Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 949: Atac masiv și moarte la spital! Rusia amenință nuclear, iar Zelenski anunță sprijin de la Trump

Impact violent la Hîncești: Patru victime, inclusiv doi copii de 2 și 5 ani, în urma unui accident. Cum s-a întâmplat

missing
foto: IP Hîncești
08 iulie 2023, ora 17:08

Patru persoane, inclusiv doi copii de 2 și 5 ani, au ajuns la spital în urma unui grav accident rutier. Totul s-a întâmplat în dimineața zilei de 8 iulie, în apropiere de localitatea Buțeni din raionul Hîncești.

Potrivit poliției, accidentul a avut loc atunci când un tânăr de 20 de ani, locuitor al raionului Leova, conducea un automobil de model BMW pe traseul menționat. Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, acesta a pierdut controlul volanului, intrând în coliziune cu un alt autoturism de model Nissan. 

Mașina Nissan era condusă de un bărbat în vârstă de 37 de ani, originar din Ucraina, în timp ce membrii familiei sale - o femeie de 36 de ani și doi copii în vârstă de 2 și 5 ani - se aflau ca pasageri.

Ca urmare a impactului, cei trei pasageri din autoturismul Nissan au suferit leziuni și au fost transportați de urgență la spitalul raional Hîncești pentru a primi îngrijiri medicale. 

De asemenea, o tânără în vârstă de 18 ani, pasageră în mașina BMW, a fost dusă la același spital pentru a primi tratament medical.

În urma testării conducătorilor auto cu aparatul Drager, s-a constatat că aceștia nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice, rezultatul fiind de 0,00 mg/l în aerul expirat.

Polițiștii au demarat o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele.

Abonează-te acum și la canalul de YouTube TV8: youtube.com/@TV8Moldova

/VIDEO/ Accident în Capitală: Un minor și un bărbat de 35 de ani, transportați la spital. Ce spune poliția
Grav accident la Orhei: Trei persoane au murit și alte trei au fost rănite. Un copil de 3 ani, printre victime

Procurorul general, Ion Munteanu, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră PLUS cu Mariana Rață.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Găgăuziyaland, proiectul electoral al lui Ilan Șor, are un sponsor misterios din echipa fugarului Gheorghe Cavcaliuc. Parcul de distracții a fost deschis în ajunul campaniei pentru alegerile prezidențiale. Inaugurarea a avut loc în lipsa autorizației de funcționare și în pofida încălcărilor admise la construcție.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Emisiunea Cutia Neagră PLUS se întoarce cu un NOU SEZON de investigații. În fiecare duminică - demascăm hoții și analizăm minuțios fărădelegile. Doar la TV8!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS a realizat investigații despre promisiuni electorale false făcute de Șor, în spatele cărora se ascundeau scheme de spălarea a banilor. Investigații despre riscurile de Securitate pentru R. Moldova ascunse în activitatea unei companii de taxi, sau în predicile bisericești ale unor clerici din Mitropolia Moldovei, despre problemele din justiție și cele legate de vetting, despre ilegalități si hoții care se întâmplă chiar astăzi în R. Moldova și încă ar putea fi oprite. Ce s-a întâmplat după apariția acestora, dar și cum reacționează autoritățile atunci când presa de investigații le semnalează ilegalități?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Directorul Agenției Proprietăți Publice, Roman Cojuhari, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Peste 70 de judecători au fost cercetați penal în ultimii 10 ani în R. Moldova pentru acte de corupție, trafic de influență, spălare de bani sau emiterea unor hotărâri contrare legii. Dar până astăzi, niciun magistrat nu a ajuns la închisoare. Reporterul de la Cutia Neagră PLUS a analizat cele mai răsunătoare dosare pornite pe numele magistraților și vă spune care este soarta lor.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Este unul dintre cei mai vizibili și vocali bloggeri pro-Kremlin din Moldova. A servit tuturor oligarhilor apropiați puterii, iar acum promovează activ agenda lui Ilan Șor. În ultimii ani, Gabriel Călin a făcut mai multe achiziții importante. Ce îl leagă pe Gabriel Călin de interesele Kremlinului și ce bunuri și-a procurat, aflați de la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS: Președintele interimar al Consiliului Superior al Magistraturii, Sergiu Caraman
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Mai mulți tineri moldoveni au fost folosiți în ultimul an într-o campanie amplă de destabilizare a opiniei publice din Moldova și din Franța. Executorii au conexiuni directe cu protestele organizate la Chișinău de Partidul Șor. Iar scenariile poartă semnătura serviciilor secrete rusești. „Pionii FSB pe axa Chișinău-Paris”, o investigație transfrontalieră realizată de Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS: Andrei Năstase /16.06.2024
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
INTERVIU EXCLUSIV cu Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii la Chișinău, FERN HORINE.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Munca în Guvern poate aduce venituri de milioane. Mai mulți secretari de stat și șefi de direcții câștigă din salarii și indemnizații mai mult decât primele persoane în stat la un loc. Cine sunt și unde lucrează funcționari cu cele mai mari venituri, aflați la Cutia Neagră Plus.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră Plus: Cum prindem ultimul tren al reformelor în justiție
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
O decizie a Procuraturii Anticorupție din perioada lui Alexandr Stoianoglo a deschis calea pentru 11 judecători implicați în Laundromat să ceară despăgubiri de milioane de la stat. Despăgubirile au fost dictate de instanță chiar dacă mulți dintre ei sunt judecați încă pe alte dosare.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
O rețea internațională de partide extremiste pro-ruse din Uniunea Europeană au legat de curând o colaborare cu Partidul Renaștere, asociat lui Ilan Șor. La evenimentul comun, organizat în Bulgaria, a participat și controversatul politician găgăuz Victor Petrov. Asta chiar dacă se află în lista de sancțiuni a Uniunii Europene și a primit interdicție de călătorie în UE. Despre conexiunile din UE ale agenților de influență rusească din Moldova, aflați într-o nouă anchetă de la „Cutia Neagră PLUS”!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Multimilionari ruși, interesați de cetățenia moldovenească. Scheme de corupție la obținerea permiselor auto. Șeful Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu, face dezvăluiri incendiare la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră Plus: Fostul șef de la Calea Ferată, Oleg Tofilat /14.04.2024
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Mai multe familii din Chișinău se plâng că au plătit zeci de mii de euro pentru apartamente care însă au ajuns în proprietatea altor persoane. Printre păgubiți se regăsește și un fost viceprimar al Capitalei. Schema imobiliară implică nume cunoscute din business, sistemul judecătoresc și Uniunea administratorilor autorizați.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ce fac autoritățile ca să atragă investitori străini în Moldova și cum îi susținem pe cei deja prezenți, discutăm la Cutia Neagră PLUS. Invitați: Natalia Bejan, director Agenția pentru Investiți și Dumitru Vicol, analist financiar.

/VIDEO/ A împușcat un câine de rasă, cu arma personală. Cum (nu) a fost pedepsit un bărbat din raionul Ialoveni
/VIDEO/ A împușcat un câine de rasă, cu arma personală. Cum (nu) a fost pedepsit un bărbat din raionul Ialoveni
/PROMO/ Sărăcie, împrumuturi și educație financiară: Aflăm „Secretul banilor” de la ex-ministra Finanțelor, Veronica Sirețeanu
/PROMO/ Sărăcie, împrumuturi și educație financiară: Aflăm „Secretul banilor” de la ex-ministra Finanțelor, Veronica Sirețeanu
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 948: Alertă din Moldova, atac la Kiev, judecător ucis și întâlnire Trump-Zelenski! Rusia amenință Europa
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 948: Alertă din Moldova, atac la Kiev, judecător ucis și întâlnire Trump-Zelenski! Rusia amenință Europa
/PROMO/ Cutia Neagră PLUS: Cum și-au schimbat retorica în timp candidații la scrutinul prezidențial
/PROMO/ Cutia Neagră PLUS: Cum și-au schimbat retorica în timp candidații la scrutinul prezidențial
Atenție, o nouă alertă meteo! Vântul va sufla puternic pe întreg teritoriul țării
Atenție, o nouă alertă meteo! Vântul va sufla puternic pe întreg teritoriul țării

Atenție, flux sporit de călători și mașini la vama Leușeni

missing
29 septembrie 2024, ora 16:39

Atenție, flux sporit de călători și mașini pe sensul de ieșire din R.Moldova, intrare în România. La vama Leușeni-Albița se formează cozi.

În aceste circumstanțe sunt puse în aplicare un șir de măsuri pe linie de fluidizare a fluxului:

  • Deschise spre circulație 6 benzi;
  • Suplinit numărul de angajați în prima linie și de echipamente speciale;
  • Funcțional REVERSUL - fluxul redirecţionat pe o banda de pe sensul opus de deplasare. 

Poliția de Frontieră recomandă călătorilor să diversifice alegerea punctelor de trecere a frontierei cu România, cum ar fi: PTF Costești-Stânca sau PTF Leova-Bumbăta.

Verde-n ochi: Putin, Lavrov, Peskov și viața de lux a copiilor lor în Europa. Fiecare din noi își dorește o viață mai bună pentru copiii săi. Bogații din Rusia nu sunt o excepție. Principala destinație de trai a odraslelor oamenilor din anturajul lui Putin sunt țări din Europa de Vest și SUA. Unde se bucură de educație de top, viață de lux și rețele globale de afaceri. Lista oligarhilor și demnitarilor ruși cu familii și proprietăți în Occident, inclusiv în Uniunea Europeană, este foarte lungă. Semn că, dincolo de ce le spun ei oamenilor de la televizor despre degradarea Occidentului, ceea ce au ei mai drag – familiile și banii, țin tocmai în această parte a lumii. Acolo unde există siguranță, cultură și progres. 
Cutia Neagră
Cutia Neagră
În noul editorial „Verde-n ochi” cu Mariana Rață aflăm de ce corupții și criminalii se tem de Uniunea Europeană și se opun procesului de integrare a Republicii Moldova în UE. Principalul motiv este frica de pușcărie. În UE, politicienii corupți se tem de procurori și judecători. În Rusia, lucrurile stau pe dos. În momentul în care țara noastră va deveni membră a UE, marii corupți din Moldova nu vor mai putea scăpa de pușcărie decât refugiindu-se în Rusia sau Africa. Cel mai dureros pentru ei însă este că vor pierde toate bunurile obținute prin fraudă: case luxoase, mașini scumpe, avioane, iahturi, conturile bancare ticsite cu bani furați de la noi.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Președintele Parlamentului, Igor Grosu este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră cu Mariana Rață.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Noua ediție „Verde-n ochi” cu Mariana Rață este despre una dintre cele mai importante manipulări folosite de cei care sunt împotriva apropierii Republicii Moldova de Uniunea Europeană.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Interviu exclusiv cu fostul președinte al Republicii Moldova, Nicolae Timofti. /Detalii din culisele luptei politice cu Plahotniuc, dar și despre confruntarea cu Putin.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Verde-n ochi cu Mariana Rață: Zero bani din Rusia vs. 2,2 miliarde de euro de la UE! Întrebarea de care se teme Putin și toată propaganda Moscovei
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Procurorul-șef al Parchetului European, Laura Codruța Kovesi este prima invitată a emisiunii Cutia Neagră cu Mariana Rață din noul sezon.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Cutia Neagră cu Mariana Rață revine cu un nou sezon la TV8. Mai multe discuții despre cele mai importante subiecte, aflați în curând.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Facem totalurile evenimentelor politice, dar și pronosticuri pentru toamnă. /Invitații de astăzi ai emisiunii Cutia Neagră cu Mariana Rață sunt analiștii politici: Igor Boțan și Vlad Kulminski.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră cu Mariana Rață.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Ion Sturza, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră cu Mariana Rață.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Ce se întâmplă în structurile subordonate la Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova? La ce nivel a ajuns criminalitatea în Republica Moldova? Despre killerii pe trotinete, atacuri armate în plină stradă și reglările de conturi între grupări criminale vorbim astăzi cu ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, la Cutia Neagră cu Mariana Rață.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Vicepreședintele Parlamentului, Vlad Bătrîncea, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră cu Mariana Rață.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Vrem în Uniunea Europeană, dar cât de pregătiți suntem să adoptăm reforme și politici complicate și nepopulare? Drumul spre UE intră pe un făgaș birocratic. Când vom începe să avem fonduri europene, drumuri moderne și salarii ca în UE? Despre asta vorbim azi la Cutia Neagră! Invitați: Doina Gherman, vicepreședintele Parlamentului; Iulian Groza, director executiv Institutul pentru Politici și Reforme Europene.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Rusia pregătește provocări pentru a deturna alegerile din toamnă din Republica Moldova. Miza o reprezintă stoparea procesului de integrare în UE. Ce mijloace și personaje vor fi folosite? Cum se pot apăra instituțiile de stat? Discutăm astăzi la Cutia Neagră cu Mariana Rață. Invitați: Vadim Pistrinciuc, director executiv IPIS; Anatol Țăranu, analist politic.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Securitatea Republicii Moldova, pusă tot mai des la încercare înaintea alegerilor din toamnă. Care este miza și ce riscuri ne pasc, dar și cum sancționăm politicienii și partidele care fac jocul altor state - analizăm astăzi la Cutia Neagră cu Mariana Rață. Invitați: Grigore Novac, deputat BCS; Andrian Cheptonar, deputat PAS.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Invitatul din această seară a emisiunii Cutia Neagră este președintele „Partidului Nostru”, Renato Usatîi.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
A început febra pregătirilor pentru alegerile și referendumul din toamnă. Cât de pregătiți suntem pentru votul prin corespondență, dar și cum putem face față provocărilor - discutăm astăzi la Cutia Neagră cu Mariana Rață. Invitați: Iurie Ciocan, fost președinte CEC; Pavel Postică, vicepreședinte CEC.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
EXCLUSIV: Interviu pe sfârșit de mandat cu Ambasadorul SUA în Republica Moldova, Kent D. Logsdon. Detalii neștiute despre război, amenințări, reforma justiției, dar și noul sediu al ambasadei SUA.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră cu Mariana Rață.

TV8 angajează noi colegi! Cum poți deveni jurnalist TV8.md, reporter TV sau editor video
TV8 angajează noi colegi! Cum poți deveni jurnalist TV8.md, reporter TV sau editor video
/PROMO/ Sărăcie, împrumuturi și educație financiară: Aflăm „Secretul banilor” de la ex-ministra Finanțelor, Veronica Sirețeanu
/PROMO/ Sărăcie, împrumuturi și educație financiară: Aflăm „Secretul banilor” de la ex-ministra Finanțelor, Veronica Sirețeanu
/VIDEO/ Vettingul lovește în investigarea fraudei bancare. Ion Munteanu: „Direct este afectată”
/VIDEO/ Vettingul lovește în investigarea fraudei bancare. Ion Munteanu: „Direct este afectată”
/PROMO/ Cutia Neagră PLUS: Cum și-au schimbat retorica în timp candidații la scrutinul prezidențial
/PROMO/ Cutia Neagră PLUS: Cum și-au schimbat retorica în timp candidații la scrutinul prezidențial
/VIDEO/ Mașinile pompierilor au trecut prin mijlocul mulțimii adunate la concertul din PMAN: Ce s-a întâmplat
/VIDEO/ Mașinile pompierilor au trecut prin mijlocul mulțimii adunate la concertul din PMAN: Ce s-a întâmplat

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.