Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis reluarea procedurii disciplinare în privința a trei judecători în demisie de la Curtea Supremă de Justiție (CSJ). Este vorba despre Mariana Ursachi (Pitic), Tamara Chișca-Doneva și Ion Guzun, care, prin deciziile lor, au anulat hotărârile Comisiei Pre-Vetting, ce refuzau promovarea a 21 de judecători în funcții de conducere.
Decizia CSM a fost luată după ce inspectorul-judecător Victor Pruteanu a depus o contestație împotriva unei hotărâri prin care Inspecția judiciară, care se autosesizase cu privire la aceste acțiuni, a încetat procedura disciplinară.
Prin urmare, CSM a decis reluarea acestei proceduri, pentru a analiza temeinicia acțiunilor celor trei judecători și pentru a lua măsurile corespunzătoare în cazul în care se vor constata abateri de la normele etice și profesionale ce guvernează activitatea acestora.
În cadrul ședinței de astăzi, plenul CSM a mai decis amânarea examinării în fond a contestației pentru o ședință ulterioară.
TV8.md amintește că Ion Guzun și Tamara Chișca-Doneva și-au dat demisia de la CSJ în august 2023, iar Mariana Ursachi a fost eliberată din funcție la începutul lunii decembrie 2024, după ce nu a promovat evaluarea Vetting-ului.