Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1479: Alertă la Nistru, RO-Alert și „mâna ascunsă a lui Putin”. SUA pun pe pauză sancțiuni privind Rusia

externe

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 863: Trilaterală la Chișinău, Orban la Moscova și visul lui Putin! Când ar putea adera Ucraina la NATO

05 iulie 2024, ora 18:09

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat, într-un interviu pentru DPA, că speră că Ucraina se va alătura Alianței în următorii 10 ani. Xi Jinping și Putin fac apel la țările din Eurasia, inclusiv cele membre NATO, să-și unească forțele cu Rusia și China împotriva Occidentului, la summit-ul SCO din Kazakhstan. Liderul de la Kremlin, care a ordonat invazia în țara vecină, a acuzat din nou Vestul pentru războiul din Ucraina și a spus că Rusia este gata să înghețe conflictul dacă Kievul și susținătorii săi acceptă termenii Moscovei. „Consider că visul lui Putin a fost ocuparea Ucrainei, la fel cum a făcut-o în cazul Belarusului”, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski în cadrul unui interviu. 

Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate, a declarat că Federația Rusă a recrutat aproximativ 190.000 de persoane de la începutul anului. Asta deși, președintele Vladimir Putin a menționat că Moscova nu are nevoie de o campanie suplimentară de recrutare obligatorie, deoarece rușii se înscriu din propria inițiativă. Între timp, reprezentanții Forţele aeriene ucrainene susțin că au doborât toate cele 32 de drone lansate de ruşi în timpul atacului aerian din noaptea de joi spre vineri. Totodată, premierul ungar Viktor Orban a ajuns, vineri, la Moscova, la doar câteva zile după prima sa călătorie în Ucraina de la începutul războiului. Vizita a fost criticată de liderii UE, care au subliniat că Orban nu acționează în numele blocului comunitar. 

UPDATE Polonia speră să aducă poliţişti de frontieră şi poliţişti din Finlanda, Germania şi Grecia pentru a ajuta la patrularea frontierei sale cu Belarus, a declarat un oficial de rang înalt, pe fondul preocupărilor crescânde legate de presiunile migratorii din est în Europa, scrie Reuters.

UPDATE Ministra de Externe a României, Luminița Odobescu, și omologul său ucrainean, Dmitro Kuleba, au venit astăzi, la Chișinău, pentru a participa la trilaterala Republica Moldova-România-Ucraina. Aceștia au avut deja discuții cu șeful diplomației de la Chișinău, Mihail Popșoi, iar la ora 16:00, cei trei oficiali vor susține declarații comune de presă.

UPDATE Pe rețelele sociale au fost publicate imagini aeriene cu blocuri și clădiri în ruine distruse în întregime de aviația și artileria rusă, aflate în zona de est a orașului Ceasiv Iar. Forțele ucrainene au fost nevoite să-și părăsească recent pozițiile fortificate de la periferia estică a localității cunoscute sub denumirea de „Poarta Bahmutului”, ca urmare a bombardamentelor ruse.

UPDATE Partizanii anti-ruși din Crimeea au distrus o cale ferată pe unde treceau trenurile încărcate cu muniție trimisă din Coreea de Nord. Pe 5 iulie a avut loc o explozie pe calea ferată Transsiberiană lângă Ekaterinburg, în urma căreia circulația trenurilor a fost oprită, scrie Ziare.com.

UPDATE Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a evitat vineri să se pronunţe dacă actualul preşedinte al SUA, Joe Biden, este apt să conducă statul aliat cu cea mai mare putere nucleară şi respectiv să candideze pentru un nou mandat, afirmând că dacă ar începe să comenteze chestiuni politice interne ar slăbi Alianţa, transmite Agerpres.

UPDATE Opozantul rus Vladimir Kara-Murza, transferat într-un spital penitenciar din cauza unei boli provocate de cele două tentative de otrăvire, spune soția sa, scrie HotNews. Kara-Murza, în vârstă de 42 de ani, născut la Moscova, care are atât pașaport rusesc, cât și britanic, a fost închis anul trecut după ce a condamnat în repetate rânduri războiul Rusiei în Ucraina și a făcut lobby pentru sancțiuni occidentale împotriva Moscovei.

UPDATE Germania a furnizat deja armatei ucrainene al treilea sistem antiaerian Patriot, care se află deja pe teritoriul Ucrainei, a anunțat vineri ambasadorul german la Kiev, Martin Jaeger, informează The Kyiv Independent. În total, Ucraina dispune în prezent de cel puțin patru sisteme Patriot.

UPDATE Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat, joi, pentru agenția de presă DPA, că speră ca Ucraina să devină membru al Alianței Nord-Atlantice în următorii 10 ani, relatează DW. În același timp, Jens Stoltenberg a făcut apel la creșterea asistenței militare pentru Kiev, înainte de summitul NATO de la Washington, care va avea loc în perioada 9-11 iulie. „Cu cât acest sprijin este mai puternic, cu atât mai repede se poate încheia războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei”, a subliniat Jens Stoltenberg.

UPDATE Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că îi consideră pe talibanii afgani drept "aliaţi în lupta împotriva terorismului", în condiţiile în care Rusia a fost lovită de mai multe atentate în ultimele luni, relatează AFP, conform Agerpres.

UPDATE Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat vineri în prezenţa premierului ungar Viktor Orban, aflat în vizită la Moscova, că îl primeşte nu doar ca partener al Rusiei, ci şi ca preşedinte al Consiliului Uniunii Europene, informează EFE.

UPDATE Președintele rus Vladimir Putin participă la o întâlnire la Kremlin cu premierul ungar, Viktor Orbán, care a sosit într-o vizită la Moscova. Orbán a susţinut că a sosit la Moscova pentru a continua ‘misiunea de pace’. Ungaria deține președinția Consiliului UE pentru următoarele șase luni. 

UPDATE Forțele de Apărare „Sud” din Ucraina raportează că, în ultimele 24 de ore, 296 de drone de recunoaștere au survolat spaţiul aerian din sudul ţării. Potrivit Forțelor de Apărare din sudul Ucrainei, ocupanții ruşi au sporit utilizarea dronelor de recunoaștere, scrie Rador.

UPDATE Rezervată în a anunţa pierderile inamice şi complet opacă atunci când vine vorba despre propriile pagube, Rusia a scos pe piaţă cifre neconfirmate. În timpul războiului din Ucraina, sistemele ruseşti de apărare aeriană ar fi doborât peste 550 de avioane inamice, 180 de elicoptere şi 27.000 de drone. Bilanţul a fost anunţat, după cum informează agenţia Tass, de către comandantul forţelor ruse de apărare antiaeriană şi antirachetă, Andrei Semenov, scrie Mediafax.

UPDATE În cadrul convorbirilor cu conducerea rusă, premierul ungar, Viktor Orbán, reprezintă doar țara sa și nu şi NATO, a declarat, vineri, secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, la o conferință de presă la Bruxelles. Stoltenberg a remarcat că premierul ungar, Viktor Orbán, „ne-a informat din timp despre vizita sa”.

UPDATE Ministerul leton al Apărării a anunţat că, în luna iulie, Letonia va trimite în Ucraina 2.500 de drone, în valoare totală de circa 4 milioane de euro. Acestea vor face parte din ajutorul oferit de „Coaliția de drone”, condusă de Letonia. 

UPDATE Cehul Filip Siman, 27 de ani, a compărut, pe 3 iulie, în fața Tribunalului Municipal din Praga. Rechizitoriul îl acuză de „serviciu ilegal în armata ucraineană” și de „jaf la locul operațiunilor de război”, informează agenția de presă națională České Noviny. Bărbatul neagă acuzațiile de furt, scrie 

UPDATE Premierul ungar Viktor Orban a ajuns la Moscova, în cadrul unei "misiuni de pace", relatează agenţia ungară de ştiri MTI, citându-l pe purtătorul de cuvânt al şefului guvernului de la Budapesta. Orban urmează să se întâlnească cu preşedintele rus Vladimir Putin în cadrul vizitei, a declarat Bertalan Havasi, potrivit Agerpres. 

UPDATE Uniunea Europeană a declarat vineri că premierul ungar Viktor Orban efectuează o vizită în Rusia „exclusiv în cadrul relațiilor bilaterale” dintre Budapesta și Moscova, potrivit agenției AFP. „Prim-ministrul Orban nu a primit niciun mandat din partea Consiliului UE pentru a vizita Moscova”, a declarat șeful afacerilor externe ale UE, Josep Borrell.

UPDATE Pe lângă atacurile ucrainene, rușii trebuie să înfrunte și un inamic neașteptat: căldura. Joi la Moscova a fost una dintre cele mai fierbinți zile din ultimul secol, fiind doborât recordul din 1917, iar în mai multe orașe temperaturile au depășit 35 de grade Celsius. Vremea caldă a declanşat o cerere în creştere pentru aparate de aer condiţionat şi ventilatoare, în timp ce moscoviţii au consumat cantităţi record de îngheţată şi băuturi reci, notează Spotmedia. 

UPDATE Şeful Administraţiei Militare Regionale Odesa, Oleh Kiper, a raportat că, joi seară, armata Rusiei a lansat un atac cu rachete asupra infrastructurii portuare. În urma atacului, care a avut loc în raionul Odesa, o persoană a murit și alte șapte au fost rănite. De asemenea, au fost deteriorate facilități portuare și spații administrative, scrie Rador.

UPDATE Trupele ucrainene s-au retras din partea de est a oraşului Ceasiv Iar, din regiunea Doneţk, a declarat purtătorul de cuvânt al grupului de forţe din Khortytsia, Nazar Voloşin, scrie Kyiv Independent. Cu o populație de 12.000 de oameni înainte de război, orașul a fost devastat, în ultima vreme, de atacurile rușilor.

UPDATE Colonelul Artyom Gorodilov, comandantul militar rus asociat cu masacrul de la Bucea, a fost reținut pentru acuzaţii de fraudă la scară largă, potrivit TASS din 4 iulie. Gorodilov, care a condus Regimentul 234 de Asalt Aerian al Gărzilor în timpul fazei inițiale a invaziei Rusiei în Ucraina, în februarie 2022, a fost implicat într-o investigaţie a New York Times pentru atrocitățile din Bucea, o suburbie a Kievului. Arestat pe 3 iulie, Gorodilov se confruntă cu acuzaţii de fraudă în valoare de cel puţin un milion de ruble (11.236 dolari) şi comanda Brigada 83 de Asalt Aerian al Gărzilor la momentul arestării, scrie Mediafax.

UPDATE Cinci persoane au fost rănite şi un copil a fost ucis în atacul ucrainean cu drone. „Din nefericire, o fetiţă de şase ani a murit în urma rănilor la spital, după un atac cu dronă la Primorsko-Ahtarsk, oraş din regiunea Krasnodar”, a anunţat vineri guvernatorul acestei regiuni, Veniamin Kondratiev, informează AFP. Alte cinci persoane, printre care un copil, au fost spitalizate.

UPDATE Președintele chinez Xi Jinping și președintele rus Vladimir Putin au reiterat joi necesitatea unei cooperări politice, economice și de securitate mai strânse între țările din vasta Eurasia, pentru a-și uni forțele împotriva alianțelor occidentale, scrie Reuters.

UPDATE Direcția Principală de Informații (GUR) a Ministerului Apărării de la Kiev a desfășurat o operațiune în cadrul căreia a fost bombardată fabrica de praf de puşcă din oraşul rusesc Tambov, informează RBC, potrivit Rador.

UPDATE Pe 4 iulie, Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) l-a acuzat în absență colonelul rus Ivan Panchenko pentru ordonarea atacurilor asupra infrastructurii civile din estul Ucrainei. Potrivit SBU, Panchenko, comandantul Regimentului de Aviație de Vânătoare 159 din Districtul Militar Vest al Rusiei, a ordonat lovituri aeriene asupra diferitelor ținte de-a lungul frontului estic, notează Mediafax.

UPDATE Kievul a așteptat cu sufletul la gură aprobarea de către Congresul american a ajutorului de 60 de miliarde dolari pentru armata sa. Acum, după două luni, Pentagonul și-a întins antenele pe câmpul de luptă din Ucraina și a scos la iveală adevărul despre planul negru reușit de armata Moscovei. Rusia ”nu a obținut prea multe” de-a lungul liniei frontului, mai degrabă un eșec pe fondul lipsei munițiilor pentru trupele lui Zelenski.„În cele șapte luni în care lucram pentru a obține asistență suplimentară de securitate și finanțare suplimentară pentru Ucraina, rușii au făcut un efort să încerce să împingă și să cucerească teritoriul ucrainean și într-adevăr nu au reușit atât de mult în ceea ce privește cantitatea de teritoriu pe care o aveau în plan”, a declarat marți pentru presă, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, general-maiorul Pat Ryder, potrivit Newsweek. 

UPDATE Ministerul rus al Apărării a anunţat vineri, 5 iulie, că desfăşoară exerciţii care implică rachete balistice intercontinentale nucleare Iars, cu încărcături multiple. Anunțul vine la mai puţin de o lună după organizarea unor exerciții cu arme nucleare tactice, relatează agenția de presă Reuters, preluată de news.ro.

UPDATE De la 1 iulie, Ungaria deține președinția rotativă a Uniunii Europene. În acest context, Michel subliniază că Orban nu are mandat să se angajeze în discuții cu Rusia în numele UE, scrie NewsWeek. „Președinția rotativă a UE nu are niciun mandat de a se angaja cu Rusia în numele UE. Consiliul European este clar: Rusia este agresorul, Ucraina este victima. Nicio discuție despre Ucraina nu poate avea loc fără Ucraina”, a scris Charles Michel pe platforma X.

UPDATE Vladimir Putin a respins orice posibilitate de negociere privind încetarea focului și cere deja în mod deschis capitularea efectivă a Ucrainei, subliniază specialiștii Institutului pentru Studiul Războiului, citat de NewsWeek.

UPDATE Corporaţia rusă de stat Rostec a declarat joi că unitatea sa de export de arme a organizat producţia în India de proiectile perforatoare de suprafeţe armate utilizate de tancuri de luptă ruseşti, transmite Reuters.

UPDATE Pentru toamna acestui an, Kremlinul ar pregăti o serie de destabilizări la Chișinău. Pe canale de Telegram, au început a fi vehiculate tot felul de scenarii, însă prim-ministrul Dorin Recean spune că autoritățile sunt pregătite să le facă față, scrie Știripesurse.

UPDATE Președintele rus Vladimir Putin a declarat joi, 4 iulie, că îl preferă în continuare pe Joe Biden, chiar dacă prestația acestuia din cadrul dezbaterii cu fostul președinte american Donald Trump a fost dezastruoasă, notează NewsWeek.

UPDATE Pe 5 iulie, guvernatorul Vasily Golubev a raportat că apărarea antiaeriană rusă a doborât 10 drone în Rostov Oblast, provocând un incendiu mare. Resturile dronei au căzut pe malul stâng al oraşului Rostov-pe-Don, declanşând un incendiu extins. Canalul de ştiri rusesc Astra a publicat ulterior imagini cu locul atacului cuprins de flăcări. Cel puţin 10 drone au fost doborâte în incident. Nu s-au raportat victime, scrie Mediafax.

UPDATE Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat joi că Rusia ia "foarte" în serios declaraţiile lui Donald Trump, care a afirmat în mai multe rânduri că în cazul în care va fi reales, va opri rapid conflicul armat între Kiev şi Moscova, relatează AFP, conform Agerpres.

UPDATE Este posibilă schimbarea radicală a situației pe front, dar va fi foarte dificil să se facă acest lucru. Este necesar să se ia două decizii-cheie care pot asigura aceasta în războiul cu Rusia,  a declarat ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, relatează RBK-Ucraina cu referire la LRT. „Dacă ar trebui să numesc două decizii-cheie care trebuie luate pentru a inversa tendința, aș menționa distrugerea bombardierelor rusești pe aerodromuri și în aer”, a explicat Kuleba.

UPDATE Între timp, pe frontul din Ucraina, Rusia continuă atacurile din regiunea Zaporojie. Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a precizat că mai multe drone au lovit ținte situate în apropierea centralei nucleare. Oficialii ruși au confirmat că trei avioane fără pilot au lovit o zonă din proximitatea centralei.

UPDATE Ministrul interimar al Culturii din Ucraina, Rostyslav Karandieiev, a raportat că aproximativ 1,5 milioane de artefacte muzeale se află în prezent în zonele din Ucraina ocupate de Rusia. Vorbind la televiziunea naţională pe 4 iulie, Karandieiev a detaliat pierderile culturale extinse pe care Ucraina le-a suferit din cauza conflictului în desfăşurare. Până la sfârşitul lunii aprilie, invazia Rusiei a dus la deteriorarea a 1.987 de situri culturale, inclusiv muzee. Karandieiev a menţionat că numeroase artefacte au fost fie furate, fie deteriorate, chiar şi în zonele pe care Ucraina le-a eliberat ulterior, scrie Mediafax.

UPDATE ISW a menționat că ajutorul militar livrat în Ucraina reprezintă „un factor determinant în ceea ce privește momentul și amploarea la care forțele ucrainene pot contesta inițiativa pe câmpul de luptă și pot desfășura operațiuni contraofensive semnificative din punct de vedere operațional în viitor".

UPDATE Liderul de la Kremlin va primi săptămâna viitoare vizita premierului indian Narendra Modi. Prim-ministrul indian ar urma să ajungă în Moscova la începutul săptămânii viitoare. Potrivit ministrului indian de Externe, cei doi lideri vor aborda teme precum îmbunătățirea relațiilor bilaterale și problemele regionale și globale.

UPDATE Loviturile rusești au ucis astăzi două persoane și au rănit 26 în regiunile din Ucraina care se întind din sud spre est și nord-est, au declarat autoritățile locale.

UPDATE Viktor Orban se va deplasa vineri la Moscova pentru discuții cu Vladimir Putin, au declarat mai multe surse pentru The Guardian, la câteva zile după ce prim-ministrul Ungariei a efectuat prima sa vizită în Ucraina de la începutul invaziei la scară largă a Rusiei în țară. Vizita are loc în contextul în care liderul de la Budapesta „încearcă să medieze între Rusia și Ucraina” după ce Ungaria a preluat președinția rotativă a UE.

UPDATE Un atac cu rachete în sudul regiunii Odesa a ucis o femeie, a rănit șapte persoane și a deteriorat infrastructura portuară, a declarat guvernatorul regional Oleh Kiper pe Telegram.

UPDATE Preşedintele Slovaciei, Peter Pellegrini, a declarat reporterilor pe 4 iulie că Slovacia va mări exporturile de electricitate către Ucraina pentru a ajuta la stabilizarea aprovizionării în lunile de toamnă şi iarnă. În contextul intensificării atacurilor Rusiei împotriva infrastructurii critice a Ucrainei, inclusiv a reţelei energetice, Ucraina a început să implementeze întreruperi planificate ale curentului începând cu 15 mai, scrie Mediafax.

UPDATE Între timp, în nord-estul regiunii Harkov, o a doua femeie a fost ucisă și un bărbat rănit într-un atac cu o bombă ghidată rusească asupra satului Ruska Lozova, potrivit guvernatorului regional Oleh Syniehubov.

/VIDEO/ Carburanții, mai scumpi cu 25% în doar 10 zile: Cât vor mai crește tarifele
/VIDEO/ Carburanții, mai scumpi cu 25% în doar 10 zile: Cât vor mai crește tarifele
„Orice victimă e prea mult”: Unde pot cere ajutor femeile și fetele afectate de violență
„Orice victimă e prea mult”: Unde pot cere ajutor femeile și fetele afectate de violență
/VIDEO/ Marina Cârnaț, în vizorul autorităților: Ministerul Muncii a sesizat autoritatea tutelară
/VIDEO/ Marina Cârnaț, în vizorul autorităților: Ministerul Muncii a sesizat autoritatea tutelară
Trei ani fără abateri: TV8, în topul posturilor TV care respectă integral cerințele privind programele locale
Trei ani fără abateri: TV8, în topul posturilor TV care respectă integral cerințele privind programele locale
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1478: Poluare pe Nistru și vizită în România. Zelenski vede Rusia fără Putin și îi răspunde lui Trump
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1478: Poluare pe Nistru și vizită în România. Zelenski vede Rusia fără Putin și îi răspunde lui Trump

Avantaj pentru Putin? SUA ridică parțial sancțiunile asupra livrărilor de petrol rusesc

trump putin ulei sua rusia
13 martie 2026, ora 15:10

Statele Unite au acordat o derogare de 30 de zile pentru ca anumite țări să poată achiziționa petrol și produse petroliere rusești sancționate, aflate momentan pe mare. Secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a declarat că acest pas vizează stabilizarea piețelor energetice globale afectate de conflictul din Iran, transmite News.ro.

Licența emisă joi de Washington permite livrarea și vânzarea de țiței și produse petroliere rusești încărcate pe nave începând cu 12 martie, fiind valabilă până la miezul nopții, ora Washingtonului, pe 11 aprilie. Detaliile licenței au fost publicate pe site-ul Departamentului Trezoreriei.

Prețurile petrolului au scăzut vineri dimineața în Asia, după anunțul derogării din partea SUA. Măsura face parte dintr-o încercare a administrației președintelui Donald Trump de a tempera prețurile energiei, în contextul în care atacurile SUA și Israelului asupra Iranului, urmate de răspunsul Teheranului, au amplificat tensiunile regionale, perturbând transportul maritim prin Strâmtoarea Ormuz și afectând fluxurile de petrol și gaze din Orientul Mijlociu, ceea ce a dus la creșterea prețurilor energetice.

„Creşterea temporară a preţurilor petrolului este o perturbare pe termen scurt şi temporară, care va aduce beneficii enorme naţiunii şi economiei noastre pe termen lung”, a afirmat Bessent în declaraţie, repetând afirmaţiile lui Trump.

Miercuri, Washingtonul a anunţat că va elibera 172 de milioane de barili de petrol din rezerva strategică de petrol, în efortul de a reduce preţurile exorbitante ale petrolului în urma războiului din Iran. Această eliberare a făcut parte dintr-un angajament mai amplu al Agenţiei Internaţionale pentru Energie, formată din 32 de ţări, de a elibera 400 de milioane de barili de petrol.

Ridicarea sancțiunilor asupra Rusiei reflectă îngrijorarea Casei Albe că creșterea prețurilor petrolului, după aproape două săptămâni de atacuri ale SUA și Israelului asupra Iranului, ar putea afecta companiile și consumatorii americani înaintea alegerilor intermediare din noiembrie. În acea perioadă, republicanii lui Trump speră să păstreze controlul asupra Congresului.

Bessent, într-o declaraţie publicată pe X la câteva ore după ce preţurile de referinţă ale petrolului au depăşit 100 de dolari pe baril, a afirmat că măsura este „adaptată cu precizie” şi „pe termen scurt” şi nu va aduce beneficii financiare semnificative guvernului rus.

Joi, existau aproximativ 124 de milioane de barili de petrol de origine rusă pe apă în 30 de locaţii diferite la nivel global, a relatat Fox News, adăugând că licenţa SUA ar asigura aproximativ cinci-şase zile de aprovizionare, luând în considerare pierderea zilnică de petrol care nu mai poate fi transportat prin strâmtoare.

Chiar dacă se preconizează că suspendarea sancţiunilor va stimula aprovizionarea mondială cu petrol, aceasta ar putea complica eforturile Occidentului de a priva Rusia de veniturile pentru războiul din Ucraina şi ar putea crea tensiuni între Washington şi aliaţii săi.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, după ce a participat miercuri la o conferinţă telefonică cu liderii G7 pentru a discuta despre impactul războiului din Iran asupra pieţelor de petrol şi gaze, a declarat că nu este momentul să se relaxeze sancţiunile împotriva Rusiei.

Trezoreria SUA a emis anterior, pe 5 martie, o derogare de 30 de zile special pentru India, permiţându-i să cumpere petrol rusesc blocat pe mare.

Trump a ordonat, de asemenea, Corporaţiei Financiare Internaţionale pentru Dezvoltare din SUA să ofere asigurări împotriva riscurilor politice şi garanţii financiare pentru comerţul maritim în Golf şi a declarat că Marina SUA ar putea escorta navele din regiune.

Într-o altă încercare de a controla preţurile, administraţia Trump ia în considerare renunţarea temporară la o regulă de transport maritim cunoscută sub numele de Jones Act, pentru a se asigura că produsele energetice şi agricole pot circula liber între porturile americane, a declarat Casa Albă. Renunţarea la această regulă ar permite navelor străine să transporte combustibil între porturile americane, ceea ce ar putea reduce costurile şi accelera livrările.

„Preşedintele ia toate măsurile posibile pentru a reduce preţurile şi veţi vedea din ce în ce mai multe în zilele următoare”, a declarat joi Stephen Miller, şeful adjunct al personalului Casei Albe, în cadrul emisiunii „Primetime” de la Fox News.

Trump a declarat joi că Statele Unite vor câştiga sume importante din creşterea preţurilor petrolului determinată de război, ceea ce a stârnit critici din partea unor congresmeni care l-au acuzat că se preocupă doar de oamenii bogaţi.

Scumpirile la carburanți se țin lanț. ANRE anunță că prețul la benzină și motorină va crește și mâine, în timp ce ministerul Energiei avertizează că această tendință va continua și în următoarea perioadă. /Acciza la motorină, pentru fermieri, va fi compensată parțial de stat. Ministerul Agriculturii anunță că va oferi 140 de milioane de lei, care ar urma să acopere minimul necesar pentru lucrările de primăvară. /Petele uleiose de pe Nistru provin de la 1,5 tone de petrol care s-au scurs în râu, a anunțat azi ministerul Mediului. În timp ce autoritățile dau asigurări că nu există riscuri, locuitorii din Bălți au stat azi jumătate de zi fără apă la robinete.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
O nouă explozie de prețuri la carburanți. Benzina și motorina vor depăși, peste noapte, pragul de 25 și, respectiv, 24 de lei per litru, anunță ANRE. În acest context, autoritățile vor să creeze stocuri strategice pentru cel puțin 90 de zile. /Noi reguli pentru livrarea gazelor din strânga Nistrului, propuse de Ministerul Energiei. Moldovagaz ar putea fi obligată să asigure rezerve pentru consumatorii din regiune. /Între timp, Iranul amenință că blocada petrolieră din strâmtoarea Ormuz va continua atâta timp cât Israelul și Statele Unite vor continua cu bombardamentele.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Vicepreședintele raionului Hîncești, Dumitru Vartic a fost dat afară din PAS și este cercetat pentru abuz și violență în familie, după ce soția sa și-a pus capăt zilelor. /Prețurile la carburanți explodează pe fondul crizei din Orientul Mijlociu, iar Europa resimte impactul mai puternic decât SUA. /Războiul din Orientul Mijlociu a intrat în a doua săptămână. În ultimele două zile, mai multe depozite iraniene de petrol au fost distruse, în timp ce Teheranul și-a ales un nou lider suprem.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Procurorii cer 3 ani de închisoare cu executare pentru complicele lui Nicanor Ciochină, în loc de 6 luni, cât i-a dat prima instanță. /Constantinov, Nesterovschi și Lozovan au fugit în regiunea transnistreană, dar poliția nu poate interveni pentru a-i reține. Aceștia s-ar afla în locuri protejate de militarii ruși, iar o eventuală operațiune i-ar pune în pericol pe polițiștii noștri, afirmă șeful IGP Viorel Cernăuțeanu. /Războiul din Orientul Mijlociu se intensifică: Israelul a bombardat masiv gruparea Hezbollah din Liban, Iranul amenință cu represalii, în timp ce Donald Trump dă asigurări că Teheranul nu are nicio șansă în acest război.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Președintele Parlamentului cere intervenția autorităților pentru a curma tentativele petroliștilor de a specula cu prețurile la carburanți, în contextul războiului din Orient. /Primii 82 de moldoveni, rămași blocați în Emiratele Arabe Unite, au revenit azi dimineață în Moldova, anunță autoritățile. Situația din Orientul Mijlociu a umflat spectaculos prețurile la biletele de avion, acestea ajungând să coste peste 30 de mii de lei. /Președintele american crede că ofensiva asupra Iranului va dura până la două luni, după ce zilele trecute declara că războiul se va încheia în cel mult o lună.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Un bărbat din sectorul Botanica al capitalei a fost găsit carbonizat în locuința sa, cuprinsă de flăcări. Salvatorii au intervenit cu autoscara de exterior, pentru a evacua oamenii din clădire. /Prețul la motorină, va crește de mâine cu peste 50 de bani, anunță ANRE, în timp ce guvernul a instituit azi stare de alertă în domeniul energetic pentru următoarele 60 de zile. /Între timp, războiul din Orientul Mijlociu a ajuns într-o țară membră NATO. Turcia anunță doborârea unei rachete balistice iraniene, aproape de granița cu Siria.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Fermierii cer Guvernului rambursarea accizei la motorină, în condițiile în care majorările în lanț ale prețurilor la carburanți le afectează deja activitatea. De mâine, motorina va fi mai scumpă cu tocmai 34 de bani. /Se vrea înlăturarea lui Igor Dodon de la conducerea PSRM. Liderul socialiștilor se plânge că mai mulți colegi de-ai săi ar complota împotriva sa și ar vrea ca el să ajungă la pușcărie pentru a-i lua locul. /Războiul din Orientul Mijlociu continuă pentru a patra zi, cu atacuri reciproce între Israel și Liban, care s-a alăturat Iranului în conflict. În ultimele 24 de ore, atât Teheranul cât și Tel Aviv au fost ținta unor bombardamente masive.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
În cea de-a treia zi de război în Orientul Mijlociu, Israelul anunță eliminarea unor oficiali de rang înalt din spionajul iranian, în timp ce Teheranul a lansat un val de atacuri cu rachete către Țara Sfântă și alte state din Golf. /Astăzi se împlinesc 34 de ani de la Războiul de pe Nistru. Cu această ocazie, în toată țara au avut loc ceremonii de comemorare a celor peste 300 de cetățeni, căzuți pe câmpul de luptă. /Primarul Ion Ceban crede că reținerea conducerii orașului Durlești ar fi fost pusă la cale de guvernare care ar vrea să numească, în fruntea primăriei, un reprezentant PAS.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Nicanor Ciochină va sta 7 ani la închisoare pentru accidentarea mortală a adolescentului de la Boldurești. Mama băiatului a izbucnit în lacrimi în momentul în care magistrații au pronunțat sentința. /Primărița din Durlești, viceprimarul și încă 6 persoane au fost reținute de CNA în urma unui val de percheziții desfășurate în această dimineață. Toți sunt vizați într-un dosar de escrocherie cu terenuri publice. /Fostul prim-vicepremier și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost găsit mort în locuința sa din Caragaș, raionul Slobozia. Anchetatorii din stânga Nistrului examinează versiunea unui jaf soldat cu omor.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Cercetarea judecătorească în dosarul în care Vlad Plahotniuc este învinuit de furtul miliardului s-a încheiat cu citirea declarațiilor martorului secret, care a descris tranzacții și achiziții atribuite oligarhului, în valoare de sute de milioane de euro. /După aproape un an de blocaj, vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri a discutat, astăzi, la Tiraspol cu așa numitul ministru de externe al administrației separatiste. /Rușii au lansat, noaptea trecută, un atac masiv cu drone și rachete asupra mai multor regiuni din Ucraina. Zeci de civili din Harkov, Kiev și Krivoi Rog au fost răniți, între care și copii.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Moldsilva - în vizorul autorităților. În timp ce ministerul Mediului anunță ca a descoperit defrișări ilegale la Ghidighici și a demis mai mulți șefi de ocoale silvice, CNA anchetează, în paralel, delapidarea fondurilor pentru împăduriri la Iargara. /Start reparației străzilor din capitală. Primăria anunță că a început lucrările, iar primele, vor fi cârpite, craterele de pe arterele principale. Între timp, vulcanizările abia de fac față numărului mare de mașini avariate. /Imagini apocaliptice în estul Braziliei unde sunt cel puțin 32 de morți și 40 de oameni dispăruți. Regiunea este puternic afectată de inundații masive, provocate de ploile torențiale.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Astăzi se împlinesc patru ani de când, în dimineața de 24 februarie 2022, Ucraina s-a trezit în sunet de explozii. În câteva minute, milioane de oameni au înțeles că viața lor se schimbase pentru totdeauna. /O lume întreagă și-a arătat solidaritatea cu Ucraina. Drapelul țării vecine a fost arborat în mai multe state europene, inclusiv la instituțiile UE din Bruxelles. Lideri internaționali, printre care conducerea Republicii Moldova, au transmis mesaje de sprijin și au apreciat efortul Ucrainei de a menține pacea în Europa. /Când invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina a ajuns la 1.418 zile, luna trecută, a egalat durata campaniei prin care Moscova a învins Germania nazistă în al Doilea Război Mondial.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Vlad Plahotniuc a fost audiat astăzi pentru prima dată în dosarul fraudei bancare. Ex-liderul democrat s-a plâns că procesul se desfășoară cu încălcări și a declarat că dosarul i-ar fi fost fabricat la comandă. /5 persoane au fost reținute în urma a 40 de percheziții desfășurate în mai multe primării și la un operator economic, într-un dosar ce vizează delapidarea fondurilor naționale și europene destinate infrastructurii. /Cel puțin două persoane au murit și trei au fost rănite în urma unui atac cu drone rusești în Regiunea Odesa. Atacuri au fost raportate și în Regiunea Dnipropetrovsk.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Oamenii legii anunță că in urma perchezițiilor desfășurate ieri în cazul pregătirii asasinatelor mai multor persoane publice din Ucraina, au fost reținuți 11 suspecți, atât în țara vecină cât și în Moldova. 3 dintre aceștia au fost plasați azi în arest. /Premierul Alexandru Munteanu anunță un nou termen pentru darea în exploatare a liniei electrice Vulcănești - Chișinău. Potrivit lui, aceasta va deveni funcțională nu în martie, cum spunea Maia Sandu, ci în luna mai. /Ambasada Republicii Moldova din Iran avertizează cetățenii să evite călătoriile în statul islamic și să părăsească țara pe rute sigure, pe fondul riscurilor de securitate crescute.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Percheziții de amploare în Republica Moldova într-un caz ce vizează planuri ale serviciilor ruse de a lichida persoane publice din Ucraina. /Alertă sanitară. A fost întregistrat primul caz de variola maimuței în Republica Moldova. ANSP a demarat ancheta epidemiologică. /Oamenii legii anunță că au deconspirat o schemă de evaziune fiscală de peste 7 milioane de lei în domeniul construcțiilor, arhitecturii și design-ului.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Codul portocaliu de ninsori și viscol, intrat în vigoare aseară, a lăsat fără lumină mii de gospodării din sudul țării. A fost sistată circulația camioanelor pe mai multe șosele, iar zeci de autospeciale au fost antrenate la deszăpezirea drumurilor. .Nu există premise pentru scumpirea curentului electric, a declarat azi ministrul Energiei, la două zile după ce Premier Energy și FEE Nord a cerut majorarea tarifelor. .Negocierile de pace Rusia–Ucraina de la Geneva se încheie fără progrese, în timp ce atacurile aeriene rusești continuă. Liderul de la Kiev acuză Rusia că amână în mod deliberat progresul către un acord care să pună capăt războiului.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Vlad Plahotniuc a fost adus forțat la Curtea Supremă de Justiție în dosarul „Kuliok”, dar a refuzat să dea declarații. La ședință a venit și Igor Dodon, însă cei doi nu s-au intersectat. /Locuitorii a câteva sate din raionul Soroca au avut parte de o dimineață de coșmar. O bubuitură puternică i-a băgat în sperieți. /Incendiu devastator în orașul Sîngerei. O casă de locuit a fost cuprinsă de flăcări, iar proprietarul a ajuns la spital în stare gravă.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Se cere scumpirea luminei. Distribuitorii au solicitat autorităților să aprobe tarife majorate. Ce argumente se invocă și ce spun oamenii, vedeți imediat. /Iarna nu cedează! Mâine seară intră în vigoare un cod portocaliu de ninsori, lapoviță și vânt. Avertizarea este valabilă pe 80 la sută din teritoriul țării. /Şefa diplomaţiei europene declară statele UE nu sunt pregătite să ofere Ucrainei o dată concretă pentru aderarea la blocul comunitar, iar președintele Letoniei spune că nu ar fi corect ca Ucraina să adere înainte Republicii Moldova.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Poliția a cedat, iar enoriașii au reușit să intre aseară în biserica de la Dereneu, unde e scandal deja de câteva săptămâni. Între timp, cele 6 persoane reținute acum două zile, printre care și primarul localității au fost eliberate. /Alexandru Harea a fost numit în funcția de director al SPPS, la trei luni de la demiterea lui Vasile Popa. Maia Sandu a semnat decretul aseară. /În aproape patru ani de război, peste două milioane de ucraineni au trecut prin Moldova, iar circa 140 de mii s-au stabilit temporar sau permanent. Bilanțul a fost făcut azi de Agenția ONU pentru Refugiați.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
ANRE a decis reducerea tarifului la căldură pentru locuitorii Chișinăului, dar și scumpirea agentului termic pentru orașul Bălți. /Nemulțumiți de activitatea unei Autogări pe care o numesc ilegală, zeci de transportatori au protestat azi în fața sediului ANTA. /Deși a venit azi la ședința la care urma să depună primele sale depoziții în dosarul fraudei bancare, Vlad Plahotniuc nu făcut declarații, invocând motive de boală. Audierea acestuia a fost amânată pentru luni.

/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Autogara sponsorilor PAS. Schema imobiliară cu implicarea Primăriei Chișinău
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Autogara sponsorilor PAS. Schema imobiliară cu implicarea Primăriei Chișinău
„Orice victimă e prea mult”: Unde pot cere ajutor femeile și fetele afectate de violență
„Orice victimă e prea mult”: Unde pot cere ajutor femeile și fetele afectate de violență
Vicepreședintele Consiliului Raional Hîncești, acuzat de violență în familie după moartea soției: „Era un abuz continuu”
Vicepreședintele Consiliului Raional Hîncești, acuzat de violență în familie după moartea soției: „Era un abuz continuu”
Trei ani fără abateri: TV8, în topul posturilor TV care respectă integral cerințele privind programele locale
Trei ani fără abateri: TV8, în topul posturilor TV care respectă integral cerințele privind programele locale
/VIDEO/ Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
/VIDEO/ Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.