Liderii Uniunii Europene (UE) au condamnat ferm atacurile Rusiei asupra infrastructurii civile ucrainene, care au dus la contaminarea fluviului Nistru. Declarațiile au fost făcute în cadrul reuniunii Consiliului European din 19 martie 2026. Astăzi, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a salutat poziția UE.
„Consiliul European condamnă cu fermitate atacurile Rusiei împotriva infrastructurii civile ucrainene care au contaminat râul Nistru, principala sursă de apă dulce a Republicii Moldova. Uniunea Europeană este pregătită să ofere asistență Republicii Moldova în vederea atenuării efectelor asupra mediului, inclusiv prin intermediul mecanismului de protecție civilă al UE. În acest context, Consiliul European salută sprijinul imediat oferit de statele membre”, menționează reprezentanții Consiliului European.
Potrivit unui comunicat al Delegației UE în Moldova, țara noastră este recunoscută drept una dintre cele mai afectate de aceste evoluții, iar sprijinul UE reflectă angajamentul de a susține stabilitatea, reziliența și securitatea statelor din vecinătatea estică.
Astăzi, Igor Grosu a mulțumit salvatorilor, specialiștilor în mediu, autorităților și tuturor celor implicați în lupta împotriva poluării Nistrului.
„Atacul Federației Ruse asupra infrastructurii energetice din Ucraina a provocat o undă de poluare care s-a deplasat pe cursul fluviului Nistru și a ajuns în Republica Moldova. (…) S-a muncit zi și noapte, iar oamenii de la nord, începând cu ieri seara, sunt reconectați”, a mai declarat Grosu.
Tot astăzi, deputatul PAS, Sergiu Lazarencu, a propus audierea ministrului Mediului, Gheorghe Hajder. Inițiativa a fost susținută de 93 de deputați.
TV8.md amintește că pe 15 martie, Guvernul a instituit stare de alertă de mediu pentru 15 zile după poluarea fluviului Nistru. În nordul țării, aprovizionarea cu apă din această sursă a fost sistată în mai multe localități, inclusiv în Naslavcea și în raioanele Soroca, Bălți, Florești și Sîngerei. Alimentarea a fost reluată ieri.
Poluarea a fost observată pe 10 martie, când pete uleioase au apărut pe Nistru în amonte de Naslavcea. Potrivit ministrului Mediului, Gheorghe Hajder, substanțele nocive s-au scurs în râu după un atac al Federației Ruse asupra hidrocentralei de la Novodnistrovsk, în Ucraina.
Pe 16 martie, Procuratura Generală s-a autosesizat pe cazul poluării fluviului Nistru și a deschis un proces penal. Instituția subliniază că dreptul la un mediu sănătos este garantat de Constituție.
Pe 17 martie, ambasadorul agreat al Federației Ruse în Republica Moldova a fost convocat la sediul Ministerului Afacerilor Externe. Autoritățile de la Chișinău i-au înmânat o notă de protest privind atacul rusesc asupra complexului hidroenergetic. Ulterior, Ambasada Federației Ruse a respins orice acuzație privind implicarea Moscovei în poluarea râului Nistru, calificându-le drept „nefondate și pripite”. Diplomații ruși susțin că nu există nicio dovadă care să confirme implicarea Rusiei în incidentul ecologic.