Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) nu a reușit să decidă astăzi, 2 februarie, soarta concursului pentru șefia Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). Ședința CSP a fost amânată pentru data de 9 februarie, din cauza lipsei de cvorum.
Membrii Consiliului urmau să examineze 12 subiecte, printre care și numirea interimatului în funcție de adjunct al procurorului - șef al PCCOCS.
TV8.md amintește că soarta concursului pentru șefia Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) este în prezent în mâinile membrilor Consiliului Superior al Procurorilor. Concursul ar putea fi anulat ori continuat, doar că cu o altă componență a Comisiei de selectare.
Asta după ce reprezentanții Comisiei constituite inițial au demisionat, în condițiile în care în jurul acestui concurs s-a iscat un adevărat scandal, fiind solicitată de mai multe părți fie anularea, fie suspendarea acestuia.
În cursa pentru șefia PCCOCS s-au înscris trei candidați. Este vorba despre fostul interimar Sergiu Russu, fostul procuror, în prezent avocat, Andrei Mațco, și fostul procuror anticorupție Eugen Rurac, acum șef de direcție la Centrul Național Anticorupție (CNA). Ultimul s-a retras din concurs. Cei rămași în cursă urmau să fie intervievați miercuri, 1 februarie.
Cei cinci membri ai Comisiei de preselecție au demisionat în dimineața de 1 februarie. Cereri de demisia au semnat Tudor Osoianu, propus în componența comisiei de Ministerul Justiției, Ion Guceac, Boris Poiată și Roman Eremciuc, propuși de Consiliul Superior al Procurorilor (CSP), dar și Iulian Groza.
În ultimele săptămâni s-au încins spiritele în jurul concursului pentru șefia PCCOCS.
Ministrului Justiției, Sergiu Litvinenco, a propus, în cadrul ședinței Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), din 31 ianuarie, anularea concursului pentru selectarea candidatului la funcția de procuror-șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). Solicitarea ministrului a fost respinsă de către membrii CSP.
În mod similar, a fost respinsă și solicitarea fostului viceprocuror general Eduard Bulat privind suspendarea sau anularea concursului pentru șefia PCCOCS și numirea acestuia în funcția respectivă fără concurs, ca fiind inadmisibilă.
La fel, CSP a respins și cererea lui Eugen Rurac, care a cerut modificarea comisiei de concurs.
Anterior, fostul viceprocuror general Eduard Bulat cere Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) să fie numit la conducerea PCCOCS fără concurs. Într-un demers adresat CSP, Bulat cere să fie suspendat concursul pentru selectarea procurorului-șef al PCCOCS, inițiat de CSP pe 10 noiembrie.
Eduard Bulat argumentează că legea îi permite, odată ce a fost destituit din funcția de adjunct al Procuraturii Generale, să își aleagă orice altă funcție vacantă din cadrul Procuraturii.
La rândul său, ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, susține că trebuie identificate soluțiile juridice pentru anularea sau suspendarea concursului pentru șefia Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).
Funcția de șef al PCCOCS a fost scoasă la concurs pe 10 noiembrie 2022. Pretendenții la fotoliu au avut la dispoziție două luni să depună dosarele, din 10 noiembrie 2022 până în 10 ianuarie 2023. La această funcție aspiră trei candidați. Toți s-au înscris la concurs marți, 10 ianuarie, adică în ultima zi în care puteau fi înregistrate dosarele de participare.







































