După ce Curtea Penală Internațională (CPI) a emis joi mandate de arestare pentru premierul Benjamin Netanyahu și fostul ministru al apărării Yoav Gallant, cei doi oficiali israelieni, precum și mai mulți lideri din comunitatea internațională, au venit cu reacții. Netanyahu a calificat joi drept „antisemită" decizia CPI, ministrul de externe Saar a declarat că „aceasta este o zi neagră pentru CPI”, președintele SUA Biden a numit acuzațiile „scandaloase”, iar șeful diplomației europene, Borell, a venit cu o opinie diferită, declarând că mandatele de arestare „trebuie puse în aplicare”
În același timp, aviaţia israeliană a bombardat joi, pe tot parcursul zilei, periferia de sud a capitalei libaneze Beirut, iar în rezultat, au murit 22 de persoane.
UPDATE Viktor Orban anunță că-l invită pe Benjamin Netanyahu în Ungaria, chiar dacă pe numele acestuia CPI a emis mandat de arestare, transmite Digi24. Orban, a cărui țară deține președinția semestrială prin rotație a Uniunii Europene, a declarat la radioul de stat că mandatul de arestare al Curții Penale Internaționale (CPI) este „greșit” și a afirmat că liderul israelian va putea purta negocieri în Ungaria „în condiții de siguranță adecvate”. Orban acuză CPI de interferență în actualul conflict, din motive politice.
UPDATE Prim-ministrul spaniol Pedro Sánchez s-a întâlnit cu prim-ministrul palestinian Mohammad Mustafa la Palatul Moncloa, semnând acorduri în domeniul muncii, educației și agriculturii. Întâlnirea a avut loc după ce Spania a recunoscut Palestina, în contextul escaladării tensiunilor din Orientul Mijlociu, transmite Euronews.
video: x/sanchezcastejon
UPDATE Premierul ungar Viktor Orban, a cărui țară deține președinția rotativă a UE, a anunțat vineri că îl va invita pe omologul său israelian Benjamin Netanyahu să viziteze Ungaria, în semn de protest împotriva mandatului de arestare emis de Curtea Penală Internațională (CPI).
UPDATE Iranul a anunţat vineri punerea în funcţiune a „noi centrifuge avansate'', ca răspuns la adoptarea unei rezoluţii critice de către Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) ce condamnă activităţile nucleare ale Teheranului, acuzat de necooperare, transmite France Presse, citat de Digi24. „Șeful Organizaţiei iraniene a energiei atomice (OIEA) a dat ordin să se ia măsuri eficace, în special punerea în funcţiune a unei serii de noi centrifuge avansate şi de diferite tipuri'', au indicat vineri OIEA şi Ministerul de Externe iranian.
UPDATE Aviaţia israeliană a bombardat joi, pe tot parcursul zilei, periferia de sud a capitalei libaneze Beirut, considerată un bastion al grupării Hezbollah, precum şi estul Libanului, unde 22 de persoane au fost ucise, potrivit autorităţilor libaneze, relatează AFP, citat de Agerpres. Agenţia naţională de presă libaneză (ANI) a afirmat că 12 lovituri au vizat periferia de sud a Beirutului, armata israeliană afirmând că a atacat centre de comandă şi infrastructură ale Hezbollah.
UPDATE Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat că mandatele de arestare emise joi de Curtea Penală Internaţională (CPI) împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu, a fostului său ministru al apărării Yoav Gallant şi a şefului militar al Hamas, Mohammed Deif, trebuie „puse în aplicare", relatează AFP.
UPDATE Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden a calificat joi drept „scandaloase'' mandatele de arestare emise de Curtea Penală Internaţională (CPI) pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu şi al fostului său ministru al apărării Yoav Gallant şi a promis că SUA vor sta alături de Israel în faţa ameninţărilor la adresa securităţii sale, transmit AFP şi DPA, citate de Agerpres „Indiferent ce ar putea subînţelege CPI, nu există echivalenţă, niciuna, între Israel şi Hamas'', a afirmat liderul de la Casa Albă într-o declaraţie difuzată joi seară. „Noi vom fi mereu alături de Israel în faţa ameninţărilor la adresa securităţii sale'', a adăugat Joe Biden.
UPDATE Premierul israelian Benjamin Netanyahu, vizat de un mandat de arestare al Curţii Penale Internaţionale (CPI), cu sediul la Haga, a declarat, joi seara, că nicio decizie externă nu-l va împiedica „să continue să-şi apere” ţara „în orice fel”, relatează AFP, potrivit Agerpres. „Nici o decizie scandaloasă anti-israeliană nu ne va împiedica - şi mai ales pe mine - să continuăm să ne apărăm ţara în vreun fel”, a spus Netanyahu într-un mesaj video adresat concetăţenilor săi.
video: yt/IsraeliPM
UPDATE Hamas a salutat joi emiterea de mandate de arestare de către CPI pentru Netanyahu şi Gallant. Bassem Naim, membru al biroului politic al Hamas, a declarat într-un comunicat că: „Acesta este un pas important către justiţie, care le poate permite victimelor să obţină despăgubiri, dar poate rămâne modest şi simbolic dacă nu este pe deplin susţinut de toate ţările din lume”. Însă oficialul nu menţionează mandatul de arestare anunţat de CPI simultan împotriva lui Mohammed Deif, şeful aripii armate a mişcării islamiste palestiniene.
UPDATE Premierul israelian Benjamin Netanyahu a calificat joi drept „antisemită" decizia Curţii Penale Internaţionale (CPI) de a emite un mandat internaţional de arestare împotriva sa şi a fostului său ministru al apărării Yoav Gallant. Netanyahu se consideră victima unui nou „proces Dreyfus", relatează AFP, potrivit Agerpres și Digi24. „Decizia antisemită a Curţii Penale Internaţionale este comparabilă cu un proces Dreyfus de astăzi, care se va încheia în acelaşi mod”, conform unui comunicat al biroului premierului israelian Benjamin Netanyahu. La rândul său, ministrul israelian de externe, Gideon Saar a declarat că „Aceasta este o zi neagră pentru (CPI), care şi-a pierdut orice legitimitate de a exista şi de a acţiona".