorilor PAS. Schema imobiliară cu implicarea Primăriei Chișinău
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Autogara sponsorilor PAS. Schema imobiliară cu implicarea Primăriei Chișinău
/PROMO/ Cazul Ludmilei Vartic zguduie opinia publică. Despre justiție și curajul de a cere ajutor – de la ora 19:45, la Cutia Neagră PLUS
/PROMO/ Cazul Ludmilei Vartic zguduie opinia publică. Despre justiție și curajul de a cere ajutor – de la ora 19:45, la Cutia Neagră PLUS
/VIDEO/ „Tătuca” de la Minsk: Cum a ajuns Lukașenko în topul liderilor internaționali apreciați de moldoveni
/VIDEO/ „Tătuca” de la Minsk: Cum a ajuns Lukașenko în topul liderilor internaționali apreciați de moldoveni
/PROMO/ Filmul „Drumul Războiului 2: De la inimă la inimă”: Când poți să-l vezi la Ungheni cu intrare liberă
/PROMO/ Filmul „Drumul Războiului 2: De la inimă la inimă”: Când poți să-l vezi la Ungheni cu intrare liberă
/VIDEO/ Poliția a mers acasă la Marina și Teodor Cârnaț: Prima reacție a soților
/VIDEO/ Poliția a mers acasă la Marina și Teodor Cârnaț: Prima reacție a soților

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.