Acordul pentru preschimbarea permiselor de conducere moldovenești și franceze a fost aprobat de Adunarea Națională de la Paris. Anunțul a fost făcut de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova.
Documentul, semnat la Paris pe 12 iulie 2024, permite preschimbarea reciprocă a permiselor de conducere de categoria B, eliberate după 1 ianuarie 2020, fără a fi necesare examene suplimentare. În cazul permiselor emise înainte de această dată, va fi necesar un schimb prealabil pentru a le conforma cu modelele naționale actuale.
Acordul va intra în vigoare după ce legea va fi promulgată. Ulterior, Ambasada Republicii Moldova în Franța și autoritățile competente din ambele țări vor furniza publicului informațiile necesare despre procedurile și detaliile tehnice privind recunoașterea și preschimbarea permiselor de conducere.
„Asta înseamnă că, în scurt timp, după promulgarea acordului de către Președintele Emmanuel Macron, cetățenii noștri vor putea obține permisul francez mai simplu și mai rapid, fără examene suplimentare și fără proceduri complicate. Mulțumesc tuturor celor implicați pentru acest rezultat și parlamentarilor francezi pentru votul de susținere”, a declarat președintele Parlamentului, Igor Grosu.