Armata rusă a atacat aseară stația electrică din regiunea ucraineană Podolsk, fiind afectată și activitatea centralei de la Cuciurgan. Într-un mesaj pe Facebook, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a declarat că în prezent, doar două turbine ale centralei sunt operaționale, iar capacitatea de producție a energiei electrice este limitată.
Astfel, Guvernul urmează să procure de la Centrala Nuclearelectrică de la Cernavodă 100 megawați pentru a suplini deficitul. Autoritățile nu divulgă prețul, dar spun că este unul plafonat.
În acest context, cetățenii sunt îndemnați repetat să economisească energia electrică, în special în orele de vârf.
„Fiecare gest de economisire contează enorm. Ce putem face concret: Stingeți luminile în camerele pe care nu le folosiți; Deconectați aparatele electrice atunci când nu le utilizați; Folosiți energia doar acolo unde este strict necesar. Aceste acțiuni simple nu doar că ajută la stabilitatea sistemului, ci au și beneficii directe: Veți plăti mai puțin la facturi; Vom reduce risipa și vom asigura funcționarea continuă a rețelei”, a spus Daniel Vodă.
TV8.md amintește că în Republica Moldova a fost instituită stare de urgență așa cum de la întâi ianuarie, regiunea transnistreană ar putea să nu mai primească gaz de la Gazprom. Situația ar putea duce la o catastrofă umanitară pe malul stâng, iar Chișinăul se pregătește să intervină de urgență.
Ieri, cel mai mare furnizor de electricitate din țară a anunțat că a pregătit un grafic de întreruperi planificate ale energiei electrice și a îndemnat cetățenii să facă economie. Premier Energy nu oferă detalii despre acest grafic și afirmă că îl va pune în aplicare numai cazuri excepționale. Pentru a gestiona starea de urgență, la Guvern, va fi activată Celula de Criză.