Avocatul Poporului, Ceslav Panico, consideră că proiectul de lege ce prevede transmiterea imobilului Bibliotecii Naționale în proprietatea Mitropoliei Basarabiei „ar trebui să aibă raționamente legale și bine determinate”. Totodată, acesta sugerează Parlamentului să reflecteze asupra interesului public urmărit prin acest proiect de lege, precum și să-l supună unor consultări publice lărgite.
Un comunicat emis de oficiul Avocatului Poporului informează că un grup de reprezentanți și reprezentante ai societății civile au sesizat Ombudsmanul prin care au invocat dezacordul cu inițiativa legislativă cu privire la transmiterea cu titlu gratuit a unui bun imobil al Bibliotecii Naționale a Moldovei în proprietatea Mitropoliei Basarabiei.
Avocatul Poporului notează că transparența în procesul decizional este o componentă importantă a statului de drept și democratic prin care se respectă drepturile omului.
„Organizațiile societății civile și alte părți interesate aduc o contribuție esențială la dezvoltarea și realizarea democrației și a drepturilor omului, în special prin participarea la viața publică și asigurarea transparenței și responsabilității autorităților publice”, este menționat în comunicat.
Totodată, Avocatul Poporului apreciază ca necesare dezbaterile publice şi consultarea opiniei tuturor părţilor interesate, în special autorităţilor a căror competenţă are tangenţă directă sau indirectă cu obiectul de reglementare a proiectului actului normativ.
În acest sens, Ombudsmanul consideră că intervenția statului ar trebui să fie limitată să se rezume la păstrarea neutralității pe marginea subiectului dat.
„Odată ce au recurs la acest gest autoritățile trebuie să se asigure mai întâi de toate că Biblioteca Națională a Moldovei va fi asigurată cu un alt spațiu fără a fi diminuat patrimoniul național”, Susține Ceslav Panico.
În acest context, Avocatul Poporului informează că a transmis Parlamentului o opinie prin care a solicitat organizarea consultărilor publice largi și minuțioase pe marginea problemei abordate.
Mai mult, Panico ține să atragă atenție, că Republica Moldova este un stat imparțial și neutru față de religii, iar cultele religioase sunt autonome și separate de stat.
„Abordarea neutralității față de religie, a fost confirmată de către Curtea Constituțională, care a indicat că, păstrarea atitudinii neutre față de religie a fost instituită ca principiu însăși de la fondarea statului Republica Moldova. Acest fapt denotă, că principiul laicității constituie parte a identității constituționale a Republicii Moldova.
În Opinia Comisiei de la Veneția prin care se abordează problema disputelor clasice cu privire la proprietatea religioasă se menționează că ,,În măsura în care legile tratează astfel de probleme, este important ca ele să fie elaborate și aplicate cât mai neutru posibil și fără a acorda un tratament preferențial nejustificat grupurilor favorizate”, se arată în comunicat.
TV8.md amintește că deputații Partidului Acţiune şi Solidaritate au depus în Parlamentul Republicii Moldova un proiect de lege prin care autorităţile de la Chişinău vor transmite cu titlu gratuit Mitropoliei Basarabiei, din cadrul Bisericii Ortodoxe Române, clădirea fostului Seminar Teologic din perioada interbelică.







































