Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1491: Atac record, stare de urgență în Moldova și explozie în Estonia. Zelenski: „Rusia nu vrea pace”

externe

Război în Israel, ziua 10: Repatriere în Moldova, filtru pe TikTok, condiție Hamas și acord dubios! Netanyahu: „Războiul va dura”

16 octombrie 2023, ora 18:11

ATENȚIE! Cetățenii Republicii Moldova, aflați în prezent în Israel, sunt îndemnați să se înregistreze prin intermediul acestei platforme: https://shorturl.at/tvCR9. Pentru întrebări sau asistență, conaționalii sunt rugați să contacteze Ambasada din Israel sau linia de urgență a Ministerului. Telefon de urgență: +972527789772 și +9727998396 în regim non-stop. Apel gratuit de la telefonul fix din orice localitate a Republicii Moldova: 0 80 090 990. Pentru apeluri de la telefonul mobil sau de peste hotare:  +373 22 188 000, inclusiv WhatsApp +37379818081. Din data de 7 octombrie până în prezent, 637 de cetățeni ai Republicii Moldova s-au întors în țară, iar în aceeași perioadă, 312 de cetățeni moldoveni au plecat spre Tel-Aviv. Datele au fost prezentate de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE).

După nouă zile de război în Orientul Mijlociu, escaladarea conflictului armat este una dintre cele mai mari preocupări la nivel internațional. Numărul morților a depășit cifra de patru
mii, iar Israelul se pare că este decis să-și atingă obiectivul de exterminare a grupării Hamas cu orice preț. Provocarea Guvernului de la Chișinău rămâne în evacuarea celor peste o sută de cetățeni ai Republicii Moldova stabiliți în enclava palestiniană. Mai ales că jumătate dintre aceștia au cerut deja ajutor în acest sens. Majoritatea cetățenilor moldoveni, care se află în Fâșia Gaza, au ajuns în sudul enclavei. Un anunț în acest sens a fost făcut de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), care a menționat că autoritățile se așteaptă ca evacuarea „va fi foarte agitată și haotică”. Punctul de trecere „Rafah” de la hotar cu Republica Arabă Egipt, este, la momentul actual, singurul punct de evacuare pentru peste 2 milioane de oameni din Fâșia Gaza.

După expirarea celui de-al treilea ultimatum, Armata Israelului se pregătește de ofensiva decisivă din Fâșia Gaza. Nu înainte ca cetățenii străini să fie evacuați. Peste 1.400 de civili din Israel și 2.300 de civili din Gaza au murit de la începutul războiului. Criza umanitară se adâncește, după ce spitalele aflate în zona de conflict au rămas fără medicamente și electricitate, iar numărul victimelor se apropie de 10.000. Națiunile Unite încearcă să deschidă un coridor umanitar către Egipt prin care civili să fie evacuați, iar ajutoarele să ajungă la cei care au nevoie. Armata Israeliană anunță că peste 600.000 de civili au părăsit până acum Gaza. Președintele Statelor Unite Ale Americii spune că nu este nevoie de o intervenție a soldaților americani în acest război, notează Realitatea. Între timp, Hamas ar putea elibera cei aproape 200 de ostatici, însă condiția este ca Israelul să-și oprească atacurile asupra Fâșiei Gaza. Populația civilă din Gaza este la un pas de catastrofă, susțin reprezentanții organizațiilor umanitare prezenți în regiune.

UPDATE Orientul Mijlociu se află pe "marginea prăpastiei", a avertizat duminică secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, îndemnând totodată gruparea islamistă Hamas să elibereze imediat toţi ostaticii şi a făcut apel la un acces umanitar rapid în Fâşia Gaza, potrivit dpa, scrie Agerpres.

UPDATE Uniunea Europeană a anunţat luni că va lansa o operaţiune de pod aerian ce constă în „mai multe zboruri” către Egipt, cu scopul de a aproviziona organizaţiile umanitare aflate în teren în Fâşia Gaza, notează Rador.

UPDATE Şeful diplomaţiei turce, Hakan Fidan, a discutat la telefon cu liderul Hamas, Ismail Haniyeh, despre ”posibilitatea” eliberării ostaticilor, deţinuţi de la atacul lansat de Hamas la 7 octombrie împotriva Israelului, a anunţat luni Ministerul turc de Externe, relatează AFP.

UPDATE Organizaţia ONU care se ocupă de refugiaţii palestinieni (UNWRA) susține că autorităţile Hamas din Gaza ar fi furat din sediul său din Gaza combustibil şi medicamente destinate refugiaţilor. Organizația, care a fost nevoită să-și părăsească sediul a fost informată că un grup de persoane cu camioane, care pretindeau a fi de la ministerul Sănătății din Gaza, au scos combustibil și echipamente medicale din incinta agenției din Gaza, notează Digi24.

UPDATE Unul dintre bodyguarzii cântăreţei Taylor Swift şi-a părăsit jobul din SUA pentru a lupta alături de armata din Israel împotriva Hamas, a anunţat presa israeliană preluată de Sky News.

UPDATE De-a lungul anilor, copiii au plătit cel mai mare preț în conflictul dintre Israel și Palestina. Mii de copii au fost uciși sau răniți. În ultimii 15 ani, peste 2000 de copii au fost uciși în Gaza, conform cifrelor prezentate de Al Jazeera. 

UPDATE Doar palestinienii cu pașapoarte occidentale vor putea trece punctul de trecere Rafah, transmite publicația Wall Street Journal.

UPDATE Din 7 octombrie, "am eliminat peste 500.000 de videoclipuri şi am închis 8.000 de livestream-uri în regiunea afectată, pentru încălcarea regulilor noastre", a precizat TikTok pe blogul său duminică, adăugând că şi-a întărit echipele de moderare, potrivit AFP, citat de Agerpres.

UPDATE Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a declarat în parlamentul israelian că consideră Hamas o „nouă formă de nazism”. Armata israeliană este pregătită pentru un război lung până la victoria completă asupra adversarilor săi, a subliniat premierul. Liderul opoziției israeliene, Yair Lapid, spune că „vom elimina Hamas chiar dacă lumii nu îi place”, scrie AlephNews.

UPDATE Majoritatea cetăţenilor americani, indiferent de orientarea politică, doresc ca Statele Unite să faciliteze protecţia civililor din Gaza faţă de conflictul dintre Israel şi gruparea islamistă Hamas, arată rezultatele unui sondaj Reuters/Ipsos publicat luni.

UPDATE Aproximativ 240 de cetăţeni români din Palestina, cu dublă cetățenie, așteaptă la granița cu Egiptul să poată fi evacuați. Sunt cei care au cerut autorităţilor române ajutor, precizează surse guvernamentale. Autorităţile române sunt în contact cu acestia şi sunt gata să le ofere transportul cu autocare si apoi cu avionul, după trecerea frontierei cu Egiptul.

UPDATE Miliardarul Idan Ofer, cel mai bogat bărbat din Israel, și soția sa și-au dat demisia din funcțiile pe care le ocupau la Universitatea Harvard în urma scandalului în care aceasta a fost implicată din cauza ligilor sale studențești, care au condamnat dur Israelul după ultima serie de violențe ale Hamas, relatează Business Insider.

UPDATE Guvernul Germaniei a avertizat, luni, Iranul să nu profite de confruntările militare dintre Israel și grupurile islamiste palestiniene pentru a amplifica tensiunile în Orientul Mijlociu. 

UPDATE Președintele rus, Vladimir Putin, urmează să vorbească, astăzi (luni), cu prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, cu președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, și cu președintele egiptean, Abdel-Fattah el-Sissi, a spus un consilier, informează site-ul The Times of Israel.

UPDATE În ultimele zile, Fîșia Gaza a continuat să resimtă efectele blocadei israeliene și a rămas deja fără apă, electricitate și medicamente, relatează Sky News. Luni, 16 octombrie, un oficial al ONU a declarat că "se termină chiar și sacii pentru cadavre".

UPDATE Şeful ONU pentru ajutor umanitar, Martin Griffiths, a anunţat luni că se va deplasa în Orientul Mijlociu pentru a sprijini negocierile privind livrarea de ajutoare în Fâşia Gaza.

UPDATE Guvernul Statelor Unite își va evacua cetățenii din Israel în Cipru pe mare, a anunțat Ambasada SUA în Israel. Companiile aeriene comerciale au încetat în mare măsură să zboare către Aeroportul Internațional Ben-Gurion din Israel, notează B1.

UPDATE Israelul şi-a consolidat trupele staţionate la frontiera de nord a ţării cu Libanul după mai multe zile de atacuri lansate de miliţia şiită libaneză Hezbollah (susţinută de Iran) din Liban înspre zona de frontieră, potrivit dpa.

UPDATE Ministerul iranian de Externe a declarat că Hamas ar fi fost gata să elibereze cei aproape 200 de ostatici pe care îi deține dacă Israelul își oprește campania de lovituri aeriene asupra Fâșiei Gaza.

UPDATE Deputatul german Johannes Steiniger a cerut clubului de fotbal Bayern Munchen să îl concedieze pe fundaşul marocan Noussair Mazraoui, după ce acesta şi-a exprimat dorinţa pentru ''o victorie a Palestinei'', după masacrul comis de organizaţia Hamas în Israel, transmite EFE.

UPDATE Forţele de Apărare ale Israelului (IDF) au anunţat, duminică noapte, că au lovit "infrastructura militară" a Hezbollah în Liban, relatează Times of Israel, citat de news.ro.

UPDATE Biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu a dezminţit informaţiile precum că Egiptul, Israelul şi SUA ar fi căzut de acord cu privire la o încetare temporară a focului în sudul Fâşiei Gaza, scrie Agerpres. Pe parcursul dimineții de luni, unele surse de securitate egiptene, citate de Reuters, au declarat că încetarea focului ar urma să dureze câteva ore, dar nu se ştie exact cât anume. Ele au mai menţionat că cele trei ţări au fost de acord ca punctul de la Rafah să rămână deschis până luni, la ora 14:00 GMT.

UPDATE Armata israeliană a transmis luni că 199 de persoane au fost capturate de mişcarea islamistă palestiniană Hamas în timpul atacului sângeros de la 7 octombrie, conform unui bilanţ actualizat, citat de AFP. Un raport anterior, transmis duminică, menţiona 155 de ostatici.

UPDATE Președintele ucrainean Volodimir Zelensky a cerut să facă o vizită de solidaritate în urma atacului Hamas asupra Israelului, dar i s-a spus că "nu este momentul potrivit", relatează presa de limbă ebraică, conform The Times of Israel.

UPDATE Israelul a dispus luni evacuarea localităţilor aflate la o distanţă de până la 2 kilometri de zona frontieră în urma atacurilor repetate din partea miliţiei şiite Hezbollah (pro-Iran) dinspre sudul Libanului, relatează dpa.

UPDATE Cardinalul Pierbattista Pizzaballa, Patriarhul catolic al Ierusalimului, a declarat luni că este dispus să fie luat ostatic în schimbul eliberării copiilor israelieni care sunt ținuți captivi de Hamas în Gaza, transmite Reuters.

UPDATE Israelul accelerează desfășurarea sistemului de apărare antiaeriană cu arme cu energie direcționată Iron Beam (Raza de fier sau Scutul de lumină) pentru a-l folosi în războiul din Fîșia Gaza.

UPDATE Liderii europeni se vor întâlni marți prin videoconferință în cadrul unui summit de urgență convocat în weekend, în contextul în care în UE cresc temerile legate de instabilitatea regiunii în urma atacului Hamas.

UPDATE Dacă va lansa în continuare atacuri asupra Israelului, gruparea libaneză Hezbollah se va confrunta cu un răspuns „mortal”, a declarat luni, 16 octombrie, purtătorul de cuvânt al Forțelor de Apărare israeliene (FDI), contraamiralul Daniel Hagari, relatează The Times of Israel.

UPDATE Armata israeliană a anunţat că şase responsabili de rang înalt ai Hamas au fost ucişi până acum în atacurile sale asupra Fâşiei Gaza, informează luni DPA.

UPDATE Peste 2.500 de palestinieni au murit și alți 9.000 au fost răniți în urma bombardamentelor israeliene în Fâșia Gaza, iar cei care supravieţuiesc se confruntă cu evacuări forţate şi cu lipsa apei în condiţiile "asediului complet" al orașului, notează Digi24.

UPDATE Volodimir Zelenski a anunţat că repatrierea ucrainenilor prinşi în conflictul dintre Israel şi Hamas s-a făcut şi cu ajutorul României, 200 dintre aceşti cetăţeni fiind evacuaţi cu transporturi până la București, notează Antena3.

UPDATE Rusia a anunţat repatrierea din Siria a 34 de jihadişti din gruparea Statul Islamic (SI), în colaborare cu autorităţi siriene şi kurde, relatează AFP, potrivit news.ro.

UPDATE Cancelarul german Olaf Scholz se va deplasa marţi în Israel, a anunţat luni postul de televiziune ntv, citând surse guvernamentale, potrivit Reuters.

UPDATE Premierul român Marcel Ciolacu a declarat duminică, despre românii din Fâşia Gaza, că celula de criză comunică cu aproape fiecare dintre ei. „Absolut nimeni, în acest moment, nu a ieşit din Fâşia Gaza”. Premierul a precizat că în acest moment nu sunt motive de îngrijorare asupra vieţii lor dar toată lumea speră că aceştia vor ajunge cât mai repede în România, notează Money.

UPDATE Premierul israelian Benjamin Netanyahu l-a invitat pe preşedintele american Joe Biden să viziteze Israelul în curând, iar cele două părţi discută această posibilitate, a afirmat o sursă în cunoştinţă de cauză. Nu este clar cât de avansate sunt discuţiile sau când ar putea avea loc vizita. Casa Albă a comunicat sâmbătă că nu are de anunţat noi planuri de călătorie, potrivit Știripesurse.

UPDATE Secretarul american de stat Antony Blinken a purtat discuţii, la Cairo, cu preşedintele egiptean, Abdel Fattah el-Sisi, despre care era de aşteptat să se concentreze asupra redeschiderii punctului Rafah de trecere a frontierei, informează Rador.

UPDATE Preşedintele american Joe Biden a declarat, duminică, că este de părere că gruparea militantă Hamas trebuie eliminată. În același timp, Joe Biden susține că trebuie să se găsească o cale pentru un stat palestinian și a avertizat Israelul că o invazie în Fâșia Gaza ar reprezenta o greșeală. Înalţi oficiali americani au avertizat că războiul dintre Israel şi Hamas ar putea escalada, relatează Reuters, informează News.ro.

UPDATE Secretarul de stat american, Antony Blinken, a respins posibilitatea ca palestinienii să fie expulzați din Fâşia Gaza, „o idee sortită eşecului”, a declarat el, fiind de părere că locuitorii din Gaza ar trebui să poată rămâne în timp ce Israelul luptă împotriva Hamas, notează AFP.

UPDATE Lumea s-ar putea să se confrunte cu „cea mai periculoasă perioadă… din ultimele decenii”, a avertizat șeful băncii Jamie Dimon. Directorul executiv al JP Morgan Chase le-a spus investitorilor că este îngrijorat de riscurile pe care le reprezintă pentru economie creșterea tensiunilor geopolitice. El a spus că războaiele din Ucraina și Israel ar putea afecta prețurile la energie și alimente, precum și comerțul global, a notat BBC.

UPDATE Șeful Forţelor de Apărare ale Israelului (IDF) a anunțat duminică seara că armata va intra în curând în Fâşia Gaza pentru a decima gruparea teroristă Hamas şi i-a îndemnat pe soldaţi să atace şi să distrugă tot ce ţine de mişcarea palestiniană, potrivit Spotmedia.

UPDATE Încă o filmare din timpul invaziei sângeroase a jihadiștilor Hamas într-unul dintre kibuțurile israeliene din apropierea gardului cu Fâșia Gaza a fost făcută publică de armata israeliană (IDF). Într-un clip postat luni pe platforma X, fostă Twitter, se vede cum teroriștii Hamas descarcă încărcătoarele întregi de arme automate, trag în tot ce mișcă și intră din casă în casă. Teroristul care a filmat a fost la rândul lui ucis de forțele de securitate israeliene. Imaginile sunt surprinse de camera sa de corp, notează Digi24.

UPDATE Senatorul republican Lindsey Graham a avertizat Iranul că va suporta consecințe grave dacă gruparea Hezbollah agravează situația și așa extrem de tensionată de-a lungul frontierei nordice a Israelului. El a calificat gruparea paramilitară libaneză drept „un agent al Iranului”.

UPDATE Punctul de trecere a frontierei Rafah, dintre Egipt şi Gaza, se va deschide luni la ora 09:00 (06.00 GMT), a anunţat NBC News, citând un oficial palestinian, notează The Guardian, informează News.ro.

UPDATE Spitalele din Gaza mai au combustibil pentru generatoare doar pentru aproximativ 24 de ore, a anunţat biroul umanitar al ONU (OCHA), potrivit The Guardian.

UPDATE Agenția de presă Associated Press spune că Biden are în vedere o călătorie în Israel în zilele următoare. Un înalt oficial al administrației, care a vorbit sub condiția anonimatului, a declarat agenției de presă că nimic nu a fost finalizat și că nu poate discuta public deliberările interne despre potențialele călătorii prezidențiale. O călătorie prezidențială ar transmite cel mai puternic mesaj până acum, de sprijin al SUA pentru Israel, deși Biden a cerut, de asemenea, reținere. El a declarat mai devreme pentru CBS News că orice ocupație israeliană a Gazei ar fi o „mare greșeală”, scrie Adevărul.

UPDATE Iranul nu intenționează să intre într-un conflict militar cu Israelul din cauza escaladării tensiunilor din Orientul Mijlociu până când statul evreu nu va lansa un atac asupra republicii islamice. Misiunea permanentă iraniană la ONU a declarat acest lucru către Reuters.

UPDATE O „minge masivă de foc” a fost raportată în Gaza, după „multe lovituri aeriene” ale armatei israeliene, care au făcut mai multe morți în ultimele ore. Sara Khairat de la Al Jazeera, care transmite din Ierusalimul de Est, a confirmat un raport anterior că două dintre lovituri au lovit două sedii de apărare civilă și au ucis cel puțin șapte membri ai apărării civile. Au fost atinse și ținte din Khan Younis, deși numărul exact al victimelor nu a putut fi determinat imediat.

UPDATE Cel puțin un palestinian a fost ucis în urma celui mai recent raid militar israelian în orașul Ierihon din Cisiordania, luni dimineața, potrivit Al Jazeera Arabic. În ultima oră, au fost raportate mai multe raiduri israeliene în Ierihon, precum și în Ierusalimul de Est, Nablus, Betleem și Hebron. Zeci de palestinieni au fost, de asemenea, arestați în timpul operațiunii, scrie Adevărul.

UPDATE Armata israeliană a lansat un nou atac asupra infrastructurii organizației șiite Hezbollah din Liban, relatează serviciul de presă al armatei israeliene. „Cu ceva timp în urmă, Forțele de Apărare Israelului au atacat infrastructura militară Hezbollah din Liban, ca răspuns la tragerile care au avut loc ieri (duminică) în direcția teritoriului israelian”, se arată în comunicat.

UPDATE Ministerul israelian de Externe a transmis Vaticanului că se aşteaptă "să fie mai atent la suferinţa israelienilor". Într-o convorbire telefonică, ministrul de externe al ţării a cerut o condamnare clară din partea Vaticanului a terorismului împotriva israelienilor şi a reiterat dreptul Israelului de a se apăra, relatează Times of Israel.

UPDATE Papa Francisc a cerut duminică coridoare umanitare pentru a-i ajuta pe cei asediaţi în Gaza şi a făcut din nou apel pentru eliberarea ostaticilor deţinuţi de gruparea militantă islamistă Hamas, notează Mediafax.

UPDATE Un bărbat în vârstă de 71 de ani din Illinois, acuzat că a înjunghiat mortal un băiat de 6 ani şi a rănit grav o femeie de 32 de ani, a fost inculpat duminică pentru o crimă motivată de ură. Poliţia susţine că acesta a ales victimele din cauza credinţei lor islamice şi ca răspuns la războiul dintre Israel şi Hamas, relatează AP.

/VIDEO/ Vladimir Plahotniuc și-a prezentat pledoariile: Când își va afla sentința
/VIDEO/ Vladimir Plahotniuc și-a prezentat pledoariile: Când își va afla sentința
/VIDEO/ România „înghite” Moldova? Despre falsuri și sprijinul real oferit de țara vecină, la „Alo, TV8”
/VIDEO/ România „înghite” Moldova? Despre falsuri și sprijinul real oferit de țara vecină, la „Alo, TV8”
Horoscop 25 martie 2026 de la ChatGPT: Capricornii finalizează proiecte, Balanțele clarifică relații, Vărsătorii au idei noi
Horoscop 25 martie 2026 de la ChatGPT: Capricornii finalizează proiecte, Balanțele clarifică relații, Vărsătorii au idei noi
/VIDEO/ Generația ALPHA: Primul serial socio-educativ pentru copii și adolescenți din Moldova, difuzat din 4 aprilie la TV8
/VIDEO/ Generația ALPHA: Primul serial socio-educativ pentru copii și adolescenți din Moldova, difuzat din 4 aprilie la TV8
/VIDEO/ Măsuri de urgență pentru economisirea luminii, aprobate de Guvern: Recomandările pentru cetățeni
/VIDEO/ Măsuri de urgență pentru economisirea luminii, aprobate de Guvern: Recomandările pentru cetățeni

externe

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1491: Atac record, stare de urgență în Moldova și explozie în Estonia. Zelenski: „Rusia nu vrea pace”

25 martie 2026, ora 23:18

Stare de urgență în sectorul energetic din Moldova. Cu votul a 72 de deputați Parlamentul a votat, aseară, instituirea pentru următoarele 60 de zile. După trei ore de dezbateri, pe lângă PAS, inițiativa Guvernului Munteanu a mai fost susținută de fracțiunile Partidul Nostru, Democrația Acasă și blocul Alternativa. Împotrivă au votat comuniștii și socialiștii, chiar dacă prorusul Vlad Bătrîncea a sugerat guvernării să prezinte Moscovei nota de plată pentru daunele aduse sistemului energetic. Autoritățile le cer cetățenilor să reducă consumul de energie, în special în orele de vârf, și să dea dovadă de solidaritate.

Rusia a lansat un atac de amploare fără precedent asupra Ucrainei, utilizând aproape 1.000 de drone și rachete într-un interval de 24 de ore, potrivit autorităților de la Kiev. Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a calificat atacul drept unul dintre cele mai ample desfășurate pe timp de zi asupra țării sale, de la declanșarea războiului. Drept răspuns, Ucraina a bombardat noaptea trecută, regiunea Leningrad din nord-vestul Rusiei. Între timp, o dronă venită dinspre Rusia a lovit coșul de fum al unei centrale electrice din nord-estul Estoniei. Două drone militare ucrainene rătăcite au pătruns miercuri dimineață în spațiul aerian al Estoniei și Letoniei. Potrivit oficialilor, dronele ar fi făcut parte dintr-un atac ucrainean mai amplu asupra Rusiei.

UPDATE Ministrul Energiei din Ucraina, Denis Șmîhal, a anunțat că țara are nevoie de aproximativ 91 de miliarde de dolari pentru a-și reconstrui sistemul energetic în următorii zece ani. Evaluarea se bazează pe datele furnizate de Banca Mondială, relatează Kyiv Post. Ministrul a declarat că investițiile private sunt importante în acest proces, mai ales în domenii precum stocarea energiei, sursele regenerabile, producția de gaze și modernizarea rețelelor energetice.

UPDATE Rusia își revizuiește lanțurile de aprovizionare cu hidrocarburi către alte ţări din cauza războiului din Orientul Mijlociu, a declarat, miercuri, ministrul rus al Energiei, Serghei Ţiviliov, informează EFE, potrivit Agerpres.

UPDATE „Rusia continuă deliberat să submineze securitatea Republicii Moldova și să pună în pericol viața cetățenilor noștri. Nu se mai limitează la șantaj energetic, implicare în alegeri, activarea grupărilor criminale pentru destabilizări, propagandă mincinoasă, dar atacă constant infrastructura Ucrainei și, tot mai des, pune în pericol securitatea și sănătatea moldovenilor. După bombardarea hidrocentralei ucrainene, care a dus la poluarea Nistrului, a lăsat fără apă 4 raioane și continuă să afecteze mediul și apele noastre, în această noapte, un nou atac brutal a dus la deconectarea liniei Isaccea-Vulcănești, ce asigură, în anumite perioade, și 60-70% din consumul nostru de electricitate.  Toate acestea nu sunt accidente, ci acțiuni deliberate ale Rusiei de a slăbi și a lăsa Moldova în întuneric. Însă noi am rezistat de fiecare dată. Acționăm pentru a ne proteja cetățenii și sunt sigură că vom trece și peste aceste provocări. Instituțiile statului vor interveni cu măsurile necesare în următoarea perioadă. Sistemul funcționează, dar este sub o presiune enormă.  Dragi cetățeni, acum e nevoie să fim solidari, să înțelegem seriozitatea situației, să fim rezistenți. Să economisim, să distribuim mesajele din surse oficiale, să fim uniți, să fim demni. Chiar dacă Rusia ne vrea slabi, depinde de noi să rămânem puternici și să ținem Moldovă demnă”, a scris Maia Sandu pe Facebook.

UPDATE Un raport al Center for the Study of Democracy, oferit în exclusivitate pentru DW, arată că, începând cu 2021, Ungaria și-a sporit dependența de petrolul și gazul din Rusia.

UPDATE Comisia Europeană a adoptat miercuri o propunere prin care inițiază procedura necesară pentru ca UE să devină membru fondator al Tribunalului special pentru crima de agresiune împotriva Ucrainei. După ce statele membre aprobă această propunere, Comisia va putea notifica intenția UE de a se alătura tribunalului în calitate de membru fondator. UE va juca apoi un rol central în operațiunile tribunalului, inclusiv ca membru al Comitetului de gestionare care va conduce Tribunalul special, scrie Mediafax.

UPDATE Donald Trump susține că Vladimir Putin și Volodimir Zelenski sunt aproape de a încheia un acord de pace privind Ucraina. „Cred că sunt aproape de acest lucru, dar spun asta de mult timp. Am soluționat opt războaie. Toate ar fi trebuit să fie mai dificile decât acesta. Acesta ar fi trebuit să fie cel mai simplu. Dar sunt doi oameni care chiar se urăsc unul pe celălalt. Veți înțelege că ura nu contribuie la încheierea unor acorduri”, a declarat președintele SUA.

UPDATE Ministrul moldovean al Energiei, Dorin Junghietu, a explicat că linia electrică Isaccea–Vulcănești s-a defectat după ce a fost lovită de drone Shahed în timpul atacurilor rusești din Ucraina din seara zilei de luni, subliniind că lucrările de restabilire vor dura până la șapte zile.

UPDATE O poză cu pilonul lovit și conductorii rupți de pe linia Isaccea–Vulcănești, în urma atacului cu drone rusești, a fost publicată de ministrul Energiei, Dorin Junghietu. Lucrările de reparație vor dura între 5 și 7 zile.

UPDATE Armata germană vrea să înceapă utilizarea inteligenței artificiale pentru accelerarea procesului decizional, notează Mediafax. „Ucrainenii exploatează datele pe care le-au colectat de-a lungul a patru ani de război. Pe baza acestor date, inteligența artificială poate deduce cum a acționat inamicul în situații similare în trecut și poate recomanda contramăsuri”, a explicat generalul Christian Freuding, comandantul armatei germane.  

UPDATE Țările NATO trebuie să găsească urgent noi arme și să accelereze producția de armament pentru a face față amenințărilor din partea Rusiei și Iranului, a avertizat un oficial militar de rang înalt, care vorbește despre un „moment al adevărului” pentru Alianță, scrie Digi24.

UPDATE Rusia nu a primit nicio informaţie din partea Iranului cu privire la un presupus plan american în 15 puncte, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, adăugând că Moscova nu poate evalua fiabilitatea informaţiilor apărute în presă.

UPDATE Volodimir Zelenski a vorbit despre negocierile de pace cu partea rusă, mediate de americani, la Miami, de weekendul trecut. Potrivit lui, discuțiile s-au soldat cu eșec: „Astăzi a avut loc un briefing al echipei noastre de negociere, care s-a întors din SUA. Din păcate, nu există încă progrese reale. Rusia nu dorește să facă pași către pace. Amploarea atacului de astăzi indică în mod clar că Rusia nu are nicio intenție reală de a pune capăt acestui război. Iar dacă luăm în considerare și faptul că Rusia ajută regimul iranian să efectueze lovituri în întreaga regiune, concluzia devine evidentă: fără presiuni suplimentare și puternice asupra Rusiei, fără pierderi semnificative pentru aceasta, cei de la Moscova nu vor manifesta nicio dorință de a da înapoi din război și de a ajunge, într-un fel sau altul, la pace”.

UPDATE Ministrul rus al energiei, Sergei Tsivilev, a declarat miercuri că Rusia furnizează combustibil Cubei ca ajutor umanitar. Tsivilev, care a vorbit cu reporterii cu ocazia conferinței ministerului, nu a oferit alte detalii. Departamentul Trezoreriei SUA a modificat joi termenii unei derogări acordate vânzărilor de țiței și produse petroliere de origine rusă deja încărcate pe petroliere, pentru a exclude în mod specific tranzacțiile care implică Coreea de Nord, Cuba și Crimeea, potrivit Rador.

UPDATE Trei drone au intrat în spațiul aerian al Estoniei și Letoniei, dinspre Rusia și Belarus. Încă nu este clară proveniența lor, dar pătrunderile au avut loc aproape simultan cu un atac cu drone executat de Ucraina asupra unui port rusesc de la Marea Baltică, unde a izbucnit un incendiu de amploare, scrie Biziday.

UPDATE Rușii ale căror soții sunt însărcinate nu vor mai putea fi concediați până la nașterea copilului, potrivit unui proiect de lege care a fost depus în Duma de Stat. Inițiatorii cred că măsura va duce la creșterea natalității, după aproape 70% dintre femeile care au avortat în 2024 au spus că au făcut asta din motive de instabilitate financiară, relatează The Moscow Times. 

UPDATE Comandantul Forțelor de Sisteme fără Pilot ale Forțelor Armate ale Ucrainei, Robert Brovdi „Madiar”, i-a răspuns primarului Lvovului, Andrii Sadovyi, la observațiile acestuia privind eficiența mijloacelor de contracarare a țintelor inamice. Pe canalul său de Telegram, el a declarat că inamicul atacă zilnic Ucraina cu cel puțin o sută de drone. „Nu a existat nicio zi în martie până acum în care mai puțin de o sută de Shahed/Geran să fi colindat cerul Ucrainei. Au fost și vor fi zile cu 400-500, cum este cea de azi”, a menționat Brovdi, scrie Libertatea Cuvîntului.

UPDATE Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a calificat atacul drept unul dintre cele mai ample desfășurate pe timp de zi asupra țării sale, de la declanșarea războiului. „A izbucnit un incendiu în clădirile Bisericii Sfântul Andrei din Livov. Istoria acestei biserici datează de la începutul secolului al XVII-lea. Dronele iraniene ‘Shahed’, modernizate de Rusia, lovesc biserica din Livov - aceasta este o imoralitate absolută, iar doar cineva precum Putin ar putea găsi acest lucru acceptabil. Un spital de maternitate a fost avariat în Ivano-Frankivsk.”

UPDATE Premierul maghiar Viktor Orban a anunțat, miercuri, că Ungaria suspendă livrările de gaze către Ucraina. „Vom opri treptat livrările de gaze din Ungaria către Ucraina și vom stoca gazul rămas pe teritoriul țării noastre”, a anunțat Viktor Orbán într-un videoclip publicat pe pagina sa de socializare, potrivit publicației Magyar Nemzet.

UPDATE Un grup tactic multinaţional al NATO destinat să descurajeze Rusia să atace ţările de pe flancul estic al Alianţei Nord-Atlantice va fi desfăşurat în Finlanda în această vară, conform anunţului făcut miercuri de Suedia, naţiunea cadru a acestei forţe, notează Agerpres.

UPDATE Rusia a afirmat miercuri că a doborât în timpul nopţii 389 de drone ucrainene, un atac de amploare ce a vizat în special regiunea Leningrad, din nord-vestul ţării, unde a fost lovit un important port din Golful Finlandei, relatează AFP.

UPDATE Flota Rusiei a suferit o pierdere grea după ce forțele ucrainene au lovit în mod coordonat spărgătorul de gheaţă „Purga” și au vizat infrastructura portuară de la Ust-Luga, afectând astfel importante obiective strategice rusești din Marea Baltică, scrie Adevărul.

UPDATE Guvernatorul regional a confirmat izbucnirea unui incendiu uriaș în portul Ust-Luga, unde se află cel mai mare terminal de transfer al petrolului rusesc. Totodată, au fost semnalate lovituri în portul din Vîborg și în apropierea unei clădiri a FSB-ului. Portul este un nod esențial pentru exporturile rusești de petrol, cărbune și fertilizatori, au anunțat autoritățile ruse.

UPDATE Un incendiu a izbucnit în portul rusesc Ust-Luga de la Marea Baltică, un important nod de export de petrol, în urma unui atac masiv cu drone ucrainene, au confirmat miercuri oficialii ruşi, transmite Reuters.

UPDATE Pe de altă parte, în Rusia a izbucnit un incendiu în portul Ust-Luga, de la Marea Neagră, un hub major de export petrolier, după un atac ucrainean major cu drone au declarat miercuri oficiali ruşi. Ucraina şi-a intensificat atacurile cu drone asupra rafinăriilor şi rutelor de export în cursul ultimelor săptămâni, într-o tentativă de a slăbi economia de război a Rusiei. Ust-Luga şi Primorsk, în Golful Finlandei, au fost forţate să suspende exporturile de ţiţei duminică, după ce au fost lovite de drone dar apoi au reînceput luni încărcările, relatează Reuters.

UPDATE Cel puţin o persoană a murit şi una a fost rănită într-un atac rusesc asupra regiunii Odesa, din sudul Ucrainei, informează serviciile de urgenţă, conform Agerpres. Atacul a avariat o locuinţă privată, declanşând un incendiu, şi a provocat pagube la şase clădiri din apropiere, au anunţat serviciile de urgenţă pe aplicaţia de mesagerie Telegram, postând fotografii cu pompieri care sting incendii într-o clădire parţial distrusă. Incendiul a fost între timp stins, potrivit serviciilor de urgenţă. Rusia a scos din funcţiune reţeaua de alimentare cu electricitate pentru aproape 150.000 de consumatori în oraşul cu acelaşi nume din regiunea Cernigău, potrivit companiei de distribuţie de electricitate. Potrivit acesteia, lucrările de reparaţii vor începe imediat ce va fi posibil.

UPDATE Un influencer rus a murit după ce avionul său a fost doborât de apărarea antiaeriană rusă. Incidentul a avut loc sâmbătă, 21 martie, în apropierea unei fabrici de rachete din regiunea Moscova. Aparatul de zbor ar fi fost confundat cu o dronă ucraineană de către sistemele de apărare aflate în alertă. La bordul avionului de mici dimensiuni se afla influencerul împreună cu un alt pasager. Ambii și-au pierdut viața în urma impactului violent cu solul, scrie Cotidianul.

UPDATE Potrivit Serviciului Intern de Securitate al Estoniei (ISS) citat de Euronews, o dronă a lovit coșul de fum al centralei electrice Auvere, situată în apropierea graniței cu Rusia, arată Euronews. „O dronă a lovit coșul de fum al centralei electrice Auvere. Nu au fost raportate persoane rănite în urma incidentului”, au transmis autoritățile într-un comunicat. Instituția a precizat că drona a intrat în spațiul aerian estonian venind din direcția Rusiei.

UPDATE Liderul nord-coreean Kim Jong Un a transmis marți o scrisoare către omologul său rus Vladimir Putin, reafirmând sprijinul „de neclintit” al Phenianului față de Moscova. În scrisoare, Kim Jong Un a declarat: „Phenianul va fi mereu alături de Moscova. Aceasta este alegerea noastră și voința noastră de neclintit”, conform Agerpres. Acest mesaj survine pe fondul colaborării militare dintre cele două țări, după invazia Rusiei în Ucraina din 2022. Phenianul a trimis trupe și sisteme de armament pentru a sprijini efortul militar rus, în schimbul ajutorului financiar, alimentelor, energiei și tehnologiei militare, potrivit analiștilor.

UPDATE Președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko, a sosit miercuri în Coreea de Nord, în prima sa vizită oficială, având ca scop aprofundarea cooperării bilaterale dintre cele două state, aflate sub un regim strict de sancțiuni internaționale. Vizita liderului de la Minsk va dura două zile, iar potrivit agenției de stat Belta, citată de Le Figaro, obiectivul deplasării este „identificarea domeniilor cheie de interes comun, precum și a celor mai promițătoare proiecte care urmează să fie implementate”, scrie Mediafax.

UPDATE Forțele ucrainene au distrus un lansator de rachete hipersonice Zircon în Crimeea în timpul nopții, a anunțat Ministerul ucrainean al Apărării. Unități din Direcția Principală de Informații (GUR) au localizat și au lovit o coloană de sisteme de apărare rusești care se deplasa spre poziții, a declarat agenția citată de Kiev Independent. Un lansator Bastion-M a fost distrus împreună cu două rachete de croazieră hipersonice „Zircon”, în timp ce un alt lansator a fost avariat. Armata a adăugat că „șapte ocupanți” au fost uciși sau răniți în atac. Serviciile de informații ale armatei ucrainene au publicat pe rețelele de socializare imagini video ale atacului.

/VIDEO/ Verde-n ochi: Cadourile otrăvite de la Putin și ruleta rusească
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cadourile otrăvite de la Putin și ruleta rusească
/VIDEO/ România „înghite” Moldova? Despre falsuri și sprijinul real oferit de țara vecină, la „Alo, TV8”
/VIDEO/ România „înghite” Moldova? Despre falsuri și sprijinul real oferit de țara vecină, la „Alo, TV8”
/VIDEO/ Reforma care nu poate fi amânată. Viziunea lui Tofan pentru reorganizarea Moldovei: „Fără raioane și cu 40 de municipalități”
/VIDEO/ Reforma care nu poate fi amânată. Viziunea lui Tofan pentru reorganizarea Moldovei: „Fără raioane și cu 40 de municipalități”
/VIDEO/ Generația ALPHA: Primul serial socio-educativ pentru copii și adolescenți din Moldova, difuzat din 4 aprilie la TV8
/VIDEO/ Generația ALPHA: Primul serial socio-educativ pentru copii și adolescenți din Moldova, difuzat din 4 aprilie la TV8
/ULTIMA ORĂ/ Stare de urgență în domeniul energetic în Republica Moldova: Măsura, instituită pentru 60 de zile
/ULTIMA ORĂ/ Stare de urgență în domeniul energetic în Republica Moldova: Măsura, instituită pentru 60 de zile

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.