Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1114: Rusia acceptă armistițiul, dar „sunt nuanțe”. Atenționare de la Trump și precizarea Kievului

externe

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 645: Rusia avertizează Moldova, atac nocturn, general ucis și risc atomic! Zelenski a apărut lângă front

30 noiembrie 2023, ora 16:50

Președintele Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Stefanciuk, vine astăzi la Chișinău. Acesta va susține un discurs de la tribuna Parlamentului, aproape de ora 17:00. Ulterior, speakerul ucrainean va avea o întrevedere cu președintele Parlamentului, Igor Grosu. Încă nu a fost anunțat programul oficial, dar se știe că Ruslan Stefanciuk se va afla în Republica Moldova și mâine. Aceasta este prima vizită la Chișinău a lui în calitate de președinte al Radei Supreme de la Kiev. Recent, Parlamentul Republicii Moldova și Rada Supremă a Ucrainei au încheiat un Memorandum de înțelegere. Documentul are drept scop intensificarea relațiilor parlamentare bilaterale și conjugarea eforturilor instituțiilor parlamentare din cele două țări în apropierea de UE. 

Totodată, ucrainenii anunță că ocupanții ruși au atacat cu rachete S-300 raionul Pokrovsk din regiunea Donețk, unde 10 persoane au fost rănite, inclusiv 4 copii. Alte 5 persoane sunt căutate sub dărâmături. Rușii continuă bombardamentele, cea mai afectată fiind regiunea de graniță Sumî. Până la ora 6.00, a fost alertă de raid aerian pe tot teritoriul Ucrainei. Experții Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) din Ucraina au raportat explozii în urma luptelor din apropierea centralei nucleare Hmelnițk și a centralei nucleare Zaporojie, notează Libertatea.

UPDATE O nouă amenințare a Rusiei la adresa Republicii Moldova. Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat, la reuniunea ministerială OSCE de la Skopje, că țara noastră ar fi „următoarea victimă în războiul hibrid al Occidentului împotriva Rusiei”. În replică, reprezentanții Ministerului de Externe de la Chișinău au cerut Rusiei „mai mult ca niciodată” să-și retragă imediat trupele ruse de pe teritoriul Republicii Moldova. Totodată, MAEIE a reiterat că țara își „merge ireversibil” pe calea europeană.

UPDATE Estonia s-a declarat pregătită să-și închidă frontiera cu Rusia după o măsură similară luată de Finlanda, care acuză conducerea de la Moscova că se dedă unui atac hibrid cu migranți ilegali, scrie Adevărul.

UPDATE Şeful diplomaţiei ruse a criticat vehement joi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa în timpul reuniunii sale anuale, acuzând-o că a devenit un „apendice” al NATO şi al Uniunii Europene, informează AFP. „OSCE este pe cale să fie transformată în apendice al NATO şi UE. Să recunoaştem, organizaţia se află pe marginea prăpastiei şi se pune următoarea întrebare: mare are sens să se investească în revitalizarea ei?”, a declarat Serghei Lavrov în faţa a zeci de omologi ai săi, într-un discurs virulent la adresa Occidentului şi Ucrainei, potrivit Cotidianul.

UPDATE Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a deplasat joi în apropiere de linia frontului în regiunea Harkov (Harkiv, nord-est), unde a vizitat un post de comandă lângă Kupiansk, a raportat preşedinţia ucraineană, informează AFP. „Combatanţii noştri din Kupiansk apără viaţa liniştită a ucrainenilor”, a scris preşedinţia ucraineană pe mesageria Telegram, postând o înregistrare video în care se poate vedea cum Volodimir Zelenski înmânează decoraţii unor soldaţi. Forţele ruse duc de mai multe luni o ofensivă în această zonă, înregistrând progrese minime, notează Cotidianul.

UPDATE Comisarul ucrainean pentru drepturile omului din Parlamentul ucrainean, Dmitro Lubineţ, spune că Rusia nu doreşte schimburi de prizonieri. Mii de de ucraineni sunt prizonieri de război în Rusia, scrie Adevărul.

UPDATE "Războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei este o insultă" la adresa valorilor Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), a declarat joi, în deschiderea consiliului anual al organizaţiei preşedintele său în exerciţiu, ministrul afacerilor externe al Macedoniei de Nord, Bujar Osmani, informează AFP. Acest război "subminează încrederea, dialogul şi capacitatea noastră de a acţiona", a adăugat Osmani în faţa omologului său rus Serghei Lavrov, a cărui venire la Skopje a determinat Ucraina, Polonia şi republicile baltice să boicoteze reuniunea. "Locul lui Lavrov este într-un tribunal special, nu la masa OSCE", a declarat ministrul estonian al afacerilor externe Margus Tsahkna, scrie Agerpres.

UPDATE În noaptea de 30 noiembrie a avut loc o explozie pe calea ferată Baikal-Amur din regiunea Buriația, Federația Rusă. Astfel, singura legătură feroviară dintre Rusia și China a fost paralizată. Evenimentul extraordinar s-a petrecut în tunelul din Severomuisk care poartă numele V.A. Bessolova. 4 dispozitive explozive au fost detonate în timp ce un tren de marfă era în mișcare.Coridorul feroviar era folosit și pentru transporturi militare, au remarcat unele surse. Ofițerii FSB lucrează în prezent la fața locului, iar feroviarii încearcă, fără succes, să minimizeze consecințele.Sursele subliniază că detonarea a fost o altă operațiune specială de succes a serviciului de securitate ucrainean - SBU, deși Ucraina nu comentează oficial cele întâmplate.„SBU continuă să-i țină pe ruși în tensiune constantă”, au conchis sursele, notează Ziare.com.

UPDATE Președintele rus Vladimir Putin va susține conferința sa de presă anuală și va răspunde la întrebările publicului pe 14 decembrie, a anunțat joi Kremlinul, alimentând speculațiile că va folosi evenimentul pentru a anunța că vrea să obțină un nou mandat, informează Reuters.

UPDATE Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a avut joi o întrevedere cu omologul său maghiar, Péter Szijjártó, în marja summitului OSCE din Macedonia de Nord, a declarat o purtătoare de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei. Separat, Lavrov a avut o întrevedere cu ministrul armean de Externe, Ararat Mirzoyan, notează Rador.

UPDATE Președintele rus Vladimir Putin le cere ca femeile din țara sa să aibă „șapte, opt sau mai mulți” copii pentru a crește populația, notează Ziare.com.

UPDATE Pentru prima dată în timpul luptelor din Ucraina, trupele ruse au distrus un tanc Leopard 1A5. Jurnalistul Forbes David Axe a relatat acest lucru, citând informațiile care însoțesc un videoclip care a circulat pe rețelele de socializare pe 28 noiembrie, scrie Meduza. Videoclipul arată unul dintre tancurile de fabricație germană, probabil aparținând Brigăzii 44 mecanizate a Forțelor Armate ucrainene, care a intrat sub focul rusesc „undeva în estul înzăpezit al Ucrainei”. Tancul de 40 de tone a fost descoperit de o dronă rusă și a devenit o țintă ușoară pentru tunurile de artilerie, scrie Forbes. Rezervorul a fost probabil primul avariat, când a trecut peste o mină îngropată. Apoi a fost avariată șina stângă și tancul s-a oprit din mișcare. Echipajul tancului nu este vizibil în înregistrare, dar judecând după trapele deschise ale turelei, militarii au reușit să scape din vehicul, potrivit Libertatea.

UPDATE Creștere alarmantă a numărului de migranți din Africa și Orientul Mijlociu care sosesc la frontiera de est a UE, iar totul ar face parte dintr-un „atac hibrid flagrant” orchestrat de Moscova. Sunt cuvintele ministrului de Externe al Estoniei – Margus Tsahkna -, acesta avertizând că punctele de trecere a frontierei cu Rusia ar putea închise pentru a stopa acest atac hibrid de amploare. Declarația survine într-un moment extrem de tensionat, Finlanda – spre exemplu –  luând decizia tranșantă de a închide și ultimul punct de trecere a frontierei cu Rusia.

UPDATE Guvernul finlandez a închis, de miercuri, 29 noiembrie, și ultimul punct comun de trecere a frontierei, cel de la Raja-Jooseppi, în Laponia. Anterior, în programul de la postul Rusia 1 al Olgăi Skabeeva, „Păpușa de fier a lui Putin”, un purtător de cuvânt al Kremlinului comentase în fața unei hărți cu „aspect nepoliticos, de organ sexual masculin”, pentru a ilustra o criză în creștere la graniță, relatează Daily Mail.

UPDATE Oligarhii Ucrainei au dominat odată economia, cu monopoluri pe energie și materii prime, și cu ajutorul aliaților din politică și justiție. Dar efectele combinate ale războiului, al recesiunii economice și al puterilor excepționale ale statului sub legea marțială au redus puterea oligarhilor, notează Adevărul.

UPDATE Ministrul afacerilor externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a sosit joi la Skopje, pentru a participa la o reuniune ministerială a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), „în pofida intrigilor inamicilor”, a anunţat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, informează AFP, citată de Agerpres.

UPDATE Delegația rusă condusă de ministrul de Externe, Serghei Lavrov, a zburat la Skopje, în Macedonia de Nord, la reuniunea Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE, 30 noiembrie-1 decembrie), evitând Bulgaria, după ce Sofia a interzis traversarea spațiului său aerian pentru Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse, relatează ziarul de stat Izvestia și publicația Gazeta.

UPDATE În timp ce Ministerul rus al Apărării tace, organizația absolvenților Școlii militare „Kremlin” din Moscova a confirmat informații despre lichidarea generalului-maior Vladimir Zavadsky în Ucraina, scrie Ziare.com. Generalul-maior Vladimir Zavadski, ex-comandant adjunct al Corpului 14 al Armatei Ruse, a murit după explozia unei mine în spatele liniei frontului, notează Adevărul.

UPDATE Rusia a acumulat un stoc mare de rachete şi intenţionează să le folosească în încercarea de a distruge infrastructura de energie electrică şi termică a Ucrainei în următoarele luni, a avertizat secretarul general al NATO, relatează FT.

UPDATE Poliția din regiunea Donețk a anunțat că orașele Pokrovsk, Novogrodivka și Myrnograd au fost sub foc. 10 oameni, inclusiv 4 copii, printre care un băiețel de 6 luni, au fost răniți în urma bombardamentelor, iar încă cinci mai sunt căutați sub ruine. Unul dintre obuze a lovit curtea unei case private în care locuia o familie cu doi copii. Explozia a distrus pereții și acoperișul clădirii, iar oamenii au rămas prinși sub dărâmături, scrie publicația Suspline.

UPDATE O rachetă a lovit și o clădire rezidențială cu trei etaje din Novogrodivka. Potrivit parchetului din regiunea Donețk, cinci persoane - trei femei în vârstă de 42, 58, 63 de ani și un bărbat de 62 de ani - au fost rănite. De asemenea, un băiat de 13 ani a fost internat în spital cu răni, comoție și vânătăi în stare gravă. Operațiunile de salvare sunt în desfășurare. 

UPDATE În total, în această noapte, Ucraina a anunțat că a distrus 14 drone „Shahed” din cele 20 lansate de Federația Rusă. Potrivit forțelor aeriene, atacurile au fost făcute din două direcții: Crimeea și Primorsko-Akhtarsk. În plus, Moscova a lansat opt rachete ghidate S-300, susține Kievul. Apărarea antiaeriană a funcționat în regiunile de sud, est și centru.

UPDATE „Miercuri, rușii au efectuat 3 bombardamente ale teritoriilor și așezărilor de graniță din regiunea Sumîi. Au fost înregistrate 15 explozii. Comunitățile din Krasnopilsk, Esmansk și Velikopysarivsk au fost atacate", se arată în mesajul armatei ucrainene, pe Telegram, citat de TSN, notează Libertatea.

UPDATE Pericolele cresc în jurul centralelor nucleare ucrainene din cauza apropierii luptelor şi a întreruperilor de curent, a avertizat directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, citat de AFP. „Sunt numeroase pericole care se înmulţesc şi care sunt acolo până la sfârşitul conflictului”, a declarat Grossi presei, în marja unei vizite la un loc prevăzut pentru depozitarea de deşeuri radioactive la Bure, în estul Franţei.

UPDATE Preşedintele Volodimir Zelenski a vizitat, ieri, regiuni din sudul Ucrainei, inclusiv Odesa, unde efectele vremii rele s-au simţit cel mai pregnant, şi a cerut autorităţilor locale să pună la punct „centrele de invincibilitate”, puncte unde ucrainenii se pot încălzi sau pot avea energie electrică, fie în caz de intemperii, fie după atacuri ale ruşilor, relatează Obozrevatel. „Sunt multe probleme, aproape toate se referă la securitate, la protecţia statului nostru, la protecţia poporului nostru”, a recunoscut liderul de la Kiev. El a spus că la Odesa a avut o întâlnire cu armata şi a discutat despre apărarea aeriană pentru oraş, pentru regiune, pentru porturile ucrainene de la Marea Neagră şi pentru coridorul de export pe care Ucraina şi l-a făcut pe Marea Neagră, notează Libertatea. La Odesa, unde nu este căldură, pentru că vremea rea a avariat termocentrala, Zelenski a dat asigurări că autorităţile regionale sunt pregătite să ajute oraşul cu tot ceea ce are nevoie.

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 644: Atac din Marea Neagră, optimism la Kiev, iar Zelenski e la Odesa! Rusia nu exclude un război cu NATO
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 643: Luptă grea, vămi închise, record dubios și lider influent! „Criza energetică din Europa s-a sfârșit”
/FOTO/ Tragedie pe șosea! Autocar cu 27 de pasageri, răsturnat după impactul cu un tractor la Ștefan Vodă
/FOTO/ Tragedie pe șosea! Autocar cu 27 de pasageri, răsturnat după impactul cu un tractor la Ștefan Vodă
/PROMO/ „Întreabă Ghețu” la Holercani: Ce spun locuitorii despre calitatea vieții, prețuri și indiferența guvernării
/PROMO/ „Întreabă Ghețu” la Holercani: Ce spun locuitorii despre calitatea vieții, prețuri și indiferența guvernării
Renato Usatîi, păzit în continuare de bodyguarzi: „Decât să mă trezesc pe la Tiraspol ori nu știu pe unde, trebuie să îi am”
Renato Usatîi, păzit în continuare de bodyguarzi: „Decât să mă trezesc pe la Tiraspol ori nu știu pe unde, trebuie să îi am”
/VIDEO/ Renato Usatîi a primit anul trecut o nouă donație bănească: „M-am trezit că de ziua mea mi-a transferat 25 de mii de euro”
/VIDEO/ Renato Usatîi a primit anul trecut o nouă donație bănească: „M-am trezit că de ziua mea mi-a transferat 25 de mii de euro”
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1114: Rusia acceptă armistițiul, dar „sunt nuanțe”. Atenționare de la Trump și precizarea Kievului
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1114: Rusia acceptă armistițiul, dar „sunt nuanțe”. Atenționare de la Trump și precizarea Kievului

Elena Lasconi crede că Zelenski merită Premiul Nobel pentru Pace: „Voi nu-l vedeţi ca un erou?”

missing
14 martie 2025, ora 08:42

Elena Lasconi, președintele USR și candidatul partidului la alegerile prezidențiale, a reacționat ferm la propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace, scrie adevarul.ro.

De asemenea, președintele USR a subliniat că, deși nu a avut timp să se informeze complet despre motivarea propunerii SNSPA, consideră că, în contextul războiului din Ucraina, „nu se vede niciun semn de pace”. 

„În Ucraina încă se dă cu bombe, cu drone, cu tot felul”, a declarat Lasconi.

Mai mult, Elena Lasconi a apreciat curajul președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, care, în ciuda presiunilor internaționale de a părăsi țara, a ales să lupte pentru poporul său. 

„Zelenski, omul ăsta la care i s-a trimis avion, imediat când a început războiul în Ucraina, de către americani, să plece din ţară, şi el a zis: trimiteţi-mi arme, nu avion şi nimeni nu i-a dat mai mult de trei zile că o să reziste şi rezistă de trei ani, omul ăsta voi nu-l vedeţi ca un erou? Vi se pare că e aşa, la îndemână, să lupţi pentru ţara ta, punându-ţi viaţa în pericol? Eu cred că Zelenski merită Premiul Nobel pentru Pace”, a afirmat Lasconi.

În ceea ce privește studenții care au contestat propunerea SNSPA, Elena Lasconi a declarat: „Bravo lor!”. Decizia de a-l nominaliza pe Donald Trump a fost luată de Senatul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), iar rectorul acestei instituții, Remus Pricopie, a explicat că nominalizarea este „o recunoaştere a eforturilor susţinute în promovarea păcii şi stabilităţii în regiuni marcate de tensiuni globale”. 

Potrivit acestuia, Trump este un „politician atipic”, dar care „este orientat spre atingerea obiectivului final – pacea”.

TV8.md amintește că Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) din București, a decis să îl nominalizeze pe președintele american, Donald Trump, la Premiul Nobel pentru Pace. Decizia a fost luată de Senatul instituției pe 13 martie ca o recunoaștere a eforturilor depuse de Trump în promovarea păcii la nivel global.

Putin spune că Rusia e de acord cu armistițiul în Ucraina, propus de Statele Unite, dar există „nuanțe”. Acesta vrea garanții că în timpul pauzei, Ucraina nu se va mobiliza, nu va antrena soldați și nu va primi arme. /Incendiu uriaș în centrul capitalei. Pompierii au luptat ore în șir cu focul după ce acoperișul unui restaurant de pe strada pietonală a fost cuprins de flăcări. /Dumitru Alaiba a demisionat din funcția de vicepremier și ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării. Alaiba făcut anunțul pe Facebook și a dat asigurări că rămâne alături de echipa de guvernare.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Tăcere la Moscova după ce la propunerea Washingtonului Kievul a aceptat un armistițiu de 30 de zile. Presa internțională scrie că este puțin probabil ca Putin să accepte pacea. /O fetiță de 10 ani din Ciadîr-Lunga a murit azi dimineață în timp ce mergea la școală după ce a fost lovită de o mașină. Din motive neclare, deocamdată, șoferul a pierdut controlul volanului. /Feroviarii, care nu și-au primit lefurile din vara anului trecut, vor protesta din nou, vineri, în capitală. CFM are la ei restanțe salariale de peste 191 de milioane de lei.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Parlamentul European a dat undă verde planului de creștere în valoare de 1,9 miliarde de euro pentru Republica Moldova. Din cei 660 de eurodeputați prezenți în sala de ședință, 499 au votat pentru finanțare. /Republica Moldova și Franța au semnat ieri trei acorduri importante după întrevederea dintre Maia Sandu și Emmanuel Macron. Țările noastre s-au angajat să lupte împreună împotriva dezinformării rusești. /Moscova s-a confruntat, noaptea trecută, cu cel mai masiv atac ucrainean cu drone. Autoritățile ruse afirmă că au doborât aproape 340 de aparate de zbor în toată țara, fără să precizeze, însă, și numărul dronelor care și-au atins ținta.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Proteste violente la București. Decizia Biroului Electoral Central de a respinge candidatura lui Călin Georgescu la prezidențiale i-a înfuriat pe simpatizanții acestuia. Manifestanții au aruncat cu pietre în polițiști, au incendiat bănci și au răsturnat mașina jurnaliștilor de la Digi24. .Președinta Maia Sandu se va întâlni în această seara la Paris cu Emmanuel Macron. Cei doi lideri vor discuta despre relațiile bilaterale, sprijinul Franței pentru integrarea europeană a Republicii Moldova și aspecte privind securitatea europeană. .Un microbuz de model Ford s-a izbit azi dimineață într-un stâlp pe care l-a smuls din pământ, după care s-a răsturnat. Șoferul de 24 de ani a adormit la volan din cauza oboselii, spune poliția. Din fericire, el a scăpat nevătămat.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Procuroii cer aproape 11 ani de pușcărie pentru deputatul Alexandr Nesterovschi. Astăzi a fost ultima ședință iar în mai puțin de două săptămâni se va sentința. /Conducerea unei clinici private este cercetată penal pentru că ar face clandestin transplantruri. PCCOCS a descins cu percheziții la clinică, dar și la domiciliul bănuiților. /Ucraina și Statele Unite reiau discuțiile depsre încetarea războiului, după confruntarea lui Zelenski și Trump de la Casa Albă. Pentru început, liderul de la Kiev vrea un armistițiu în aer și pe mare.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Comisiile de specialitate ale Parlamentului European au votat astăzi pachetul de sprijin de 1,9 miliarde de euro pentru Republica Moldova, anunță eurodeputatul român Siegfried Mureșan. Următoarea etapă este votul final în plenul Parlamentului European, care va avea loc săptămâna viitoare. /Magistrații au cerut astăzi mandat de arest pentru 30 de zile pe numele proprietarei salonului de frumusețe, Irina Borodkina, unde a murit femeia de afaceri. Procurorii au cerut și prelungirea arestului cu încă 30 de zile a doctoriței Ecaterina Maniuc. /Cel puțin patru persoane au decedat, iar alte câteva zeci au fost rănite, după un nou atac al rușilor în orașul de baștină a președintelui Volodimir Zeleski.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Majorarea pensiilor cu zece la sută din întâi aprilie a fost aprobată, astăzi, de Guvern. În medie, pensiile vor crește cu 400 de lei pentru 650 de mii de pensionari. /În prezent, nu există un scenariu în care Rusia ar putea să ajungă militar pe teritoriul Moldovei, dă asigurări premierul Dorin Recean. Declarația vine după ce președintele Franței a spus că dacă Putin nu va fi oprit, armata rusă va merge sigur în Republica Moldova și chiar România. /O scrisoare pierdută, în Congresul SUA. Ucraina susţine că Volodimir Zelenski nu i-a trimis nimic lui Donald Trump, iar acesta s-a referit în discursul său din Congres la o postare a lui Zelenski pe reţelele de socializare.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Procuratura Anticorupție are de astăzi șef nou. Adjunctul procurorului general, Marcel Dumbravan a fost desemnat șef intermar al instituției în locul Veronicăi Dragalin care a demisionat acum două săptămâni. /Ministerul infrastructurii are doi candidați la șefia Căilor Ferate ale Moldovei, dar nu divulgă cine sunt aceștia. Declarația a fost făcută de Vladimir Bolea la Cutia Neagră de la Tv8. /SUA a sistat ajutoarele militare către Ucraina, după confruntarea dintre Trump și Zelenski de la Casa Albă, a confirmat un oficial din administrația președintelui american pentru Reuters.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Republica Moldova va primi 60 de milioane de euro de la UE pentru consolidarea capacităților de apărare. Anunțul a fost făcut astăzi de către președintele Consiliului European, Antonio Costa, aflat într-o vizită la Chișinău. /Numărul infecțiilor respiratorii înregistrate în capitală continuă să crească, anunță autoritățile municipale. Spitalele lucrează la capacitate maximă, iar vizitele ar urma să fie interzise. /Evaziune fiscală în valoare de peste 5 milioane de lei. Oamenii legii au găsit în cadrul perchezițiilor efectuate la 3 agenți economici, bani cash în valoare de 200 de mii de euro.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Scriitorul Vladimir Beșleagă a fost înmormântat astăzi la cimitirul Central de pe strada Armenească. Să-l conducă pe ultimul drum au venit zeci de oameni printre care și președinta Maia Sandu. /Un fost judecător de la Comrat, cercetat în dosarul Laundromat, care a legalizat prin deciziile sale spălarea a 1,2 miliarde de dolari a scăpat nepedepsit după ce a expirat termenul de prescripție pentru tragerea la răspundere penală. /Volodimir Zelenski a ajuns deja la Washington și urmează să se întâlnească cu Donald Trump. Cei doi lideri vor semna acordul privind exploatarea resurselor minerale din Ucraina și vor discuta despre negocierile de pace în țara vecină.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Începând cu 1 aprilie, pensiile vor fi indexate cu zece la sută. Proiectul a fost votat în prima lectură, inclusiv de către deputații din opoziție. Nu s-a trecut fără schimburi de replici între aleșii poporului. /Ion Șoltoianu, cunoscut pentru trecutul său criminal a fost, aseară, ținta unui atac armat produs în fața casei sale. Sportivul a scăpat nevătămat, iar poliția a pornit o anchetă. /Donald Trump, anunță impunerea de taxe vamale de 25 la sută asupra produselor importate din europa și atacă UE. Uniunea Europeană a răspuns acuzațiilor.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Femeia de afaceri, Liubovi Babuțchi a murit din cauza unei o embolii, provocate de injectarea mai multor medicamente în fese, gât și bărbie a arătat expertiza medico-legală care a fost finalizată. /Scriitorul Vladimir Beșleagă va fi condus pe ultimul drum vineri. 28 februarie, a fost decretată zi de doliul național. /Canditatul la prezidențialele anulate din România, Călin Georgescu a fost ridicat azi de polițiști și escortat la audieri. Acestuia i se aduc un șir de acuzații, printre care și implicarea într-o organizație cu caracter fascist, scrie presa română.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
A murit scriitorul, prozatorul și deputatul în primul parlament, Vladimir Beșleagă. Anunțul a fost făcut de Muzeul Național al Literaturii Române, care a transmis un mesaj de condoleanțe pe rețelele sociale. /Directorul colegiului de medicină din Chișinău a fost demis, anunță ministerul sănătății. Se întâmplă la câteva zile după ce oamenii legii au făcut percheziții în birourile de serviciu, la domiciliile și în automobilele a patru angajați ai instituției. /Se scumpesc serviciile comunale în regiunea transnistreană. Tarifele la unele servicii vor crește cu peste 100 de procente și vor intra în vigoare de la întâi martie.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Astăzi se împlinesc trei ani de când Rusia a invadat Ucraina. Peste 40 de mii de civili au fost uciși sau răniți în acest război sângeros, în timp ce milioane de ucraineni s-au refugiat în alte țări. /Procuratura Anticorupție anunță că după doi ani de ședințe la CSJ și-a prezentat toate probele acumulate împotriva lui Igor Dodon în dosarul kuliok. Mai departe este rândul apărării, care ar avea aproape 200 de martori de audiat. /Alegeri legislative anticipate din Germania. Conservatorii celebrează, iar extrema dreaptă obține un rezultat record.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Lilian Carp îl acuză pe Alexandr Stoianoglo de faptul că ar fi cerut grațierea unor traficanți de droguri, pe vremea când era procuror general și cere ca pe numele acestuia să fie pornit un dosar penal pentru abuz în serviciu. /Marina Tauber a fugit din Republica Moldova, acuză deptatul PAS, Andrian Cheptonar care crede că acest lucru ar fi fost posibil cu ajutorul procurorilor anticorupție. Cum răspunde Procuratura Anticorupție. /Două autobuze au fost aruncate în aer, aseară, într-un oraș din Israel. Din fericire nimeni nu a avut de suferit, iar autoritățile israeliene spun că este vorba despre un atac terorist, revendicat de Hamas.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Proiectul de lege care prevede fuzionarea celor două procuraturi specializate a fost votat, astăzi, în primă lectură. 61 de deputați PAS și-au dat acordul pentru implementarea reformei, în timp ce unii s-au arătați îngrijorați de forma actuală a proiectului. /Directorul și contabilul șef al colegiului de medicină din capitală, dar și alte 7 persoane au fost reținuți astăzi într-un dosar pornit pentru delapidarea banilor publici. Aceștia sunt bănuiți că ar fi colectat bani de la studenți, ar fi trucat lictații și ar fi utilizat resursele instituției în interesele proprii. /Donald Trump îl numește pe Volodimir Zelenski un dictator, un comedian modest și îl amenință că va pierde țara dacă nu va acționa. După ce a preluat retorica lui Putin, Trump a spus că toate cărțile, în acest război le au rușii.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Veronica Dragalin a demisionat din funcția de șefă a Procuraturii Anticorupție printr-un mesaj video postat pe pagina sa de Facebook. /Noul ministru al energiei a fost investit, azi, oficial în funcție. Maia Sandu i-a mulțumit lui Dorin Junghietu că a acceptat această provocare. /Ucraina este vinovată de începerea războiului, iar Zelenski este un incompetent care trebuie schimbat, a declarat Donald Trump în urma discuțiilor de ieri de la Riad.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Discuțiile trimișilor lui Putin și Trump din Arabia Saudită privind încheierea războiului inițiat de Rusia în Ucraina s-au încheiat. /Cinci persoane au ajuns la spital cu degerături și hipotermie, după ce temperaturile de azi noapte au coborât până la -15 grade. /Accident aviatic bizar la Toronto, unde un avion s-a răsturnat cu roțile în sus. 18 oameni au fost răniți.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Două drone au violat, noaptea trecută, din nou, spațiul aerian al țării noastre. Se întâmpla exact în momentul în care Ucraina era supusă unui atac cu drone fără precendent, din partea rușilor. /Un microbuz în care se aflau mai mulți moldoveni a luat foc în România, după ce s-a ciocnit cu un automobil. /Summit de urgență la Paris. Țările Uniunii Europene discută despre negocierile de pace dintre Rusia și Ucraina. România nu a fost invitată la reuniune.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Regiunea transnistreană revine sub scutul energetic al Rusiei. Tiraspolul anunță că în stânga Nistrului ajung deja gaze cumpărate de ruși. Cât câștigă Chișinăul din această afacere, vă spunem în câteva clipe. /Așa cum au promis anterior, angajații CFM au ieșit azi la protest în centrul capitalei. Sute de oameni care nu și-au primit salariile încă din vara anului trecut, au cerut să fie plătiți, dar au plecat acasă fără niciun răspuns concret. /3 mercenari din Bălți și Ialoveni au fost reținuți pentru că ar fi luptat în Donbas alături de agresorii ruși. Aceștia ar fi făcut parte din grupul de mercenari Wagner, afirmă poliția.

/VIDEO/ Detalii despre cazul proprietarului de restaurant, găsit împușcat. Șeful IGP: „În ultimele 6 luni, a mers foarte des în Ucraina”
/VIDEO/ Detalii despre cazul proprietarului de restaurant, găsit împușcat. Șeful IGP: „În ultimele 6 luni, a mers foarte des în Ucraina”
/PROMO/ „Întreabă Ghețu” la Holercani: Ce spun locuitorii despre calitatea vieții, prețuri și indiferența guvernării
/PROMO/ „Întreabă Ghețu” la Holercani: Ce spun locuitorii despre calitatea vieții, prețuri și indiferența guvernării
/VIDEO/ Igor Cuciuc, omagiu adus fiicei sale, în turneul de la Londra: Momentul emoționant care a făcut publicul să plângă
/VIDEO/ Igor Cuciuc, omagiu adus fiicei sale, în turneul de la Londra: Momentul emoționant care a făcut publicul să plângă
/VIDEO/ Renato Usatîi a primit anul trecut o nouă donație bănească: „M-am trezit că de ziua mea mi-a transferat 25 de mii de euro”
/VIDEO/ Renato Usatîi a primit anul trecut o nouă donație bănească: „M-am trezit că de ziua mea mi-a transferat 25 de mii de euro”
/VIDEO/ Scumpiri în Postul Paștelui: Fasolea ajunge să coste cât carnea. Ce spun cumpărătorii
/VIDEO/ Scumpiri în Postul Paștelui: Fasolea ajunge să coste cât carnea. Ce spun cumpărătorii

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2025 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.