Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, ar dori ca Rusia să fie prezentă la un viitor summit de pace justă. Dar Moscova s-a arătat circumspectă față de spusele președintelui ucrainean, care a deschis pentru prima dată ușa pentru negocieri cu Rusia, scrie La Libre Belgique. Între timp, rușii se pregătesc deja să înfrunte avioanele de luptă F-16, care ar trebui să ajungă în Ucraina în curând. Kremlinul oferă o recompensă de 170.000 de dolari pentru primul F-16 doborât .
Şeful Administraţiei Militare Regionale Zaporojie, Ivan Fedorov, a raportat că, în ultimele 24 de ore, Rusia a lansat asupra regiunii 357 de atacuri, lovind 11 localităţi. Rusia și Ucraina au schimbat 180 de prizonieri în cadrul unui acord facilitat de Emiratele Arabe Unite, a declarat o persoană familiarizată cu această chestiune.
UPDATE Europarlamentarii îl sancționează și ei pe premierul ungar pentru gestul de sfidare la adresa Uniunii Europene. Parlamentul European a adoptat o rezoluție cu caracter simbolic prin care a condamnat vizita prim-ministrului Viktor Orban la Moscova, unde a discutat cu președintele rus, Vladimir Putin. Parlamentarii europeni au susținut că întâlnirea reprezintă ”o încălcare flagrantă a tratatelor UE și a politicii externe comune. Aceasta ar trebui să atragă consecințe pentru Ungaria”, scrie Digi24.
UPDATE Condițiile liderului rus, Vladimir Putin, pentru încetarea războiului împotriva Ucrainei echivalează cu capitularea acesteia, ceea ce indică faptul că Putin nu este în continuare interesat de negocieri de bună credință în alți termeni decât cei ai Rusiei, se menționează în raportul Institutului de Studiu al Războiului (ISW), citat de Ukrinform.
UPDATE UE, nu NATO, este cea care reprezintă adevărata ameninţare existenţială pentru Kremlin, se arată într-o analiză Foreign Policy. Aderarea şi integrarea Ucrainei în UE ar putea da o lovitură fatală preşedintelui rus Vladimir Putin şi regimului său, transformând Ucraina în ceea ce Rusia se teme cel mai mult: o alternativă politică, economică şi socioculturală la Rusia însăşi, scrie Mediafax. Deşi popularitatea lui Putin în rândul ruşilor rămâne ridicată, Kremlinul ar putea foarte bine să se îngrijoreze că cetăţenii ruşi ar putea începe să vadă beneficiile apartenenţei la UE peste graniţă şi să dorească un viitor alternativ pentru ţara lor.
UPDATE Germania va reduce anul viitor la jumătate ajutorul militar pentru Ucraina, în ciuda unei posibile reveniri la Casa Albă a republicanului Donald Trump, care a ameninţat că, sub conducerea lui, SUA ar putea sista ajutorul militar oferit Kievului în războiul cu Rusia, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
UPDATE Atacurile ucrainene cu drone pe teritoriul rus pun la grea încercare rețeaua de apărare aeriană a Rusiei, pe care Ucraina încearcă să o fragilizeze pentru a pregăti terenul pentru sosirea avioanelor de luptă F-16, au scris analiștii de la Institutul pentru Studierea Războiului (ISW) în raportul lor, notează Adevărul.
UPDATE Majoritatea eurodeputaţilor reuniți miercuri în plenul Parlamentului European s-au pronunțat pentru continuarea sprijinului pentru Ucraina, însă au existat şi unii aleși europeni care au criticat poziţia UE faţă de agresiunea militară nejustificată lansată de Rusia împotriva ţării vecine, informează Agerpres.
UPDATE Ungaria şi Rusia caută o soluție pentru ca grupul petrolier rus Lukoil PJSC să poată relua livrările de petrol către Ungaria, odată cu intrarea în vigoare a unor sancţiuni mai dure vizând compania rusească în Ucraina, transmite Bloomberg.
UPDATE Este posibil ca Rusia să fi pierdut mai mult de 40.000 de soldați – o treime uciși, două treimi răniți – plus peste 1.000 de vehicule, în lupta pentru cucerirea orașului Avdiivka, scrie Forbes. Între timp, în bătălia pentru Novomihailivka, Rusia a pierdut mai mult de 300 de vehicule, potrivit unui operator ucrainean de drone cu indicativul „Kriegsforscher”. Totodată, asta înseamnă pierderi de aproximativ 13.000 de soldați – morți și răniți. Pierderile ucrainene au fost mult mai mici în ambele bătălii, notează HotNews.
UPDATE Kremlinul a declarat miercuri că preşedinţia lui Donald Trump în SUA (2017-2021) nu a adus nimic bun Rusiei, amintind că, sub administraţia Trump, Statele Unite au impus sancţiuni Rusiei, dar cel puţin a existat un dialog între Moscova şi Washington, ceea ce a fost probabil un lucru pozitiv în sine, relatează Reuters şi EFE, potrivit Agerpres.
UPDATE Un oficial nord-coreean aflat în vizită în Rusia, al cărui nume coincide cu cel al unui bărbat prezentat în media nord-coreene ca fiind liderul unui grup de instrucție militară, s-a înecat în timp ce înota într-un lac lângă Moscova, au relatat media ruse.
UPDATE Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut marți parlamentului să adopte o lege care să definească procedurile de retragere a titlurilor de stat acordate anterior „trădătorilor”, inclusiv cele mai înalte onoruri ale țării, relatează Reuters.
UPDATE La 16 iulie, ministrul de externe al Rusiei a acuzat Statele Unite că țin întregul Occident „sub amenințarea armei” şi obstrucționează cooperarea internaţională, o afirmație denunțată de ambasadorul SUA la ONU drept „ipocrizie” din partea unei ţări care a invadat Ucraina, notează Kyiv Independent.
UPDATE Numeroasele atacuri zilnice ale Rusiei asupra Ucrainei au un impact cumulativ asupra forței de luptă a acesteia din urmă, potrivit opiniei unui fost general care a cerut aliaților Kievului să-și intensifice sprijinul în lupta împotriva agresiunii lui Vladimir Putin. Mick Ryan avertizează că strategia Occidentului de a sprijini ”Ucraina atâta timp cât are nevoie” este o tactică care eșuează din cauza unui lucru neînțeles, acela de a furniza Kievului armament care să facă diferența pe câmpul de luptă, scrie Ziare.com.
UPDATE Serviciul de Statistică de Stat al Rusiei a exclus numărul total de decese din cauze externe din raportul său anual, a relatat la 16 iulie publicaţia media rusă independentă Meduza, citându-l pe expertul în demografie Aleksei Raksha, potrivit Mediafax.
UPDATE Rusia și-a retras și ultima navă de război pe care o mai avea în Crimeea, potrivit unui oficial ucrainean citat de Business Insider, în timp ce forțele navale ucrainene au transmis marți pe Telegram că nu mai era niciun vas militar rusesc în Marea Neagră.
UPDATE Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, s-a întâlnit cu șeful armatei pentru a acționa cu prioritate în vederea punerii la punct a noi brigăzi de luptă care să înlocuiască parţial trupele pe sectoarele de front cele mai fierbinți ale războiului cu Rusia, scrie Gândul.
UPDATE Japonia va suporta 3,3 miliarde de dolari din împrumutul promis Ucrainei de către Grupul celor Şapte (G7), acoperit de veniturile din activele ruseşti, a raportat Kyodo News pe 17 iulie, citând surse diplomatice confidenţiale, scrie Ukrinform, notează Mediafax.
UPDATE Grecia este pe cale să scoată din uz 32 de avioane de luptă F-16 Block-30 mai vechi şi să le transfere Ucrainei, relatează Al Jazeera, potrivit Ukrinform. Potrivit unor surse care au vorbit cu Al Jazeera, formula preferată de Grecia pentru transferul avioanelor F-16 este să le vândă înapoi Statelor Unite, care le vor moderniza şi le vor transmite Kievului.
UPDATE Forţele de ocupaţie ruse îşi regrupează grupurile de asalt în direcţia Harkov, potrivit unui anunţ făcut de armata ucraineană, scrie Ukrinform. Miercuri, forţele de apărare ale Ucrainei au respins cinci atacuri inamice în zona menţionată, în timp ce alte trei confruntări sunt în desfăşurare de dimineaţă, scrie Mediafax.
UPDATE Ministerul Apărării din Ucraina a returnat soldaților ucraineni „o cantitate semnificativă” de muniție care urma să fie eliminată înainte de anexarea Crimeei de către Rusia în 2014, a anunțat instituția marți, 16 iulie, relatează The Kyiv Independent. Potrivit Washington Post, Ucraina va începe producția internă de obuze de 155 mm conform standardelor NATO cel mai devreme în a doua jumătate a anului 2024.
UPDATE Charles Michel, preşedintele Consiliului European, l-a criticat pe premierul ungar Viktor Orban pentru lansarea unei „misiuni de pace”, care a inclus vizite la Kiev, Moscova şi Beijing. Această mişcare a inclus discuții cu fostul preşedinte american Donald Trump şi cu liderii Rusiei şi Chinei, scrie Kyiv Independent, scrie Mediafax.
UPDATE Întrebat dacă relaxarea sancţiunilor împotriva Rusiei ar face parte dintr-un potenţial plan de pace, candidatul republican la președinție Donald Trump a declarat, într-un interviu pentru Bloomberg, că „nu iubește sancţiunile”, notează Kyiv Independent.
UPDATE Într-un interviu acordat fostului consilier al lui Trump, cu doar cinci zile înainte de începerea invaziei la scară largă a Rusiei în Ucraina, J.D. Vance, propus pentru vicepreședinția SUA, a declarat că „nu îi pasă cu adevărat ce se întâmplă cu Ucraina, într-un fel sau altul”, notează Kyiv Independent, scrie Mediafax.
UPDATE Fostul deputat ucrainean prorus Viktor Medvedciuk i-a trimis o scrisoare lui Donald Trump în care indică o posibilă „urmă” ce duce spre Ucraina în tentativa de asasinare a candidatului republican, scrie HotNews.
UPDATE Șeful armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski, a anunțat că forțele sale au atacat un sistem rusesc de rachete antiaeriene S-300, în regiunea Donețk, fiind lovite stația radar și mai multe lansatoare. Pe de altă parte, Ministerul ucrainean al Apărării susține că soldații au primit „o cantitate semnificativă” de muniție expirată. „Oferim o a doua viață tuturor lucrurilor care pot fi reparate și utilizate ulterior”, a declarat un viceministru al apărării, scrie Libertatea.
UPDATE Australia s-a angajat miercuri să ceară socoteală Rusiei la zece ani după prăbușirea zborului MH17 al companiei Malaysia Airlines, doborât deasupra Ucrainei şi care a dus la moartea celor 298 de persoane aflate la bord, informează AFP, preluată de Agerpres.
UPDATE Rusia a anunţat marţi o recompensă financiară de 15 milioane de ruble (aproximativ 170.000 de dolari) pentru doborârea primului avion de luptă F-16 (Fighting Falcon) în Ucraina, potrivit EFE şi RBC.ru, citând Ministerul rus al Apărării.
UPDATE Zelenski a dat asigurări că este pentru prezența Moscovei la un viitor summit de pace, după conferința organizată în Elveția la mijlocul lunii iunie pentru pace în Ucraina la care au participat zeci de șefi de stat și de guvern, dar de la care Rusia a fost exclusă.
UPDATE Fostul președinte rus Dmitri Medvedev susține că aderarea Ucrainei la NATO ar fi privită ca o declarație de război împotriva Moscovei. El a subliniat că numai „prudența” din partea alianței ar putea preveni consecințe catastrofale pentru planetă.
UPDATE Luni, Volodimir Zelenski a spus că vrea să prezinte în noiembrie un „plan” pentru o „pace justă”, după aproape doi ani și jumătate de conflict de anvergură care a făcut sute de mii de victime. În continuare, a spus că dorește un alt summit de pace în Ucraina, la care Moscova să poată participa. „Cred că reprezentanții ruși ar trebui să participe la acest al doilea summit”, a anunțat el.
UPDATE În prezent, Rusia ocupă aproape 20% din teritoriul ucrainean și perspectivele unei încetări a focului sau a unei păci durabile între Kiev și Moscova sunt minime în acest stadiu. Totuși, este prima dată de la atacul rusesc masiv din februarie 2022 când Volodimir Zelenski emite ideea unor negocieri cu Moscova fără retragerea rusească prealabilă de pe teritoriul ucrainean.
UPDATE Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut țărilor occidentale să trimită mai multe sisteme de apărare antiaeriană Patriot și avioane de luptă F-16 pentru a proteja țara de atacurile cu rachete rusești. După luni de solicitări din partea Kievului, primele avioane de luptă F-16 sunt în drum spre Ucraina și vor efectua ieșiri în această vară, a confirmat Casa Albă la un summit NATO desfășurat la Washington la începutul acestei luni.
UPDATE Dmitri Medvedev, vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei și o voce importantă printre oamenii Kremlinului, a declarat pentru postul de presă Argumenty I Fakty că aderarea Ucrainei la NATO ar reprezenta mai mult decât o amenințare directă la adresa securității Moscovei.



















