Creștinii ortodocși sărbătoresc astăzi Buna Vestire pe stil vechi, ziua în care fecioara Maria a primit vestea că va naște pe Hristos. Credincioșii au mers de dimineață la biserică, iar după asta au făcut curățenie în grădini și curți, potrivit tradiției. Iar credința populară spune că ziua de Buna Vestire anunță cum va fi duminica Învierii. Asta înseamnă că vom avea o zi de Paște nu prea însorită.
La Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului”, din centrul capitalei, am întâlnit mai mulți enoriași care ieșeau de la slujba de dimineață. Cei mai mulți ne-au spus că Buna Vestire este una dintre cele mai importante sărbători din calendarul religios și o cinstesc cu sfințenie.
„Astăzi biserica sărbătorește Buna Vestire, este una dintre cele 12 sărbători, este considerată începutul mântuirii noastre, fiindcă Maria a primit înștiințare de la Dumnezeu că va naște pe fiu său”.
„- Mă bucur că am ajuns, m-am împărtășit, dă Doamne să fie pace.
- Vă simțiți mai bine acum?
- Da, parcă am câștigat câțiva ani”.
„Astăzi este Buna Vestire, în popor se spune dezlegarea la pește, cum sărbătorim, suntem la biserică”.
Mulții dintre cei veniți la slujba de Buna Vestire că respectă cu strictețe postul.
„Sunt zile când nu mănânc deloc, poate doar așa, câte o gură, sau beau un ceai și atât”.
„Astăzi o să sărbătorim, a fost dezlegare la pește, cu băieții o să ne adunăm la o măsuță”.
Iar fețele bisericești le-au amintit creștinilor că post nu înseamnă doar restricții alimentare.
Buna Vestire este prima sărbătoare confirmata in documente, dintre sărbătorile Maicii Domnului, în această zi enoriașii au dezlegare la pește, produs strict interzis în perioada postului. Iar tradițiile și obiceiurile zilei de Buna Vestire se referă în special la bunăstarea casei și a celor ce locuiesc în ea, cât și la sporirea recoltelor.
Credința populară mai spune că în această zi oamenii nu au voie să se certe și să fie supărați unii pe alții, pentru că vor avea necazuri tot anul. Multe superstiții fac referire la vremea acestei zile, despre care se crede că anunță cum va fi de Paști. Astfel, dacă în ziua de Blagoveștenie va fi frumos, anul va fi unul bun, iar ziua de Paști- caldă și însorită.




































