Un incendiu de vegetație uscată a izbucnit pe 16 martie, în jurul orei 12, în zona rezidențială a municipiului Bălți, în directa apropiere a zonei de protecție a râului Răut. Potrivit Inspectoratului pentru Protecția Mediului, din cauza vântului puternic, flăcările s-au răspândit rapid. Incendiul a provocat panică printre localnici.
La fața locului, s-au deplasat angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență specializați în lichidarea incendiilor. Aceștia au întâmpinat dificultăți în încercarea de a stăpâni flăcările, din cauza intensității vântului.
Pompierii luptă pentru a lichida focarul și a preveni extinderea acestuia către zonele locuite. Până la această oră, nu se cunoaște dacă flăcările au fost stinse.






































