Șeful Biroului Interpol de la Chişinău va sta 30 de zile în arest preventiv. Decizia a fost luată de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana. Avocatul lui Viorel Țentiu a declarat, în exclusivitate pentru TV8, că va ataca hotărârea la Curtea de Apel.
„Cu siguranță vom folosi căile legale de contestare prevăzute de procedura penală”, a spus apărătorul șefului Interpol de la Chișinău.
Acesta ne-a mai spus că Țentiu pledează nevinovat.
„Domnul Țentiu a dat depoziții în instanță de judecată, respectiv pledează nevinovat vis-a-vis de infracțiunea incriminată. astfel nu știu dacă acest fapt poate fi calificat drept conlucrare, în viziunea organului procuraturii. În orice caz, învinuitul nu poate fi considerat vinovat de săvârșirea a câteva acte de corupție”.
Șefa Procuraturii Anticorupție (PA), Veronica Dragalin, a declarat pentru presă că Țentiu este cercetat pentru corupere pasivă în proporții deosebit de mari, în interesul unui grup criminal organizat.
Țentiu a fost reținut acum două zile, în cadrul anchetei ce investighează protecția persoanelor date în căutare internațională contra milioane de dolari.
PA a comunicat după ședința de judecată că în dosar au fost reținute în total cinci persoane, dar patru au fost eliberate de către procuror, pentru că nu ar exista temei pentru aplicarea măsurii preventive, adică riscul de eschivare, de împiedicare a bunei desfășurări a justiției și de săvârșire a altor infracțiuni.
Precizăm că pe lista bănuiților în dosarul schemei de corupție ar fi și șeful Inspectoratului General pentru Migraţie. Cel puțin asta scrie presa română, care face trimitere la surse de la Chișinău. Jurnaliștii de peste Prut scriu că pe lista bănuiților se mai regăsește un avocat cunoscut și un fost ministru al Justiției. Chiar dacă presa română a făcut publice numele încă de aseară, autoritățile de la Chișinău refuză în continuare să ofere detalii pe acest caz.
În presa de peste Prut, care citează surse de la Chișinău, în lista celor bănuiți în dosarul schemei de corupție privind manipularea datelor Interpol, s-ar regăsi şeful Biroului Interpol de la Chişinău, Viorel Ţentiu, precum și fostul ministru al Justiţiei, Vitalie Pîrlog. Cei doi au telefonul deconectat și nu am reușit să obținem o reacție. Un alt bănuit este avocatul Oleg Mîţă. Acesta a ajuns în atenţia opiniei publice, în calitate de apărător în justiție al liderul interlop, Vladimir Mosclciuc, alias Makena, dar și al fostului deputat democrat, Vladimir Andronache. Contactat telefonic, Mîță a refuzat să ofere comentarii.
„Numele dumneavoastră a apărut în spațiul online și anume că ați fi unul din bănuiți în dosarul anunțat de Veronica Dragalin... comentați informațiile de pe internet și dacă aveți o legătură cu acest dosar? - Nu comentez”, a declarat avocatul, Oleg Mîță.
Presa română, care citează surse de la Chișinău, scrie că, în lista bănuiților se regăsește și şeful Inspectoratului General pentru Migraţie a Ministerului de Interne, Mihail Vodă. Am vrut să vorbim cu el, dar nu l-am găsit ieri la birou.
Pe 4 iunie, Veronica Dragalin a anunțat, în cadrul unui briefing de presă, că mai mulți funcționari moldoveni sunt bănuiți că fac parte dintr-o grupare criminală, care a perceput milioane de dolari pentru a ajuta persoane date în căutare de Interpol să obțină azil sau statut de refugiat în Republica Moldova. Mai exact, alertele emise de Interpol se radiau, pentru ca cei dați în căutare internațională, să poată intra în țara noastră. Ulterior, acestora li se conferea statut de refugiat sau azil politic.