S-a născut în ziua în care este sărbătorită iubirea. Poetul Grigore Vieru ar fi împlinit astăzi vârsta de 88 de ani. De dimineață, la mormântul acestuia din Cimitirul Armenesc un colectiv de la Seminarul Teologic din Capitală a oficiat un serviciu divin, iar la bustul poetului de pe Aleea Clasicilor, oamenii au depus flori, au recitat și au cântat melodii pe versuri scrise de regretatul nostru Grigore Vieru.
De dimineață, un profesor și mai mulți elevi de la Seminarul Teologic din Capitală, au mers la mormântul lui Grigore Vieru, unde au oficiat o slujbă de pomenire pentru marele poet.
Elevii spun că nu-l vor uită niciodată pe cel care le-a dăruit Abecedarul, iar prezența lui Grigore Vieru este simțită şi acum prin opera lui.
„Astăzi am săvârșit panehidă pentru decedatul, robul lui Dumnezeu Grigore. Am venit cu durere în suflet dar și bucurie. Durerea este că am pierdut un om semnificativ pentru cultura și poporul nostru, dar și o bucurie, că am putut săvârși această sfântă taină, și să fim alături în această zi”.
„Cel care a scris despre mamă, despre natură. Are mari teme care am putea spune că ne marchează și pe noi. Anume creația lui pentru mamă, natură, chiar din clasa întâi. Să-mi amintesc: Tu iarbă, tot ai mamă, De ai de bună seamă, atunci când înverzești, De ea îți amintești”.
„El este un model pentru noi, a scris despre țară și aceasta arată că este un patriot adevărat”.
Tot în această dimineață, la bustul poetului de pe Aleea Clasicilor a depus flori edilul capitalei. Acolo i-am găsit și pe mai mulți profesori și elevi ai unui liceu privat din Chișinău. Aceștia l-au omagiat pe Vieru prin cântec.
Viorica Lungu, profesoară de limba română, spune că opera regretatului poet, trebuie să o cunoască toate generațiile.
„Am venit cu copiii azi să omagiem nașterea poetului Grigore Vieru, poetul valorilor. Promovăm valori și cred că e cea mai frumoasă valoare pe care o avem noi, al doilea mare poet după Eminescu considerat, alături de marele Păunescu. E o zi remarcabilă pentru noi, în special pentru cei care promovează valorile, limba, patria, neamul, țara. Copiii merită să-l cunoască, și trebuie să cunoască cine sunt valorile naționale”.
Inima lui Grigore Vieru a încetat să mai bată în 2009, în urma unui accident rutier produs în apropiere de Ialoveni.Tragedia s-a întâmplat în timp ce poetul se întorcea de la Cahul, unde participase la un simpozion dedicat lui Mihai Eminescu.




































