TV8 în topul celor mai buni jurnaliști de mediu. Constantin Niculae, Ștefan Bejan, Ilie Gulca și Veronica Gherbovețchii s-au ales cu locuri de frunte la Gala Premiilor pentru jurnalismul de mediu, la categoriile: jurnalism TV, jurnalism transfrontalier și „cea mai bună redacție”. Subiectele, abordate de colegii noștri, au fost investigate minuțios și au reflectat diverse probleme de mediu cu care se confruntă țara noastră.
La cea de-a VI-a ediție a concursului „Premii pentru Jurnalismul de Mediu”, au participat 26 de jurnaliști cu 62 de materiale, realizate pe tema naturii și mediului, la patru categorii: jurnalism TV, presă scrisă, jurnalism online și jurnalism transfrontalier.
Astfel, Constantin Niculae, realizator al emisiunii „Moldova Gândește” s-a clasat pe primul loc la categoria jurnalism TV cu reportajul „Împădurim țara, dar avem cu ce? Starea pepinierelor permanente: Din cele 31, doar una are irigare modernă.”
Ștefan Bejan, jurnalist de investigație la emisiunea „Cutia Neagră”, s-a învrednicit de locul III la aceeași categorie, cu investigația „Gropile de împrumut: Cratere uriașe și pagube de milioane, apărute după reparația unor drumuri din Republica Moldova”.
Ilie Gulca a beneficiat de locul I, la o nouă categorie - jurnalism transfrontalier, pentru investigația, realizată împreună cu colegii din Ucraina, „Prizonierii MGRES”.
Iar echipa „Moldova gândește”, a fost desemnată drept cea mai bună redacție care abordează probleme de mediu. Premiul a fost ridicat de jurnalista Veronica Gherbovețchii, realizatoarea emisiunii, și Vlad Glinjan, cel care este responsabil de filmări și editarea video a reportajelor.
Cele mai frecvente teme abordate în cadrul materialelor jurnalistice au fost gestionarea deșeurilor, poluarea aerului, biodiversitate, exploatarea resurselor naturale și energie regenerabilă.
Materialele jurnalistice au fost evaluate de un juriu în baza utilității și actualității conținutului pentru publicul larg (promovarea responsabilității/atitudinii sociale și de mediu). A fost apreciată originalitatea, impactul informațiilor asupra publicului și gradul de documentare, resursele utilizate, analiza și nivelul de acoperire a tuturor aspectelor subiectului abordat.
Cei mai buni jurnaliști de mediu au primit câte un trofeu „Penița Verde”, diplome, dar și cu vouchere în valoare de 100,150, și 200 euro – certificate bănești pentru produse, accesorii pentru munca jurnalistică.
La eveniment au participat Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, ministra Mediului, ministrul Energiei, Victor Parlicov, reprezentanții Ambasadei Suediei precum și reprezentanți ai sectorului asociativ.
Concursul, „Premii pentru Jurnalism de Mediu”, a fost lansat în 2013 întru consolidarea jurnalismului de mediu în Republica Moldova și stimulării abordării subiectelor ecologice în mass-media. Prima ediție a avut loc în anul 2014 cu susținerea Programului SECTOR. Evenimentul a fost organizat cu suportul ajutorului acordat de Suedia.