Un tren a luat foc în timp ce se afla în Halta Macău, din judeţul Cluj, România. Pompierii au stins incendiul, nefiind înregistrate victime, notează mediafax.
Potrivit ISU Cluj, pompierii din cadrul Detaşamentului Huedin au intervenit în urmă cu puţine momente la un incendiu care s-a manifestat la compartimentul motor al unui tren staţionat în Halta din Macău.
Apelul de urgenţă a venit miercuri în jurul orei 06:16, iar la faţa locului s-a deplasat echipajul de la Garda de Intervenţie Aghireşu.
Până la sosirea pompierilor, în jur de 100 de călători s-au autoevacuat.
Niciunul dintre călători nu a solicitat îngrijiri medicale.
De asemenea, angajaţii CFR au reacţionat cu mijloace de primă intervenţie, iar pompierii au lichidat ulterior flăcările.
Cel mai probabil, incendiul a pornit de la o defecţiune la compartimentul motor, spun pompierii.