Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 985: Felicitările lui Zelenski, atac la Harkov și trocul Rusiei. Kievul: Situația pe front e dificilă

7 judecători de la CSJ și un membru al CSM au depus cereri de demisie. Numele acestora și deciziile controversate emise

missing
13 februarie 2023, ora 14:37

UPDATE: Judecătoarea Maria Ghervas neagă faptul că a depus cerere de demisie. 

Șapte judecători de la Curtea Supremă de Justiție (CSJ) au depus cereri de demisie. Acestea urmează a fi examinate la ședința de marți, 14 februarie, a Consiliului Superior al Magistraturii.

Pe lângă cei 7 magistrați de la CSJ, cerere de demisie a depus și un membru al CSM. Nu am reușit să aflăm despre cine este vorba, în schimb, am aflat cine sunt cei 7 de la CSJ care vor să plece.

Potrivit surselor TV8.md, cei șapte judecători de la CSJ care vor să renunțe la fotolii sunt Iurie Diaconu, Elena Cobzac, Maria Ghervas, Victor Boico, Svetlana Filincova, Ala Cobăneanu și Nina Vascan. 

Iurie Diaconu a fost numit judecător la CSJ în anul 2008, până la atingerea plafonului de vârstă de 65 de ani. A făcut parte din completul de judecată care a pus punctul final în dosarul fostului premier Vladimir Filat. Tot el a făcut parte din completul de judecată care l-a eliberat pe interlopul Ion Druţă, cunoscut în lumea criminală drept “Vanea Pisateli”, condamnat la 20 de ani de puşcărie pentru comandarea unui triplu omor. Pe marginea acestui caz el a fost sancţionat cu avertisment.

A făcut, de asemenea, parte din completul de magistrați care a anulat amenzile în valoare a câte 2 mii de lei, aplicate în 2021 lui Aureliu Colenco, Denis Calaida și Iulian Bălan, avocați ai deputatului fugar, condamnat penal, Ilan Șor, pentru că nu s-au prezentat la mai multe ședințe de judecată de la Curtea de Apel Chișinău. Tot el a făcut parte din completul de judecători care a pus punct final în dosarul „Pădurea Domnească”. Potrivit deciziei, fostul judecător Gheorghe Crețu a rămas singurul vinovat de moartea lui Sorin Paciu în timpul unei partide de vânătoare la care ar fi participat mai multe persoane publice. 

Din completul de judecată care a anulat amenzile aplicate avocaților lui Șor, dar și din cel care a pus punct final în dosarul „Pădurea Domnească” a făcut parte și magistratul Victor Boico

Elena Cobzac a fost numită judecătoare la CSJ în anul 2018. A făcut și ea parte din completul care a pronunțat decizia finală în dosarul „Pădurea Domnească” și a fost magistrata care a avut o opinie separată în decizia pronunțată în privința fostului ministru al Transporturilor, Iurie Chirinciuc, condamnat pentru trafic de influență și abuz în serviciu. Potrivit lui Cobzac, ex-ministrul trebuia să stea după gratii pentru acte de corupție, care au cauzat daune intereselor publice și au prejudiciat imaginea statului. Judecătoarea a făcut parte din completul de judecată care a examinat contestațiile privind măsurile de arest aplicate în privința lui Grigore Petrenco, Vlad Filat și Ilan Șor. În cazul lui Șor, magistrata a hotărât, împreună cu ceilalți membri ai completului, eliberarea omului de afaceri acuzat în dosarul furtului miliardului.

Maria Ghervas este judecătoare la CSJ din 2014. În urmă cu aproape 3 ani, magistrata a avut o opinie separată pe cazul dosarului Magazinului Universal Central UNIC. Potrivit deciziei celorlalți membri ai completului, Primăria Chișinău a fost obligată să vândă proprietarilor Magazinului Universal Central UNIC terenul de 1,38 ha aferent clădirii și să încheie un contract de locațiune cu agentul economic pentru un teren de 0,21 ha, situat în imediata apropiere a magazinului.

Din același complet de judecată a făcut parte și Ala Cobăneanu, care la fel a depus cerere de demisie de la CSJ. La fel ca și Maria Ghervas, Ala Cobăneanu a avut o opinie separată. 

Cobăneanu a fost și membru în completul de judecată care a pus punct final în dosarul „Gemeni”, în care statul a fost obligat să achite despăgubiri de 2,12 milioane de euro din bugetul de stat. În acest dosar, a existat și o decizie CEDO, prin care Republica Moldova a fost obligată să achite reclamanţilor un prejudiciu de 1,5 milioane de euro şi 5000 de euro cu titlu de prejudiciu moral, dar şi 10.000 de euro cu titlu de costuri şi cheltuieli. 

Svetlana Filincova activează în sistem din anul 2007, atunci când a fost numită în funcția de judecătoare la CSJ. În primăvara anului trecut, a fost vicepreședintă interimară la CSJ. Acum 7 ani, ZdG a scris despre casa de lux a judecătoarei Svetlana Filincova. În decembrie 2012, Svetlana Filincova și soțul său, avocatul Anatoli Filincov, se mutau în casă nouă, pe str. Lăpușnei din Chișinău

Imobilul a fost cumpărat de cei doi soți încă nefinisat și a fost dat în exploatare în luna ianuarie 2013. În declarația de avere a judecătoarei din 2013, aceasta susținea că și-a cumpărat casa de lux cu doar 420 mii de lei (!), deși prețul ei de piață era de 4-5 milioane de lei.

Nina Vascan este magistrat CSJ din 2017, iar anterior a activat la Curtea de Apel Chișinău. A făcut parte din completul de judecători care l-au scăpat de pedeapsă Mihai Ciugureanu, un fost magistrat, învinuit de abuz în serviciu și pronunțarea unor hotărâri ilegale. Potrivit probatoriului acumulat de procurorii anticorupție, Ciugureanu ar fi pronunțat cu bună știință patru încheieri contrare legii, în urma cărora circa 780 de hectare de teren din proprietatea statului au fost transmise Întreprinderii de Stat Stațiunea Tehnologico – Experimentală „Codrul”, aflată în proces de insolvabilitate. Decizia a fost luată chiar în ziua alegerilor de duminică, 11 iulie 2021,  de Curtea Supremă de Justiție. 

Ediție Specială TV8: Rezultate alegeri prezidențiale în Moldova, turul II
Alege liber
Alege liber
Ediție Specială la TV8! Alegeri prezidențiale în Moldova, turul II: Sandu vs. Stoianoglo /Partea 3
Alege liber
Alege liber
Ediție Specială la TV8! Alegeri prezidențiale în Moldova, turul II: Sandu vs. Stoianoglo /Partea 2
Alege liber
Alege liber
Duminică, 3 noiembrie, urmărește cea mai importantă bătălie politică a anului 2024! Alegerile prezidențiale turul II: Sandu vs. Stoianoglo. Cei mai buni jurnaliști sunt aici pentru tine, de la 08:00 până la 00:00, suntem în direct! /Află primul ce a ales și ce a decis Republica Moldova! ALEGE LIBER, doar la TV8!
Alege liber
Alege liber
Ediție Specială la TV8! Alegeri prezidențiale în Moldova, turul II: Sandu vs Stoianoglo /Partea 1
Alege liber
Alege liber
Duminică, 3 noiembrie, urmărește cea mai importantă bătălie politică a anului 2024! Alegerile prezidențiale turul II: Sandu vs. Stoianoglo. Cei mai buni jurnaliști sunt aici pentru tine, de la 08:00 până la 00:00, suntem în direct! Află primul ce a ales și ce a decis Republica Moldova! ALEGE LIBER, doar la TV8!
Alege liber
Alege liber
Ediție Specială la TV8: Sandu vs. Stoianoglo. Dezbateri electorale în ajunul turului II al alegerilor prezidențiale /27.10.2024
Alege liber
Alege liber
Ediție Specială la TV8! Dezbaterile electorale cu Maia Sandu versus Alexandr Stoianoglo, în ajunul turului II al alegerilor prezidențiale, se văd LIVE duminică, 27 octombrie, ora 09:30.
Alege liber
Alege liber
/PROMO/ Ediție Specială la TV8: Sandu vs. Stoianoglo. Dezbatere electorală pentru turul II al alegerilor prezidențiale 2024
Alege liber
Alege liber
Ediție specială la TV8: Alege liber! /Partea II /20.10.2024
Alege liber
Alege liber
Urmărește cea mai importantă bătălie politică a anului 2024! Cei mai buni jurnaliști sunt aici pentru tine, de la 07:00 până la 00:00, suntem în direct! Află primul ce a ales și ce a decis Republica Moldova! ALEGE LIBER, doar la TV8!
Alege liber
Alege liber
Duminică, 20 octombrie, urmărește cea mai importantă bătălie politică a anului 2024! Cei mai buni jurnaliști sunt aici pentru tine, de la 07:00 până la 00:00, suntem în direct! Află primul ce a ales și ce a decis Republica Moldova! ALEGE LIBER, doar la TV8!
Alege liber
Alege liber
Ultima rundă de dezbaterilor electorale la TV8. Mariana Rață și Anatol Golea i-a așteptat în studioul Alege Liber pe: Alexandr Stoianoglo, candidatul PSRM, Andrei Năstase, candidat independent, Renato Usatîi, candidatul Partidului Nostru, Vasile Tarlev, candidatul Partidului Pentru Viitorul Moldovei și pe Natalia Morari, candidat independent.
Alege liber
Alege liber
TV8 dă start dezbaterilor electorale! Mariana Rață și Anatol Golea i-au avut drept invitați în studioul Alege Liber pe: Tudor Ulianovschi, candidat independent /Octavian Țîcu, candidatul Blocului Împreună și Irina Vlah, candidat independent.
Alege liber
Alege liber
PROMO/ Urmăriți cele mai tari dezbateri electorale, de luni, ora 19:55, doar la TV8!
Alege liber
Alege liber
(Partea II) Ediție specială la TV8 cu Mariana Rață și Anatolie Golea: Primele rezultate ale alegerilor locale generale 2023. Turul I
Alege liber
Alege liber
(Partea I) Ediție specială la TV8: Alegeri locale generale 2023!
Alege liber
Alege liber
Ultima rundă de dezbateri electorale la TV8. Invitați în platoul ALEGE LIBER sunt: - Lilian Carp (PAS) - Ion Ceban (MAN) - Victor Chironda (PPDA) - Ștefan Gligor (PS) - Platon Tatiana (FAS)
Alege liber
Alege liber
Dezbaterile electorale continuă la TV8. Astăzi, în platoul ALEGE LIBER au fost invitați candidații pentru funcția de primar al Capitalei: - Andrei Donică (Mișcarea Profesioniștilor Speranța); - Arina Spătaru (Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa); - Vitalie Prohnițchi (Partidul Verde Ecologist); - Alla Popova (Patrioții Moldovei).
Alege liber
Alege liber
Astăzi, TV8 te ajută să-i cunoști pe următorii candidați pentru fotoliul de primar al Capitalei. În următoarea rundă de dezbateri se vor întâlni: - Ion Bulgac (CUB); - Diana Caraman (PCRM); - Ion Purice (PL); - Mihail Poleanschi (Congresul Civic).

/INFOGRAFIC/ Rezultate alegeri prezidențiale în Moldova, turul II: Răsturnare de situație! Cine câștigă, potrivit datelor finale
/INFOGRAFIC/ Rezultate alegeri prezidențiale în Moldova, turul II: Răsturnare de situație! Cine câștigă, potrivit datelor finale
Start înscrierilor pe compensatii.gov.md! În premieră, nu vom avea categorii de vulnerabilitate. Tot ce trebuie să știi
Start înscrierilor pe compensatii.gov.md! În premieră, nu vom avea categorii de vulnerabilitate. Tot ce trebuie să știi
Alegeri 2024: Rezultate finale! Maia Sandu devine primul președinte al Moldovei, reales prin vot direct
Alegeri 2024: Rezultate finale! Maia Sandu devine primul președinte al Moldovei, reales prin vot direct
/METEO/ Cer variabil la început de săptămână. Prognoza pentru astăzi, 4 noiembrie 2024
/METEO/ Cer variabil la început de săptămână. Prognoza pentru astăzi, 4 noiembrie 2024
Volodimir Zelenski, după ce Maia Sandu a câștigat al doilea mandat de președintă: „Moldovenii au făcut o alegere clară”
Volodimir Zelenski, după ce Maia Sandu a câștigat al doilea mandat de președintă: „Moldovenii au făcut o alegere clară”

/VIDEO/ TV8, lider de audiență și în turul II al alegerilor: Recordul pe care l-am înregistrat împreună

missing
04 noiembrie 2024, ora 21:30

TV8 și-a confirmat statutul de lider de audiență și în turul doi de alegeri prezidențiale. Ieri, am avut cel mai numeros public, iar la ora 19:00 am atins practic imposibilul pentru audiovizualul de la noi - am avut un public de aproape 830 de mii de oameni, arată măsurătorile companiei AGB Nielsen Moldova. Pentru comparație, în minutul de aur, concurențiii erau urmăriți de mai puțin de 500 de mii de telespectatori. TV8 Vă mulțumește pentru încredere și promitem să nu dezamăgim! 

Evoluția audiențelor tv arată că liderul pieței s-a conturat după ora 11:30, atunci când spre TV8 au migrat mai mulți telespectatori. În orele amiezii se atesta o luptă pentru public între patru televiziuni, dar TV8 a făcut diferența în jurul orei 14, atunci când a anunțat înaintea poliției despre alerta cu bombă de pe podul ce leagă Rezina de Rîbnița.

Audiențele au început să crească de la un minut la altul după ora 18:00, odată cu startul ediției speciale moderate de Mariana Rață și Anatol Golea. În acest moment eram urmăriți de peste 400 de mii de telespectatori, ca într-o oră să dublăm publicul.

Aici înregistram recordul. La startul principalului buletin de știri, în fața televizoarelor erau peste 828 de mii de telespectatori. După ora 22, am urmărit împreună cum Alexandr Stoianoglo câștigă prezidențialele. Și, tot la TV8, s-a văzut cum le pierde.

Și site-ul tv8.md a înregistrat cifre record în ziua turului II al alegerilor prezidențiale. Datele prezentate de platforma de monitorizare a traficului Google Analytics arată că aproximativ 150 de mii de utilizatori unici au citit știri despre procesul votării și primele rezultate. Totodată, Ediția Specială de la TV8 a fost live timp de 17 ore și pe YouTube, însumând un record de circa 220 de mii de vizualizări. Transmisiunea live s-a viralizat și pe Facebook, acumulând 203 mii de redări, zeci de mii de like-uri și mii de comentarii pe pagina noastră. Materialele despre alegeri au fost virale inclusiv pe paginile TV8 de Telegram, Instagram și TikTok.

Campania electorală pentru alegerile prezidențiale și referendum a determinat Kremlinul să își mobilizeze toate resursele din R. Moldova. În lupta pentru fotoliul de șef al statului, dar și pentru compromiterea referendumului, au fost aruncate chiar și cele mai „sfinte” resurse - preoții. Cutia Neagră PLUS a aflat că în campania de colectare a semnăturilor pentru candidata Victoria Furtună, susținută de gruparea criminală Șor, au fost implicați activ și câțiva preoți din nordul republicii. Fețele bisericești au adunat semnături de la oameni din sate sub pretexte false. Aceiași preoți, cu câteva săptămâni mai devreme, au fost în pelerinaj la Moscova de unde s-ar fi întors cu instrucțiuni și carduri bancare MIR.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Afaceri profitabile în UE și cetățenie europeană. Ce secrete ascunde în familie candidatul pro-rus Vasile Tarlev? Ce nu a spus Natalia Morari despre investiția sa în Bitcoin? Din ce surse financiare trăiește și cine stă în spatele Victoriei Furtună? Aflați în noua investigație de la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Unsprezece candidați s-au înscris în cursa electorală pentru alegerile prezidențiale din 20 octombrie. Cei mai mulți dintre ei nu sunt noi în politică. Au deținut anterior funcții publice în Guvern sau au fost aleși locali. Și-au schimbat viziunile politice în funcție de context. Au făcut promisiuni electorale, dar nu le-au respectat. S-au jurat că nu vor face anumite lucruri, dar și-au încălcat cuvântul. Cutia Neagră PLUS a urmărit cum și-au schimbat în timp retorica unii actuali candidații la funcția de șef al statului și vă spunem despre ei în noua investigație.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Procurorul general, Ion Munteanu, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră PLUS cu Mariana Rață.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Găgăuziyaland, proiectul electoral al lui Ilan Șor, are un sponsor misterios din echipa fugarului Gheorghe Cavcaliuc. Parcul de distracții a fost deschis în ajunul campaniei pentru alegerile prezidențiale. Inaugurarea a avut loc în lipsa autorizației de funcționare și în pofida încălcărilor admise la construcție.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Emisiunea Cutia Neagră PLUS se întoarce cu un NOU SEZON de investigații. În fiecare duminică - demascăm hoții și analizăm minuțios fărădelegile. Doar la TV8!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS a realizat investigații despre promisiuni electorale false făcute de Șor, în spatele cărora se ascundeau scheme de spălarea a banilor. Investigații despre riscurile de Securitate pentru R. Moldova ascunse în activitatea unei companii de taxi, sau în predicile bisericești ale unor clerici din Mitropolia Moldovei, despre problemele din justiție și cele legate de vetting, despre ilegalități si hoții care se întâmplă chiar astăzi în R. Moldova și încă ar putea fi oprite. Ce s-a întâmplat după apariția acestora, dar și cum reacționează autoritățile atunci când presa de investigații le semnalează ilegalități?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Directorul Agenției Proprietăți Publice, Roman Cojuhari, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Peste 70 de judecători au fost cercetați penal în ultimii 10 ani în R. Moldova pentru acte de corupție, trafic de influență, spălare de bani sau emiterea unor hotărâri contrare legii. Dar până astăzi, niciun magistrat nu a ajuns la închisoare. Reporterul de la Cutia Neagră PLUS a analizat cele mai răsunătoare dosare pornite pe numele magistraților și vă spune care este soarta lor.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Este unul dintre cei mai vizibili și vocali bloggeri pro-Kremlin din Moldova. A servit tuturor oligarhilor apropiați puterii, iar acum promovează activ agenda lui Ilan Șor. În ultimii ani, Gabriel Călin a făcut mai multe achiziții importante. Ce îl leagă pe Gabriel Călin de interesele Kremlinului și ce bunuri și-a procurat, aflați de la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS: Președintele interimar al Consiliului Superior al Magistraturii, Sergiu Caraman
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Mai mulți tineri moldoveni au fost folosiți în ultimul an într-o campanie amplă de destabilizare a opiniei publice din Moldova și din Franța. Executorii au conexiuni directe cu protestele organizate la Chișinău de Partidul Șor. Iar scenariile poartă semnătura serviciilor secrete rusești. „Pionii FSB pe axa Chișinău-Paris”, o investigație transfrontalieră realizată de Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS: Andrei Năstase /16.06.2024
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
INTERVIU EXCLUSIV cu Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii la Chișinău, FERN HORINE.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Munca în Guvern poate aduce venituri de milioane. Mai mulți secretari de stat și șefi de direcții câștigă din salarii și indemnizații mai mult decât primele persoane în stat la un loc. Cine sunt și unde lucrează funcționari cu cele mai mari venituri, aflați la Cutia Neagră Plus.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră Plus: Cum prindem ultimul tren al reformelor în justiție
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
O decizie a Procuraturii Anticorupție din perioada lui Alexandr Stoianoglo a deschis calea pentru 11 judecători implicați în Laundromat să ceară despăgubiri de milioane de la stat. Despăgubirile au fost dictate de instanță chiar dacă mulți dintre ei sunt judecați încă pe alte dosare.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
O rețea internațională de partide extremiste pro-ruse din Uniunea Europeană au legat de curând o colaborare cu Partidul Renaștere, asociat lui Ilan Șor. La evenimentul comun, organizat în Bulgaria, a participat și controversatul politician găgăuz Victor Petrov. Asta chiar dacă se află în lista de sancțiuni a Uniunii Europene și a primit interdicție de călătorie în UE. Despre conexiunile din UE ale agenților de influență rusească din Moldova, aflați într-o nouă anchetă de la „Cutia Neagră PLUS”!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Multimilionari ruși, interesați de cetățenia moldovenească. Scheme de corupție la obținerea permiselor auto. Șeful Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu, face dezvăluiri incendiare la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră Plus: Fostul șef de la Calea Ferată, Oleg Tofilat /14.04.2024

/INFOGRAFIC/ Rezultate alegeri prezidențiale în Moldova, turul II: Răsturnare de situație! Cine câștigă, potrivit datelor finale
/INFOGRAFIC/ Rezultate alegeri prezidențiale în Moldova, turul II: Răsturnare de situație! Cine câștigă, potrivit datelor finale
Start înscrierilor pe compensatii.gov.md! În premieră, nu vom avea categorii de vulnerabilitate. Tot ce trebuie să știi
Start înscrierilor pe compensatii.gov.md! În premieră, nu vom avea categorii de vulnerabilitate. Tot ce trebuie să știi
STOP VOT! Secțiile de votare din Moldova s-au închis. Prezența la vot în turul II: Câți moldoveni au votat
STOP VOT! Secțiile de votare din Moldova s-au închis. Prezența la vot în turul II: Câți moldoveni au votat
/VIDEO/ Atmosfera la stafful PAS, după rezultatele alegerilor: Maia Sandu, îmbrățișată și felicitată cu flori
/VIDEO/ Atmosfera la stafful PAS, după rezultatele alegerilor: Maia Sandu, îmbrățișată și felicitată cu flori
/VIDEO/ Intervenție de urgență pe podul Rîbnița-Rezina: Geniștii verifică fiecare mașină
/VIDEO/ Intervenție de urgență pe podul Rîbnița-Rezina: Geniștii verifică fiecare mașină

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.