Republica Moldova marchează duminică 32 de ani de la adoptarea Declarației de Independență față de Uniunea Sovietică în anul 1991. În Piața Marii Adunări Naționale se desfășoară ceremonia festivă, iar în aceste momente președinta țării, Maia Sandu, ține un discurs.
Discursul integral al președintei Republicii Moldova:
„Dragi moldoveni, Dragi cetățeni ai Republicii Moldova din toate colțurile lumii,
Azi în casa noastră este sărbătoare - ziua națională a țării noastre, Ziua Independenței Republicii Moldova. O sărbătoare care ne unește pe toți și ne umple inimile de bucurie, pentru că este o zi în care celebrăm libertatea și demnitatea noastră, o zi în care onorăm înaintașii noștri și împărtășim același sentiment de optimism și speranță față de viitorul țării și copiilor noștri.
32 de ani, un drum scurt din perspectivă istorică, dar lung pentru povestea de viață a țării noastre. Pentru noi 32 de ani au fost un drum în care moldovenii au trecut prin momente de dezamăgire, dar și momente pline de speranță, prin perioade de incertitudine, dar și de încredere. Însă mereu am rămas uniți pentru a proteja ce avem mai scump - familiile, neamul, libertatea. Istoria țării noastre este una a rezistenței. Cunoaștem cu toții problemele cu care ne confruntăm. Știm că mai sunt multe lucruri de făcut pentru ca moldovenii să trăiască bine. Înțelegem că fără dreptate nu vom ajunge nicăieri. Mai sunt dintre cei care vor să ne țină legați de un trecut al dezamăgirilor, blocați în sărăcie. Dar nu vreau să vorbim despre ei astăzi. Vreau să vorbim azi despre toți cei care fac țara noastră mai bună, mai puternică, în fiecare zi. Vreau să vorbim despre pace. Este cel mai sfânt lucru să poți crește copiii în pace.
Am reușit să menținem pacea acasă. Noi nu începem războaie, noi nu vrem războaie pe pământul nostru sau în altă parte.
Aceasta este dorința fermă a moldovenilor și nimeni nu are dreptul să o încalce. Am ales pacea și o vom alege pentru fiecare familie care a suferit din cauza războiului și pentru fiecare copil care se naște în Moldova și merită să aibă cerul senin deasupra capului. Alegem calea europeană pentru că alegem pacea. În fața noastră este un drum cu provocări, suntem conștienți de eforturile pe care trebuie să le facem în continuare ca să devenim o țară puternică, nu ne amăgim cu așteptări false. Știm unde încă avem mult de lucru și mereu putem găsi motive să ne criticăm acțiunile. Și o facem. Și acest lucru este firesc - pentru că vrem atât de mult să facem lucrurile și mai bine, să îmbunătățim calitatea vieții mai repede.
Dar azi nu vreau să ne îndreptăm atenția spre lucrurile despre care știm cu toții că nu merg prea bine.
Azi vreau să căutăm, fiecare dintre noi, motive de mândrie față de moldoveni și Moldova. Azi vreau să celebrăm țara noastră și oamenii noștri, pentru că Moldova se vede cel mai bine în ochii lor. Moldova înseamnă copiii care câștiga bronz, argint și aur la olimpiade internaționale de fizică, chimie, matematică. Înseamnă medicii care salvează viața unui om în urma unei intervenții efectuate în premieră în Moldova. Și oamenii care revin acasă după ani de muncă în străinătate pentru a deschide afaceri, pensiuni, fabrici în localitățile de baștină. Înseamnă sportivi care duc tricolorul nostru pe podiumurile lumii la campionate europene și mondiale. Și sătenii de acasă și din diasporă care împreună se adună și construiesc în localitățile lor stadion, teren de joacă sau sistem de iluminat public. Înseamnă toți cei care muncesc pământul și duc faima produselor noastre gustoase - fie că sunt cireșe, mere sau prune - peste tot în lume.
Și inginerii care au lansat primul autobuz electric cu încărcare dinamică. Înseamnă toți cei care promovează locurile frumoase din Moldova. Și polițiștii care, în ciuda tuturor provocărilor, mențin acasă ordinea. Și pompierii care ajută la stingerea incendiilor.
Înseamnă un profesor care, undeva într-un sat îndepărtat, îi face pe copii să creadă că ei pot schimba lumea. Și un muncitor care pune umărul la construcția unui nou drum. Înseamnă plăcinta cu brânză și tortul cușma lui Guguță de care nu te poți sătura. Înseamnă costumul popular, cămașa cu altiță, doina și jocul moldovenesc. Înseamnă atâția oameni pe care îi vedem medaliați și aplaudați, dar și oameni care își fac meseria onorabil și pe care nici măcar nu-i cunoaștem.
Moldova se vede în ochii noștri și crește în mâinile noastre. Să fim mândri de oamenii care cresc Moldova. În perioada sovietică ne era interzis să ne celebrăm identitatea și să ne bucurăm de valorile neamului nostru. Și în anii de renaștere națională - 89, 90, 91 - mariile și ionii, elenele și tudorii s-au luat de mâini și au cerut independență, drept la cuvânt, drept la destin. Ce au făcut atunci înaintașii noștri ne-a adus azi aici, în Piața Marii Adunări Naționale, liberi să ne celebrăm neamul și independența.
Liberi să vorbim în limba română, să nu fim umiliți la noi acasă. Liberi să gândim și să vorbim cu voce tare. Liberi să călătorim în orice colț al lumii. Liberi să criticăm politicienii când greșesc. Liberi să susținem idei, oameni și cauze în care credem. Libertatea noastră înseamnă și responsabilitatea în fața propriei vieți și a viitorului copiilor noștri - suntem liberi să alegem să ne dezvoltăm, să trecem prin greutăți cu fruntea sus sau să rămânem blocați în mocirlă și să nu facem nimic.
Ce facem noi azi va duce Moldova înainte - în familia europeană, unde țara noastră va fi liberă să-și clădească destinul și să-și păstreze cultura și tradițiile. Unde va fi suficient de puternică, încât să ofere o viață bună cetățenilor ei.
Pentru prima dată în ultimele trei decenii, trăim nu doar speranța unui viitor mai bun, dar simțim încredere că acum avem șansa și datoria de a duce Moldova în Uniunea Europeană. Unde pacea și independența țării noastre vor fi protejate, oamenii care muncesc vor avea șansa să trăiască mai bine, iar Moldova va fi tratată cu respect și apreciere. Putem reuși doar împreună, așa cum împreună au câștigat independența părinții noștri acum 32 de ani. Viitorul Moldovei este în Uniunea Europeană - o știm cu toții, înțelegem că este șansa noastră de a dezvolta țara și de a le oferi copiilor un viitor acasă lângă părinții lor. Înseamnă ca drumul dintre Călărași și Praga, între Cahul și Paris să nu fie cu hotare. Înseamnă ca independența Republicii Moldova să fie deplină, protejată și respectată. Înseamnă pace. Și mai înseamnă îndeplinirea visului sutelor de mii de moldoveni care și-au spus dorința în 1991 și în 2023, în aceeași Piață a Marii Adunări Naționale, uniți de aceeași mândrie națională și legați de aceleași rădăcini.
Este nevoie de un sat întreg pentru a crește un copil. Este nevoie de fiecare om pentru a crește o țară. La mulți ani, Moldova!”, a declarat președinta.