Un tânăr de 22 de ani din Chișinău este cercetat penal pentru escrocherie. Acesta și-ar fi creat un cont fals pe o rețea de socializare și ar fi estorcat de la un bărbat prin mesagerie 16 mii de lei.
Suspectul și-ar fi creat contul fals din numele fratelui victimei, motivând că are nevoie de bani, deoarece se află în spital.
Victima de 32 ani a transmis banii prin intermediul unui terminal de plată al unei bănci în Telenești.
În context, Poliția a efectuat percheziții la domiciliul suspectului, unde a depistat și ridicat telefonul mobil utilizat la comiterea infracțiunii.
De asemenea, în cadrul acțiunilor de urmărire penală, polițiștii au acumulat probe privind complicitatea altor două persoane implicate în infracțiune.
În acest caz a fost inițiată o cauză penală.
Poliția atenționează repetat despre mai multe acțiuni de estorcare de bani și înșelăciune a cetățenilor prin transmiterea de informații false și solicitarea anumitor sume bănești.
În acest sens, cetățenii sunt îndemnați să fie vigilenți și să raporteze cazurile de escrocherie la Poliție.




































