Din seria falsurilor privind rescrierea istoriei și a identității naționale face parte și apariția statului medieval Țara Moldovei. Conform lecțiilor de istorie a unor oficiali ruși, susținute vehement de unii politicieni locali, Moldova a apărut cu 500 de ani înaintea României. Mai mult, în prezent acest adevăr încearcă să fie negat de autoritățile de la Chișinău.
„Este paradoxal faptul că conducerea actuală a Moldovei s-a transformat într-o formă opusă a Ucrainei. Dacă Ucraina își inventează istoria, Moldova, un stat vechi, se dezice de istoria sa. De parcă niciodată nu a existat. Moldova care este cu sute și sute de ani mai vechi decât România, spune că: „Nu. Noi nu am existat””, a declarat consilierul lui Valdimir Putin, Vladimir Medinski.
„Eu vreau să știți și să țineți minte acest lucru. Moldova apare în 1359, iar România în 1859”, a menționat Victoria Furtună.
Într-adevăr, cea mai comună opinie a istoricilor privind întemeierea Țării Moldovei este legată de anul 1359, când voievodul maramureșean Bogdan I a trecut Carpații și i-a înlăturat pe urmașii lui Dragoș.
La rândul său, Țara Românească s-a format sub domnia lui Basarab I, după l-a învins pe regele maghiar la Posada în 1330. Victoria lui Basarab I a demonstrat că la Sud de Carpați există un stat distinct. Similitudinile în formarea acestor entități politice confirmă apartenența la același popor, chiar dacă au fost create state diferite. Profesorul universitar Florin Pintescu, decanul Facultății de Istorie, Geografie și Științe Sociale de la universitatea din Suceava, afirmă că acest proces este caracteristic pentru multe popoare europene:
„A fost vorba de un proces, de un fenomen istoric îndelungat, care nu ne-a fost propriu doar nouă românilor, ci și alte state din Europa au trecut prin faza asemănătoare când același popor a creat alcătuiri statele diferite. În Spania. Același popor spaniol au creat și regatul Leonului și al Asturieilor și regatul Aragonului și regatul Castiliei.Italia a fost fărâmițată în tot evul mediu. Am avut și regatul Longobarzilor, am avut și ducatele de Savoia, de Montferrat, am avut și statul papal. Am avut și regatul Neapolelui și celor două Sicilii.”
În secolul al XIX, apare curentul naționalist, care promova ideea creării statelor naționale în baza identităților comune, precum: limbă, cultură, religie sau etnie. În contextul epocii, mai multe țări fragmentate, precum Italia sau Germania, au început să se consolideze în state națiune.
Principatele române se aflau într-o situație similară, poporul română fiind împărțită în 3 entități politice diferite. În 1859, s-a creat contextul favorabil pentru unirea Țării Moldovei și Țării Românești. Odată cu adoptarea primei constituții din 1866, apare numele oficial de România. Denumirea noului stat a fost aleasă pentru a sublinia unitatea națională, moștenirea latină și a nu favoriza niciuna din provinciile istorice.
De ce a fost ales numele oficial de România și nu de Moldova, explică Michael Metzeltin, lingvist austriac, membru de onoare al Academiei Române:
„Noul nume poate stârni, ca azi în cazul Macedoniei, o serie de temeri. O denumire ca „Principate dunărene” ar fi asociată cu situarea geografică, o denumire ca „Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti” cu vechile mici state. Dar într-o epocă în care diferite popoare din Europa invocă o cultură comună pentru a se desprinde din imperiile multinaționale şi a crea propriul stat naţional, denumirea de România duce la bănuiala că reprezentanții acestui stat numit astfel vor încerca să unească toate teritoriile locuite de români într-un singur stat.”
Crearea statelor medievale și a statelor naționale moderne reprezintă două procese absolut distincte, care s-au petrecut la intervale de secole și în contexte istorice diferite. În perioada evului mediu, de regulă, același popor forma mai multe entități statale. În epoca modernă au fost create condițiile favorabile pentru consolidarea popoarelor în state naționale.
