Trei persoane sunt bănuite de contrabandă cu sisteme GPS furate din Cehia și Franța și alte state europene. În unul din cazuri, prejudiciul comis în Cehia depășește două milioane de lei. Bănuiții, doi bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 30 și 50 de ani, au fost identificați urmare a schimbului de informații cu autoritățile din Cehia. Potrivit datelor din dosar, aceștia ar fi parte a unui grup infracțional specializat în furturi de sisteme de navigare și unelte agricole.
Pentru consolidarea probatoriului, la cei trei bănuiți și alte persoane au avut loc 14 percheziții cu sprijinul angajaților „Fulger,” în Chișinău și Căușeni, de unde au ridicat unelte specializate la deschiderea ușilor automobilelor sau tractoarelor, pentru sustragerea sistemelor de navigare GPS, cartușe păstrate ilegal, înscrisuri de ciornă, precum și suporturi informaționale.
În continuare, autoritățile de drept din Moldova comunică cu cele din statele europene pentru investigarea infracțiunii de care cei trei sunt bănuiți și care beneficiază de prezumția nevinovăției, până la trimiterea în judecată și pronunțarea unei hotărâri.
Cercetările continuă în vederea tragerii la răspundere a bănuiților și elucidarea implicării altor complici în activitatea acestui grup infracțional internațional.




































