Într-un interviu acordat pentru DC News, premierul României, Marcel Ciolacu, a declarat că susține unirea Republicii Moldova cu România, subliniind că statul care trebuie să dea semn este Republica Moldova. În același context, Ciolacu a profitat de ocazie și a susținut repetat că va continua să sprijine românii din Republica Moldova.
„Și eu susțin unirea (n.r. Republicii Moldova cu România) și nu am primit interdicție. E dreptul meu! Eu cred în continuare în unirea între Republica Moldova și România. Că se va face în interiorul UE, că vom găsi o altă cale. Categoric!”, a declarat premierul Marcel Ciolacu într-un interviu pentru sursa citată.
„Dacă se face sau nu unirea dintre România şi Republica Moldova, primul stat care trebuie să arate acest lucru este Republica Moldova. Aşa se porneşte unirea. Există o relaţie instituţională de respect şi o susţinere din partea statului român, şi nu numai a statului român, şi a Statelor Unite ale Americii, şi a Germaniei, şi a Franţei, ca Republica Moldova să depăşească acest moment dificil. Vreau să vă reamintesc că în Republica Moldova trăiesc români, numai români. Acest stat este sustenabil datorită implicării statului român. Şi a României. Şi cred că e de datoria noastră a românilor de a-i susţine în continuare pe românii noştri din Republica Moldova”, a mai adăugat Marcel Ciolacu.
Recent, Ministerul Apărării Naționale din România a elaborat un proiect de lege, care introduce în premieră, conceptul intervenției României pentru protejarea cetățenilor români aflați în pericol în afara teritoriului național. Noul instrument, pus la dispoziția președintelui României, apare în contextul în care Republica Moldova este sub amenințarea hibridă a Federației Ruse, iar statisticile oficiale arată că peste 600.000 de moldoveni au și cetățenia română.
Fostul președinte al Republicii Moldova, socialistul Igor Dodon, a venit cu o reacție, după ce prim-ministrul român Marcel Ciolacu a declarat că crede și susține unirea Republicii Moldova cu România. Liderul socialiștilor susține că dreptul demnitarilor români de a-și dori unirea se termină „acolo unde încep drepturile moldovenilor”. El a îndemnat România „să nu sară gardul”, pentru că „nu e frumos”.
„Dreptul demnitarilor români (de a-și dori unire, anexare) se oprește exact acolo unde încep drepturile și libertățile noastre, ale moldovenilor. Interesul nostru național este să păstrăm statalitatea și identitatea moldovenească. Dragi vecini români, suntem prieteni și frați, dar nu săriți gardul, că nu e frumos”, a scris Igor Dodon pe rețelele de socializare.




































