Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a comentat anunțul privind moartea opozantului rus, Alexei Navalnîi. Liderul de la Kiev a menționat că „este evident că a fost ucis de Vladmir Putin”.
„Este evident că a fost ucis de Putin. La fel ca alte mii de persoane care au fost torturate”, a declarat Zelenski, adăugând că acest lucru demonstrează de ce Putin trebuie să „piardă totul și să fie tras la răspundere pentru acțiunile sale”.
Și șeful biroului Președinției din Ucraina, Andrii Yermak, a comentat moartea lui Navalnîi.
„Putin este răul suprem care se teme de orice concurență. Viețile rușilor nu reprezintă nimic pentru el.
Oricine solicită negocieri ar trebui să înțeleagă că nu se poate avea încredere în el. Singurul limbaj pe care îl înțelege este forța”, a scris Yermak pe Telegram.
Opozantul rus Alexei Navalnîi a murit în închisoare. Anunțul a fost făcut de Departamentul Serviciului Federal de Penitenciare pentru Regiunea Autonomă Yamal-Nenets. Navalnîi s-ar fi simțit rău după o plimbare și și-a pierdut cunoștința. Medicii l-au declarat mort.
„Au fost efectuate toate măsurile de resuscitare necesare, dar nu au dat rezultate pozitive. Cauza morții este în curs de stabilire”, se spune în mesaj.
Purtătorul de cuvânt al lui Alexei Navalnîi, Kira Iarmîș, a declarat: „Administrația Penitenciarelor din Districtul Yamalo-Nenets răspândește știrea despre moartea lui Alexei Navalnîi în penitenciarul IK-3. Deocamdată nu avem nicio confirmare în acest sens. Avocatul lui Alexei pleacă acum acolo. Odată ce vom avea mai multe informații, le vom comunica”.
Între timp, președintele Consiliului European, Charles Michel, a reacționat, menționând că Uniunea European consideră că regimul rus este singurul responsabil pentru moartea principalului opozant rus Alexei Navalnîi.
Pe 14 februarie, secretarul de presă al politicianului a raportat că Navalnîi a fost trimis într-o celulă de pedeapsă pentru a 27-a oară în timpul detenției sale.
Navalnîi, în vârstă de 47 de ani, era condamnat să rămână în închisoare până la de 74 de ani, în baza unor acuzaţii despre care spune că au fost inventate pentru a-l ţine departe de politică. A fost arestat în Rusia în ianuarie 2021, la întoarcerea sa în ţară după ce fusese otrăvit şi internat pentru tratament în Germania. Considerat drept cel mai vehement critic al președintelui Vladimir Putin, Alexei Navalnîi acuza Kremlinul de otrăvirea sa.
Navalnîi a contribuit la provocarea protestelor din 2011-2012 în Rusia, luptând împotriva fraudelor electorale și a corupției guvernamentale, investigând cercul interior al lui Putin și distribuind descoperirile în videoclipuri care au adunat sute de milioane de vizualizări.
Momentul culminant al carierei sale politice a fost în 2013, când a obținut 27% din voturi într-o competiție pentru primăria Moscovei, pe care puțini credeau că a fost liberă sau corectă. A rămas o piatră în pantoful Kremlinului ani de zile, identificând un palat construit pe malul Mării Negre pentru uzul personal al lui Putin, reședințe și iahturi folosite de fostul președinte Dmitri Medvedev și o prostituată care l-a legat pe un oficial de politică externă cu un oligarh cunoscut.