Viorel Morari ar putea reveni în sistem. Fostul procuror-șef al Procuraturii Anticorupție (PA) a câștigat la Curtea Supremă de Justiție (CSJ) împotriva unui ordin emis de fostul procuror general suspendat, Alexandr Stoianoglo.
CSJ a anulat ordinul prin care fostul Viorel Morari a fost înlăturat în decembrie 2019 de la Procuratura Anticorupție și delegat la Procuratura Generală.
Hotărârea a fost emisă la 18 ianuarie curent.
TV8.md amintește că Viorel Morari a fost demis din funcție, prin ordinul procurorului general in 12 august 2021. Până atunci, timp de mai mult de un an, Morari fusese suspendat. Fostul șef al Procuraturii Anticorupție a fost reținut în ianuarie 2020, într-un dosar penal inițiat pentru fals în acte și abuz în serviciu. Potrivit Procuraturii Generale, Viorel Morari este bănuit că, în martie 2017, a primit de la Vladimir Plahotniuc o plângere pe care a înregistrat-o contrar cerinţelor legale, pornind un proces penal şi ulterior un dosar penal şi falsificând în cauza penală mai multe acte procesuale. Acţiunile au fost făcute în interesul lui Plahotniuc şi a mai multor persoane din anturajul lui, pentru a-i proteja și a-i scăpa de calitatea de bănuiţi în cauza penală privind furtul miliardului şi „a obstrucţiona cercetarea rapidă, completă şi obiectivă a cauzei penale”, se spune într-un comunicat emis de Procuratură. Viorel Morari nu-și recunoaște vina.