Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1674: Explozii în Moldova, schema lui Șor și invitația lui Trump. Zelenski: „Putin e pacientul 0”

/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Sponsorul din umbră al lui Șor. Stă în Israel, are rădăcini la Moscova și n-a fost niciodată în Moldova

Șor
19 octombrie 2023, ora 06:15

Alegerile locale generale vin cu diverse inginerii financiare și scheme frauduloase. În ultimele luni, zeci de primării din Republica Moldova au semnat contracte dubioase de sponsorizare cu o persoană-fantomă din Israel, care și-a asumat să finanțeze proiecte locale de zeci de milioane de lei. Astfel, aceștia au aplicat la programul „Satul Moldovenesc”, lansat de Ilan Șor, pe 18 august 2023.

Cutia Neagră PLUS a aflat cine este cetățeanul gata să susțină financiar, deocamdată doar pe hârtie, proiectele electorale ale fugarului Ilan Șor. Igal Shved este un filantrop cu rădăcini și afaceri în Rusia, dar stabilit cu traiul în Israel. Acesta nu a fost niciodată în Republica Moldova.

La câteva zile după ce aplicau la „Satul Moldovenesc”, primăriile au și primit contracte de sponsorizare gata semnate. Dar nu de Ilan Șor și nici din numele fundației pe care a creat-o. Banii, zeci de milioane de lei, urmează să vină de la generosul sponsor din Israel. Nimeni nu îl cunoaște, nimeni nu știe cum arată, nimeni nu a discutat cu el vreodată. Bărbatul căruia îi spune Igal Shved este total necunoscut.

Cutia Neagră a identificat contracte semnate de misteriosul sponsor în valoare de peste 50 de milioane de lei. Primăriile care au primit pe poșta electronică asemenea documente semnate de Igal Shved și-au deschis rapid și conturi în valută pentru a putea încasa banii. Iar consilierii locali s-au grăbit, pe final de mandat, să aprobe finanțările.

Finanțatorul din Israel cu rădăcini în Rusia

Cine este totuși Igal Shved, generosul sponsor din acte al satelor moldovenești? Reporterul Cutiei Negre PLUS a aflat că Igal Shved este de fapt cetățeanul rus Șved Igor Alexandrovici, un bărbat de 61 de ani, din Moscova, care de mai mulți ani este stabilit cu traiul în Israel.

Shved a fost fondatorul unei companii din Marea Britanie, specializate în vânzări cu amănuntul în magazine și piețe. 

Potrivit documentelor consultate, firma a avut un capital inițial de numai 100 de lire sterline și a fost dizolvată în mai 2022. În registrele din Londra, scrie că Igal Shved ar fi fost rezident al Franței.

Din câte am aflat, Shved ar avea afaceri și la Moscova. În registrele agenților economici din Rusia am identificat o persoană cu numele Șved Igor Alexandrovici, ca fiind fondatorul unei companii specializate în vânzări angro - STAIL GRUPP. Firma a fost creată în 2007, iar in ultimii ani, nu a depus rapoarte financiare. În 2020, compania avea datorii la plata impozitelor în sumă de 1,6 milioane de ruble.  

Igor Shved a fost fondator și la alte 3 companii din Moscova care au fost lichidate între anii 2016-2019.

Transferuri către Primării de la o bancă din Kazahstan

Potrivit unui contract de sponsorizare semnat de Igal Shved, care a ajuns în posesia Cutiei Negre, cetățeanul Israelului își păstrează banii într-un cont deschis la o bancă din Kazahstan de unde urmează să facă transferuri primăriilor din Moldova.

Datele de la Poliția de Frontieră arată că Igal Shved nu a intrat pe teritoriul Republicii Moldova niciodată în ultimii cinci ani.

Am încercat să aflăm de la Ilan Șor cine este misteriosul sponsor din Israel pe care l-a implicat în Programul „Satul Moldovenesc”. Politicianul fugar nu ne-a răspuns la mesajul pe care i l-am trimis pe Facebook.

Am contactat-o și pe deputata Marina Tauber, omul de încredere al lui Ilan Șor, dar a refuzat să ne dezvăluie cine este sponsorul din Israel.

„- Dvs. cunoașteți cine este această persoană Igal Shved. De ce a decis să doneze milioane pentru satele R. Moldova? - Eu cred că în situația aceasta, având în vedere că anume domnul Șor a lansat acest proiect și cunoaște mai multe detalii inclusiv despre investitori și despre sponsori, este bine ca dvs. să formulați aceste întrebări și noi o să le transmitem domnului Șor.- Dvs. nu cunoașteți cine este Igal Shved? - Eu nu că nu cunosc, dar cred că în această situație comentariile trebuie să vină din partea domnului Ilan Șor”.

Nu am primit răspuns nici la întrebările expediate pe poșta electronică satulbogat@ilanshormd.com, acolo unde au aplicat proiecte primarii ademeniți de Ilan Șor cu Programul „Satul Moldovenesc”.  

Programul „Satul Moldovenesc” a fost lansat de fugarul Ilan Șor pe 18 august 2023, cu două luni și jumătate până la alegerile locale generale. Acesta promite să ofere 17 miliarde de lei pentru dezvoltarea localităților rurale. Proiectul este lansat sub umbrela unei noi fundații „Visul Meu”. De-a lungul anilor, sponsorizarea prin intermediul fundațiilor a fost o tactică folosită pe larg de Ilan Șor.

„Alocăm 20 de milioane de lei pentru fiecare primărie pentru următorii trei ani. Deja anul acesta fiecare sat va primi cinci milioane de lei pentru reconstrucția drumurilor. Tot ce trebuie să faceți este să lăsați o cerere din partea primarului vostru și personalul fondului va comunica. Scopul meu este ca în septembrie să primiți prima tranșă”, declara Ilan Șor, într-o înregistrare video plasată pe 18 august, pe pagina sa de Facebook. 

În scurt timp, anunțul lui Ilan Șor a devenit viral. Procedura extrem de simplă de aplicare a atras zeci de primari, din diferite raioane. Timp de două săptămâni în care am documentat subiectul, numărul primăriilor care au aprobat aderarea la program a crescut de la șase la patruzeci.

Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
 TV8.md rămâne cel mai citit site de știri din Moldova: Recordul atins în vara anului 2026
TV8.md rămâne cel mai citit site de știri din Moldova: Recordul atins în vara anului 2026
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1674: Explozii în Moldova, schema lui Șor și invitația lui Trump. Zelenski: „Putin e pacientul 0”
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1674: Explozii în Moldova, schema lui Șor și invitația lui Trump. Zelenski: „Putin e pacientul 0”
/VIDEO/ Noi detalii despre dublul omor de la Rezina: Victimele sunt mamă și fiică
/VIDEO/ Noi detalii despre dublul omor de la Rezina: Victimele sunt mamă și fiică
/FOTO/ Premieră în Moldova: Descoperirea făcută de polițiști la drona prăbușită la Florești
/FOTO/ Premieră în Moldova: Descoperirea făcută de polițiști la drona prăbușită la Florești

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente