Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a depistat, la un șef de Direcție din cadrul Inspectoratului General de Poliție al MAI, o diferență substanțială în mărime de peste 245 mii lei dintre veniturile obținute și cheltuielile realizate, pentru anul 2017.
Astfel, ANI va sesiza instanța de judecată în vederea dispunerii confiscării averii nejustificate, iar conducerea autorității responsabile de numirea în funcție a persoanei supuse controlului va fi sesizată în vederea încetării raporturilor de muncă sau de serviciu ale acestuia.
De asemenea, persoana ar putea fi decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție publică sau o funcție de demnitate publică, cu excepția funcțiilor eligibile, pe o perioadă de 3 ani, cu înscrierea în Registrul de stat al persoanelor care au interdicție de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică.




































