Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1395: Atac nou la Nistru, presiunea lui Trump și amenințarea lui Putin. „Acordul va fi slab sau nu va fi”

Domnica Manole cere statului peste 1,5 milioane de lei după demiterea ilegală din 2017: Ce avere a acumulat în ultimii cinci ani

missing
19 mai 2025, ora 10:40

Președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, solicită de la stat peste 1 milion de lei pentru perioada în care ar fi fost demisă ilegal în 2017. Suma contrastează cu decizia Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), potrivit căreia statul urma să îi achite 4.500 de euro prejudicii morale și suma de 5.500 de euro în calitate de costuri și cheltuieli de judecată. În plus, Manole a cerut și o despăgubire de aproape 585.000 de lei pentru pierderile cauzate de inflație, dar această solicitare a fost respinsă marți, 13 mai, de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Cererile vin în contextul unor venituri totale de circa 1,72 milioane de lei doar pentru anul 2024, dintre care, circa 1,12 milioane din salariile de la Curtea Constituțională. Astfel, leafa lunară a magistratei s-ar ridica la aproximativ 94.000 de lei.

Așadar magistrata solicită salarii restante în valoare de aproximativ 676.000 de lei și o indemnizație unică de concediere de circa 384.000 de lei – cereri admise deja de Curtea de Apel Centru. 

Potrivit Liviei Mitrofan, membră a CSM, cererea a fost depusă de Domnica Manole la 24 martie 2025, în urma unei decizii irevocabile a Curții Supreme de Justiție din 20 decembrie 2024. Prin acea hotărâre, actul de concediere din 2017 a fost anulat, după ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că demiterea a fost ilegală.

Domnica Manole a adresat CSM, dar și CA Chișinău, o cerere prin care a solicitat restabilirea în următoarele drepturi salariale: achitarea plăților salariale în sumă de 1.060.630 de lei, dintre care 676.380 lei cu titlu de salariu neplătit pentru perioada 4 iulie 2017 - 16 august 2019 și suma de 384.250 lei cu titlul de indemnizație unică de concediere. Un alt aspect se referea la indexarea sumelor revendicate cu titlu de plăți salariale achitate în favoarea subsemnatei a prejudiciului cauzat, evoluția indicelui prețului de consum și anume rata inflației în sumă de 585.288 lei în perioada 15 august 2019 - 20 decembrie 2024”, a declarat Mitrofan în ședința CSM.

Printr-o încheiere din 21 martie 2025, CSJ a declarat inadmisibilă cererea privind repunerea în drepturi, indicând că aceasta trebuie adresată, conform procedurii prealabile prevăzute de Codul administrativ, instituțiilor competente: Curții de Apel pentru salarii și CSM pentru despăgubirile legate de inflație.

Iar pe 31 martie 2025, Curtea de Apel Centru a admis parțial cererea lui Manole și a dispus plata salariului de 676.000 de lei și 384.000 de lei indemnizație. Însă în ceea ce privește indexarea cu rata inflației, instanța a transmis că decizia aparține CSM.

În ședința de marți, membrii CSM au aprobat doar demersul instanței privind achitarea sumei dispuse de Curtea de Apel, dar au respins cererea de compensare a inflației, în sumă de peste o jumătate de milion de lei.

Averea acumulată în perioada 2020-2024 de la Curtea Constituțională, CNAS și instituții internaționale

Domnica Manole este judecător constituțional din august 2019, iar fotoliul de președintă a Înaltei Curți îl ocupă pentru a doua oară. Numită inițial în aprilie 2020, fosta judecătoare a Curții de Apel Chișinău indica în debutul noii funcții, conform declarației de avere, un salariu de 532.607 de lei, adică aproximativ 44 de mii de lei pe lună, precum și o pensie de aproape 250 de mii de lei sau 20 de mii de lei lunar. De asemenea, Manole mai declara un apartament, care valora aproape un milion de lei, o altă avere imobilă, precum și un garaj și două autoturisme nescrise pe numele său.

La 4 ani distanță, aflată la cel de-al doilea mandat, după ce a revenit la cârma CC pe 10 noiembrie 2023, magistrata a declarat venituri totale de circa 1,72 milioane de lei pentru anul 2024, dintre care, circa 1,12 milioane din salariile de la Curtea Constituțională. Astfel, leafa sa lunară s-ar ridica la aproximativ 94.000 de lei, comparativ cu circa 44.400 de lei în 2020.

Totodată, președinta CC a indicat o diurnă de serviciu de peste 62.000 de lei, dobânzi de circa 15.400 de lei de la două bănci, 2.180 de euro indemnizație pentru activitate de cercetare la Consiliul Europei. Manole a mai indicat venituri de circa 1.100 de lei din redevență, prestații pentru incapacitate temporară de muncă de la Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) – 9.025 de lei și Curtea Constituțională – 16.362 de lei. Magistrata a mai beneficiat și de pensie anuală de circa 452.000 de lei sau circa 37.700 de lei lunar, cu aproximativ 16.900 de lei mai mult decât avea acum cinci ani.

În ceea ce privește bunurile imobile, Domnica Manole a indicat un teren de aproximativ 40.000 de lei, un garaj de 70.000 de lei și un apartament de circa 943.000 de lei, toate acestea nefiind pe numele său. În 2024, președinta CC a achiziționat un autoturism Lexus NX 350H, cu 780.000 de lei. Manole are 5 conturi bancare, dintre care 4 pe numele său, în care păstrează circa 810.000 de lei. Are și datorii, după ce a luat un credit de 400.000 lei. De asemenea, este acționară la o companie farmaceutică.

În total, conform declarațiilor de avere pentru perioada 2020-2024, de la CC, Domnica Manole a ridicat un salariu total de 3.565.729 de lei. Din pensie, Manole a ridicat 1.544.930 de lei, din indemnizații și prestații pentru incapacitate temporară de muncă de la CNAS – 107.464 de lei, din diurne – 109.381, iar din indemnizație pentru activitate în instituțiile internaționale – 3.258 de euro.

Pe lângă aceste sume, Domnica Manole cere statului peste 1,5 milioane de lei după demiterea ilegală din 2017.

Cronica demisiei și lupta în instanțe pentru bani

Cronica demisiei a început pe 19 august 2016, atunci când Serviciul de Informații și Securitate a emis un aviz consultativ în privința judecătoarei Curții de Apel Chișinău Domnica Manole și l-a transmis Consiliului Superior al Magistraturii. Potrivit documentului, SIS a identificat mai mulți factori de risc în activitatea judecătoarei. Serviciul făcea referire la câteva „hotărâri dubioase” emise de complete de judecată din care a făcut parte Manole. A fost menționat un proces penal din 2015 ce viza declararea incorectă a veniturilor și averii de către magistrată, care a fost ulterior clasat. A fost invocat și dosarul penal inițiat după ce Domnica Manole a obligat Comisia Electorală Centrală să organizeze un referendum. 

Atât judecătoarea, cât și comunitatea internațională au catalogat acel dosar ca fiind o răfuială politică și un atentat la independența justiției.

Ulterior, în noiembrie 2016, CSM a refuzat să examineze avizul SIS cu privire la integritatea judecătoarei Domnica Manole și a solicitat instituției să verifice suplimentar activitatea magistratei. Pe 9 decembrie 2016, SIS a emis cel de-al doilea aviz în privința judecătoarei în care se repetau aproape în întregime constatările din primul aviz.

Totuși, documentul SIS a ajuns să fie examinat de CSM abia peste jumătate de an. Pe 4 iulie 2017, în urma unei ședințe desfășurate cu ușile închise, CSM a emis o hotărâre prin care Domnica Manole a fost declarată incompatibilă cu funcția de judecător, fiind înaintată președintelui Republicii Moldova propunerea de eliberare a acesteia din sistem.

Chiar în următoarea zi, Domnica Manole s-a adresat în judecată, solicitând anularea hotărârii CSM și declararea ilegalității celor două avize consultative ale SIS. Un an mai târziu, Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a respins cererile judecătoarei, chiar dacă, între timp, Curtea Constituțională a declarat drept neconstituționale normele legale care prevedeau verificarea integrității judecătorilor de către SIS.

Peste un an, după ce fusese deja numită în funcția de judecător la Curtea Constituțională, Domnica Manole a decis să depună la CSJ o cerere de revizuire împotriva hotărârii din 19 noiembrie 2018. Cererea a fost admisă de CSJ. În iunie 2020, magistrata s-a răzgândit și a renunțat la cererea de revizuire depusă la CSJ. Astfel, procedura inițiată împotriva CSM și SIS a fost încetată.

La 18 iulie 2023, CtEDO a adoptat o hotărâre prin care a constatat că eliberarea Domnicăi Manole din funcția de judecător a fost contrară libertății de exprimare, fiind încălcate normele Convenției pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăților fundamentale. Statul a fost obligat de CtEDO să-i achite Domnicăi Manole 9.500 de euro, dintre care 4.500 de euro pentru repararea prejudiciului moral și 5.000 de euro pentru acoperirea cheltuielilor de judecată.

În baza deciziei CtEDO, pe 27 noiembrie 2023, Domnica Manole a revenit la CSJ cu solicitarea de revizuire a hotărârii ce vizează demisia sa de la Curtea de Apel Chișinău. Cererea i-a fost acceptată de Curtea Supremă de Justiție pe 5 iunie 2024.

De asemenea, în cererea de revizuire depusă la CSJ, Domnica Manole a solicitat încasarea a 100 de mii de euro de la Consiliul Superior al Magistraturii cu titlu de prejudiciu moral și achitarea cheltuielilor de judecată.

În plus, Manole cerea să-i fie achitat salariul de judecător pe care l-a ratat din iulie 2017, când a fost demisă de la Curtea de Apel Chișinău, până în august 2019, când a fost numită judecător la Curtea Constituțională. Deci, conform salariului indicat în declarația de avere depusă la ANI, de 200.000 de lei, magistrata urma să primească de la stat cel puțin jumătate de milion de lei.

Mai mult decât atât, în iulie 2018, Domnica Manole a fost achitată și în dosarul penal numit generic „Referendum”. În baza acelei decizii, Manole s-a adresat în judecată solicitând de la stat achitarea unui prejudiciu moral de un milion de lei, pentru că a fost cercetată penal pe nedrept. În februarie 2023, Judecătoria Chișinău, sediul Centru, i-a făcut dreptate Domnicăi Manole. Ministerul Justiției a fost obligat să-i achite magistratei 800 de mii de lei cu titlu de prejudiciu moral cauzat de acțiunile ilicite ale procurorilor. Totuși, decizia a fost contestată de Ministerul Justiției, care a motivat că suma despăgubirii ar fi prea mare.

În continuare, în decembrie 2024, CSJ a respins pretențiile Domnicăi Manole împotriva Consiliului Superior al Magistraturii și a Serviciului de Informații și Securitate, privind încasare a salariului pentru funcția de judecător al Curții de Apel Chișinău pe perioada absenței forțate de la muncă, acordarea indemnizației unice de concediere, încasarea prejudiciului cauzat de evoluția indicelui prețurilor de consum (rata inflației) și repararea prejudiciului moral. Totodată, actul de concediere din 2017 a fost anulat, după ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că demiterea a fost ilegală.

Ulterior, în 14 februarie 2025, CSJ a admis recursurile declarate de Procuratura Generală și de Ministerul Justiției în cauza civilă în care președintei Curții Constituționale Domnica Manole i s-au acordat 800 de mii de lei pentru repararea prejudiciului moral cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești. Astfel, CSJ a modificat deciziile anterioare prin diminuarea sumei de la 800 000 lei la 300 000 de lei.

În cadrul unei emisiuni televizate, președintele CSM, Sergiu Caraman, a declarat că instanța de apel nu dispune de un milion de lei pentru a plăti restanțele salariale acumulate în perioada anilor 2017-2019, motiv pentru care Ministerul Finanțelor va trebui să intervină pentru a aloca suma necesară.

„Ministerul Finanțelor urmează să aloce acești bani în contul Curții de Apel Centru, iar Curtea de Apel Centru să elibereze acești bani pe numele doamnei Manole”, a explicat Sergiu Caraman.

Magistratul a mai spus că astfel de plăți salariale sunt uzuale în cazurile în care judecătorii sunt eliberați ilegal din funcție, iar ulterior instanțele constată abuzul.

Tot săptămâna trecută, numele Domnicăi Manole a fost vizat într-o postare a primarului Capitalei, Ion Ceban. Edilul o acuza pe președinta CC că a prejudiciat statul cu aproape 1 miliard de euro, în baza unei hotârări de pe 15 mai a Curții Europene a Drepturilor Omului (CtEDO).

„Astăzi, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a pronunțat o hotărâre prin care statul Republica Moldova poate fi obligat să achite cca 1 miliard de euro prejudiciu unui agent economic. Mai exact, CtEDO a constatat că Domnica Manole și alți câțiva judecători au lipsit, abuziv și prin încălcarea procedurilor judiciare, un agent economic de cca 20 ha și câteva clădiri. Amintim că Domnica Manole, una dintre judecătorii care astăzi a prejudiciat statul cu aproape 1 miliard de euro, este judecător la Curtea Constituțională – un executant fidel al PAS-ului, fără a trece prin vreo procedură de vetting sau prevetting”, a scris Ceban într-o postare pe pagina sa de Facebook.

În realitate, instituția a constatat încălcări procedurale și de proprietate, dar nu a indicat o sumă de plată, despăgubirile urmând a fi stabilite abia după faza de negocieri sau printr-o hotărâre viitoare, conform explicațiilor avocatului Vadim Vieru, oferite Ziarului de Gardă.

Tot pentru ZdG, judecătoarea Curții Constituționale a venit cu o reacție la acuzațiile aduse de Ion Ceban.

„În calitate de judecător, inclusiv în perioada în care am activat la Curtea de Apel Chișinău, mi-am exercitat întotdeauna atribuțiile cu respect strict față de lege, independența justiției și principiile procesului echitabil. Cauza examinată în 2012 la care se face referire a fost examinată de un complet de trei judecători, cu respectarea tuturor rigorilor legale. Ambele părți au avut posibilitatea deplină de a-și expune pozițiile, de a prezenta probe și de a beneficia de o judecată contradictorie, în cadrul unei ședințe publice. Decizia adoptată a fost bazată pe analiza completă a probatoriului și a susținerilor părților, fără nicio ingerință sau influență externă. Ulterior, aceeași cauză a fost examinată în recurs de un complet de cinci judecători ai Curții Supreme de Justiție, care a menținut soluția primei instanțe de apel. Este, prin urmare, absolut eronat și incorect să fie aduse insinuări de tip „atac raider” la adresa unui complet compus din 9 judecători de la trei instanțe diferite”, a declarat Manole.

Totodată, magistrata a subliniat faptul că respectă deciziile CtEDO, dar respinge orice „tentativă de a politiza sau denatura sensul unei hotărâri” a instanței.

TV8.md amintește că o investigație realizată în anul 2024 de Cutia Neagră PLUS a arătat că decizia emisă în cazul Domnicăi Manole i-a determinat și pe alți judecători cercetați penal să ceară despăgubiri de milioane de la stat. Aproape toți judecătorii anchetați pentru complicitate la spălarea banilor în dosarul numit generic „Laundromat” se judecă cu Ministerul Justiției. Unii au câștigat deja procesele în primă instanță.

Acest articol este realizat în cadrul proiectului „Încurajarea Transparenței Judiciare prin Instrumente Digitale”, implementat de A.O. „Juriştii pentru drepturile omului” cu suportul National Endowment for Democracy, care nu influenţează în niciun fel subiectul şi conţinutul investigaţiilor publicat.

Invitatul noii ediții a emisiunii Cutia neagră PLUS cu Mariana Rață este directorul Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu. Discutăm cele mai sensibile subiecte ale momentului: Tentative de obținere frauduloasă a cetățeniei și noua lege care schimbă regulile pentru toți. Cum au ajuns mii de străini să ceară cetățenia Republicii Moldova. Retragerea cetățeniei pentru cei implicați în acțiuni împotriva statului. Zeci de examinatori reținuți în dosarele de corupție la permise – de ce fenomenul nu se oprește? Problemele moldovenilor din Marea Britanie la preschimbarea permiselor. Consiliul pentru investiții sensibile ascunde numele companiilor? Toate răspunsurile le aflăm la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Este bugetară, dar trăiește în lumea brandurilor de LUX: Chanel, Prada, Gucci, Valentino. Ținutele viceprimarului Chișinăului fac cât o avere întreagă. Conduce doar SUV-uri BMW pentru care ar trebui să adune o viață. Care este secretul Irinei Gutnic pentru o viață de VIP, aflați într-o nouă investigație Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin este invitata de astăzi a emisiunii Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Vettingul judecătorilor Curții de Apel Centru provoacă tot mai multe nedumeriri. Aproape jumătate dintre rapoartele Comisiei de vetting privind magistrații de la Apel au fost trimise la reexaminare de CSM. Ce nu e bine în aceste rapoarte? Înseamnă asta că nu își face bine treaba Comisia de Vetting? Despre aceste și alte întrebări, discutăm la Cutia Neagră PLUS: președintele Comisiei de Vetting Andrei Bivol, membra Consiliului Superior al Magistraturii Livia Mitrofan și avocata Cristina Ciubotaru.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
La 10 zile după tragedia în care o fată de 13 ani a căzut în gol, alți opt copii au fost surprinși jucându-se pe același acoperiș al clădirii în ruină. Ce s-a schimbat? Cine răspunde? Și câți copii mai trebuie să moară? Clădire privată, ani de promisiuni, zero acțiuni. Analizăm la Cutia Neagră PLUS cu șeful adjunct de la Direcția de Poliție Chișinău Tudor Borș, ex-viceprimarul Chișinăului Victor Chironda și avocatul Constantin Tănase.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Partidul Nostru al lui Renato Usatîi a fost lider la donații primite de la pensionari și șomeri în campania electorală. Peste 60 de persoane au rupt din puținul pe care îl aveau pentru a ajuta formațiunea în alegeri. Echipa Cutia Neagră PLUS i-a căutat pe acești donatori generoși. Spre surprinderea noastră, mulți dintre ei au fugit de întrebări, iar alții s-au lansat în atacuri și amenințări la adresa echipei de filmare.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
În cei șase ani de la fuga sa din Republica Moldova, Vladimir Plahotniuc s-a pricopsit cu cel puțin șapte identități false — în România, Ucraina, Bulgaria, Rusia, Irak, Vanuatu și Mexic. Colegii noștri din echipa de investigații „Cu Sens” au reușit să meargă pe urmele acestor identități ascunse ale fostului oligarh. „Fețele nevăzute ale lui Vlad Plahotniuc” — la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Oameni de afaceri controversați sau acuzați de legături cu Vlad Plahotniuc, în lista de sponsori de campanie ai PAS. Printre donatori se regăsesc primari aleși din partea altor partide politice. Dar și medici, profesori și pensionari.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Un nou Guvern, noi așteptări în justiție. Reforma justiției rămâne unul dintre cele mai sensibile și controversate subiecte în Republica Moldova. Ce a mers bine și ce nu în mandatul actualului ministru? De ce fel de ministru al Justiției are nevoie noul Guvern? Cum avansează procesul de vetting și cât de eficient este el în realitate? Dezbatem prioritățile și restanțele din justiție, practica „capodoperelor legislative” din Parlament și dosarele de rezonanță care pun la încercare independența sistemului, astăzi la Cutia Neagră PLUS. Invitați: avocatul Promo-LEX Vadim Vieru, președinte CRJM Ilie Chirtoaca și ex-ministrul Justiției Fadei Nagacevschi.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Sute de bugetari cu venituri modeste au donat salarii întregi pentru campania electorală a Blocului Alternativa. /O noua investigație marca Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cine a finanțat în realitate campaniile de pe TikTok ale lui Vasile Costiuc? Ferme de boți și bani veniți din afara țării. /Rețeaua Șor, destabilizări și miliarde în cripto – ce s-a pregătit înainte de alegeri și cine a ajuns totuși în Parlament? /Fugarii revin în scenă: Plahotniuc, Țuțu, Andronachi – toți la Penitenciarul 13. Ce planuri se pun la cale din interior? /Răspunsuri la aceste întrebări și nu doar aflați astăzi la Cutia Neagră PLUS. Invitat: șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Apropierea fără precedent a Moldovei de UE a generat o ofertă bogată de partide și blocuri proeuropene pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie. În tabăra proeuropeană a partidelor deja cunoscute li s-au alăturat proiecte politice mai noi, unele dintre ele cu totul neașteptate, cu politicieni care până nu demult serveau cauzei ruse în Moldova. Cine sunt politicienii care de-a lungul anilor și-au schimbat radical retorica, vedeți în noul material de la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Când și cum va fi adus Plahotniuc în Moldova? Cât de mult s-a extins rețeaua Șor? Bani negri și troli online - şeful Poliției, Viorel Cernăuțeanu, dezvăluie astăzi la Cutia Neagră PLUS culisele campaniei electorale.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Pentru unii primari, aflarea timp de mulți ani la conducerea unei localități devine o afacere de familie. Este și cazul primarului Iuri Onofriiciuc din Vadul lui Vodă, cel mai cunoscut loc de agrement din republică. De peste 20 de ani de când conduce orășelul, familia edilului a reușit să se pricopsească cu mai multe afaceri profitabile în localitate. Acestea au fost construite în detrimentul intereselor primăriei și ale localnicilor. Cum a ajuns o companie fondată de portavocea Kremlinului, Gabriel Călin, candidat la parlamentare, să facă afaceri cu primăria? „Țarul din Vadul lui Vodă”, o nouă investigație la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Plahotniuc revine în prim-plan: este pregătită justiția să-l judece? Președintele CSM, Sergiu Caraman, răspunde întrebărilor-cheie despre dosarele de rezonanță, eșecurile din instanțe, presiunile asupra judecătorilor și vettingul controversat.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Directoarea Institutului Național al Justiției, Ramona Strugariu, vine la Cutia Neagră PLUS. De ce tinerii nu se mai înghesuie să devină judecători și procurori? Cum poate fi schimbată imaginea unei instituții marcate de suspiciuni? Ce efecte au „scandalurile epistolare” din sistem?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Sunt peste 20.000 în întreaga republică. Au fost înregimentați în prima linie de atac a lui Șor și suportă astăzi cel mai dur consecințele. Cine sunt oamenii amendați pentru că au luat bani de la gruparea Șor și cine îi apără în judecată, aflați de la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Președintele Consiliului Superior al Procurorilor, Dumitru Obadă, vine la Cutia Neagră PLUS. Cum sunt aleși procurorii în Moldova? Sunt pedepsiți aceștia pentru lipsă de rezultate? De ce stagnează vettingul și ce se întâmplă cu PACCO?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Vladimir Andronachi și Alexandru Vîlcu, judecați penal în dosarul „blanchete pentru pașapoarte”, au reușit să mai dea o lovitură. Agenția Servicii Publice a fost obligată să achite 90 de milioane de lei unei companii conectate la cei doi. Cutia Neagră PLUS a descoperit firmele din paradisuri fiscale implicate în schemă.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Alegeri, fake news și presă sub atac. Discutăm la Cutia Neagră PLUS despre polarizarea societății, dezinformarea în an electoral și vulnerabilitățile presei. Invitați: Alina Radu, directoarea Ziarul de Gardă, Petru Macovei, director executiv API și Andrei Curăraru, expert WatchDog.

/ВИДЕО/ Антирекорд Кишинёвского муниципального совета: 11-е заседание по бюджету провалилось
/ВИДЕО/ Антирекорд Кишинёвского муниципального совета: 11-е заседание по бюджету провалилось
Чебан: Коррупция в мэрии есть, как и в других госучреждениях
Чебан: Коррупция в мэрии есть, как и в других госучреждениях
Зима пока только на календаре. Прогноз погоды на сегодня, 19 декабря
Зима пока только на календаре. Прогноз погоды на сегодня, 19 декабря
/ВИДЕО/ Безумная новогодняя комедия от TV8: знаменитости в самых неожиданных ролях
/ВИДЕО/ Безумная новогодняя комедия от TV8: знаменитости в самых неожиданных ролях
Активист заочно приговорён к 4 годам тюрьмы за незаконное финансирование "шоровской" партии "Шанс"
Активист заочно приговорён к 4 годам тюрьмы за незаконное финансирование "шоровской" партии "Шанс"

/VIDEO/ Drumul spre Odesa, blocat de atacuri: O persoană a înnoptat în vamă, alții au trecut frontiera pe jos

missing
19 decembrie 2025, ora 20:38

Războiul din Ucraina a făcut practic imposibile deplasările către Odesa. Postul vamal de la Palanca și-a suspendat activitatea, iar cel de la Tudora asigură acum trecerea doar către localitățile raionului Belgorod-Dnestrovsk, după noile atacuri cu drone rusești asupra podului de peste Nistru de la Maiaki. Astfel, moldovenii blocați la Odesa acum trebuie să facă un cerc de 500 de kilometri pentru a ajunge la postul vamal de la Otaci. 

„Este ora 13:00, iar punctul de trecere Palanca rămâne închis parțial. Din câte se poate observa în spatele meu, pe partea ucraineană staționează zeci de mașini, majoritatea cu numere moldovenești. Potrivit informațiilor oficiale, a fost deschisă doar o singură bandă de circulație”.

Era banda de circulație pe care se intra în Republica Moldova. De la noi spre Ucraina nu se trece prin vamă nici la această oră. După atacurile cu drone de azi-dimineață, Inspectoratul General pentru Situații Excepționale a decis să amenajeze la Palanca o tabăra mobilă. Până la ora 14, aceasta a găzduit 85 de ucraineni, inclusiv 33 de copii. Unii dintre ei au trecut Nistrul cu barca.

„Eu am avut autobuz pentru ora 05:30, dar aseară a fost acest atac și am sunat la companie la care mi s-a spus că totul e în regulă, că se restaurează și că se va circula. Dimineață am repetat apelul și ni s-a spus același lucru. Ne-am așezat în autocar, am ajuns până la pod și ne-au întors din drum, deoarece în cursul nopții au mai fost atacuri. Și dacă era vorba de niște gropi, acum se spune că una dintre benzi a fost distrusă, iar a doua nu este bună pentru circulația vehiculelor de mare tonaj. Noi asta nu am văzut, acolo nu este permis accesul”.

„Situația este astfel încât invadatorii ne lipsesc de condițiile de trai și posibilitatea de a supraviețui, deoarece au așteptat să înceapă sezonul rece și ne lasă fără lumină. Dar lumină asta înseamnă apă, canalizare și căldură”.

Tot la Palanca am întâlnit mai mulți ucraineni care au trecut frontiera pe jos din cauza traficului blocat.

„Noi am luat taxiul și am fost aduși până la Palanca. Acum pe jos am trecut pe partea aceasta și o să ne deplasăm mai departe. O să chemăm cred că iar taxi, ne trebuie la aeroport”.

Iar un moldovean a stat practic toată noaptea în vamă.

La câțiva kilometri, mai exact la postul vamal Tudora, circulația a fost reluată azi-dimineață. Doar că pe aici nu poți ajunge decât până la Belgorod-Dnestrovsk. Așa că la prânz, la Tudora nu era nimeni în vamă. 

Ieri, în jurul orei 16, una dintre dronele rusești a ajuns în podul de la Maiaki, iar în urma exploziei o femeie de 40 de ani și-a pierdut viața, iar trei copii au fost răniți. Autoritățile au intervenit rapid și după ora 11 noaptea au reluat traficul. Doar că după cinci ore, au trebuit să-l închidă din nou pentru că spre dimineață rușii au mai lovit o dată podul ce leagă Republica Moldova de regiunea Odesa.

/VIDEO/ Tragedie: O femeie a murit, iar trei copii au fost răniți după atacul la podul de pe Nistru
/VIDEO/ Nou atac cu drone la podul de peste Nistru: Circulația a fost suspendată

Postul vamal Palanca și-a sistat activitatea, iar cel de la Tudora asigură traficul doar celor porniți la Belgorod-Dnestrovsk, urmare a unor noi atacuri cu drone rusești asupra podului de peste Nistru de la Maiaki. /Fostul deputat PLDM Veaceslav Ioniță s-a prezentat în instanță în apărarea lui Plahotniuc. Acesta a vorbit despre implicarea lui Vlad Filat în devalizarea sistemului bancar. /Europenii nu au găsit curaj ca să ofere Ucrainei activele înghețate ale Rusiei, dar au căzut de acord să ofere Kievului un împrumut de 90 de miliarde de euro, fără nicio dobândă.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Atac cu drone rusești lângă granița Republicii Moldova. A fost suspendată activitatea în punctele de trecere Palanca-Maiaki-Udobnoe și Tudora-Starokazacie. /Cei mai mari rivali politici s-au văzut, astăzi, în instanță. Vlad Filat a încercat fără succes să intre în camera de escortă pentru o întâlnire cu Vlad Plahotniuc, adus în cătușe la judecată. /Avizul critic al Comisiei de la Veneția a pus pe pauză proiectul PACCO, ce pevede crearea unei noi procuraturi în locul Procuraturii Anticorupție și PCCOCS. Președintele Parlamentului afirmă că este nevoie de noi consultări.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Andrian Candu, fostul președinte al Parlamentului, a venit astăzi în instanță ca să-și apere nașul, acuzat de implicare în devalizarea sectorului bancar. /Guvernul a renunțat la ideea de a cumpăra activele Lukoil-Moldova de la aeroport în momentul în care s-a prins că, după privatizare, investitorul rus nu și-a onorat toate angajamentele investiționale. /Președintele rus Vladimir Putin dă asigurări că Moscova își va atinge obiectivele sale în războiul din Ucraina și va ocupa teritoriile pe care le revendică ca fiind ale Rusiei, în pofida numeroaselor încercări internaționale de a pune capăt războiului.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Guvernul va prelua de la Lukoil-Moldova infrastructura de la aeroport și baza petrolieră din strada Muncești, fără a achita niciun ban, afirmă ministrul Infrastructurii Vladimir Bolea. /Proiectul PACCO, care prevede fuzionarea Procuraturii Anticorupție cu PCCOCS, a fost criticat de Comisia de la Veneția. Rămâneți cu noi pentru a afla cum răspund oficialii acestor critici. /Cadrele didactice din întreaga țară au organizat azi un flashmob prin care au cerut salarii mai mari. În buget nu sunt bani pentru asta, a declarat în replică Guvernul.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Statul preia toate bunurile companiei Lukoil de pe Aeroportul Chișinău. Anunțul a fost făcut de premierul Alexandru Munteanu. /MAE avertizează că moldovenii din Rusia care solicită permise ședere sau cetățenie ar putea fi obligați să accepte angajamente militare și recomandă prudență și asistență consulară. /Stare de urgență în economie, în stânga Nistrului din cauza problemelor cu gazul. Așa -zisul lider de la Tiraspol spune că măsura este temporară. Angajații de la trei întreprinderi au fost trimiși în șomaj tehnic.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Peste 22 la sută din gospodăriile care au cerut compensații de la stat nu s-au calificat pentru ajutor la plata facturilor, au anunțat azi autoritățile. Plățile încep astăzi, iar numărul beneficiarilor este cu 20 de procente mai mic decât anul trecut. /7,5 tone de mărar de import cu reziduuri de pesticide au fost nimicite de ANSA. Instituția nu precizează nici de această dată din ce țară au fost aduse zarzavaturile. /Conflictul dintre Statele Unite și UE se adâncește pe fundalul războiului din Ucraina. După șirul de critici venite din partea lui Donald Trump, Președinta Comisiei Europene, i-a transmis liderului american să nu se amestece în democrația Europei.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Acoperișul unui bloc de locuit cu 15 etaje din zona Circului a fost cuprins de flăcări în această dimineață. Două persoane au suferit intoxicații cu fum, iar un apartament de tip penthouse a fost distrus de foc. /Peste 10 tone de margarină pentru prepararea torturilor au fost distruse de ANSA. Testele de laborator au arătat că produsul conținea substanțe chimice peste limitele admise de legislație. /Investigația Recorder despre justiția capturată din țara vecină a zguduit sistemul judiciar românesc. O judecătoare de la Curtea de Apel București a confirmat azi o parte din dezvăluiri, în timp ce sute de români au protestat aseară la Consiliul Superior al Magistraturii.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Ședința Guvernului a început azi cu un protest al fermierilor care acuză statul că nu face nimic pentru a-i ajuta să depășească consecințele secetei din acest an. /Ex-premierul Dorin Recean a fost numit în funcția de consilier prezidențial special. Președinția anunță că acesta se va ocupa de consolidarea securității naționale în contextul amenințărilor de tip hibrid. /Noi polemici între Primăria Chișinău și ministerul Educației. Ion Ceban a declarat azi că examinează introducerea testării antidrog în școli pentru elevii de peste 13 ani. Inițiativa a fost calificată de Dan Perciun drept inutilă și intruzivă.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
14 șoferi riscă să rămână fără permise de conducere, după ce ar fi dat mită pentru a obține documentul, iar 9 examinatori de la Ungheni au statut de bănuit într-un dosar de corupție. /De la tribuna partidului pe care îl conduce, primarul Ion Ceban a cerut probe privind presupusul război hibrid al Rusiei împotriva Republicii Moldova, acuzându-i pe cei din PAS de justificări politice. /Fermierii anunță că vor protesta mâine în fața Guvernului. Aceștia cer moratoriu la executările silite și plata sumelor datorate de stat după ce seceta și roada slabă i-au împins în datorii.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
La aproximativ un an de când și-a ucis cu bestialitate propria mamă, a fost prins și încătușat. Un bărbat din Anenii Noi a reușit să ascundă de oamenii legii că el este autorul crimei, timp de aproape 10 luni. /Nivelul de sărăcie din Moldova rămâne ridicat, arată rezultatele unui sondaj al BNM privind stabilitatea financiară. Doar unul din patru moldoveni reușește să economisească lunar, în timp peste 70% rămân cu buzunarul gol. /Bucureștiul și-a ales un nou primar. Ciprian Ciucu, candidat PNL, a câștigat alegerile de duminică, obținând peste 36% din voturi.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Centrul Anticorupție anunță că a ridicat cinci milioane de lei, după perchezițiile de ieri în dosarul de corupție ce vizează mai mulți funcționarii ai primăriei Chișinău. Banii, în diferită valută, erau păstrați la domiciliile, dar și birourile celor șapte reținuți. /Parcul de distracții OrheiLand se închide. Decizia vine la scurt timp după ce fugarul Ilan Șor a anunțat încetarea proiectelor sociale și a sprijinului politic pentru aleșii săi. /Statele Unite ridică parțial sancțiunile impuse gigantului rus Lukoil. Condiția pusă este însă ca veniturile obținute din tranzacțiile făcute în acest timp de benzinării din afara Rusiei să nu fie transferate către Moscova.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Șapte persoane, inclusiv șeful direcției locativ-comunale a primăriei Chișinău, au fost reținute într-un dosar de corupție. În urma perchezițiilor, procurorii au ridicat câteva milioane de lei, în diferită valută. /Noi detalii despre pregătirea destabilizărilor în Republica Moldova. Oamenii legii au efectuat peste 50 de percheziții în care au fost vizate 35 de persoane din mai multe raioane. /Premierul Munteanu planifică tăierea salariilor pentru unii șefi de agenții guvernamentale. Anunțul a fost făcut în contextul aprobării de către Guvern a Legii Bugetului pentru anul viitor.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Alertă la Pepeni, Sângerei. Un localnic a găsit o dronă pe un câmp din apropierea satului și a adus-o acasă cu un motocultor. Poliția spune că este vorba despre un aparat de zbor, utilizat pentru inducerea în eroare. /Încă unul dintre primarii lui Ilan Șor pleacă din funcție. După demisia primarului de Orhei și edilul orașului Taraclia și-a depus mandatul. Se prespune că acesta s-a mutat deja la Moscova. /Mai puțin „ajutor la contor”. Guvernul anulează compensațiile pentru energia electrică. Din 1 ianuarie, cheltuielile pentru lumină vor crește cu cel puțin o sută de lei pentru fiecare familie.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Judecat în dosarul fraudei bancare, Vladimir Plahotniuc, a fost însoți, astăzi, pentru prima dată, în fața instanței. /Primarul orașului Orhei și-a anunțat demisia, la apelul lui Ilan Șor, în timp ce consilierii susținuți până acum de fugar ezită să o facă. /Alertă în sudul țării, după un atac cu drone în Ucraina. Punctul de trecere Giurgiulești-Reni a fost închis noaptea trecută, în urma luptelor aeriene de la hotar cu Republica Moldova.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Fugarul Ilan Șor se plânge că este nevoit să-și închidă „proiectele sociale” din Moldova pentru că nu mai are bani. Mai mult, își retrage și sprijinul politic pentru aleșii săi. /Alegeri fără alegeri în stâng Nistrului. După scrutinul de ieri, Tiraspolul a publicat o listă cu 33 de oameni despre care spune că au devenit deputați ai Sovietului Suprem. /Pacea din Ucraina a fost negociată ieri seară ore bune pe pământ american, în Florida. Ucrainenii și americanii s-au întâlnit față în față.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Organizatorul contrabandei cu arme de la vama Albița a fost plasat în arest în penitenciar pentru 30 de zile. Acesta se declară nevinovat. /Dimineața a început cu 20 de percheziții în dosarul TUX, după ce poliția declara zilele trecute că în schemă au mai apărut 50 de suspecți. /Percheziții și la Kiev. Este vizat Andrii Ermak, șeful de cabinet al președintelui Ucrainei. Oficialul este investigat în dosarul de corupție privind sectorul energetic din țara vecină, cel mai grav din mandatul actualului președinte.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Fără o Comisie Electorală funcțională, deputații de la Comrat au stabilit data alegerilor în Adunarea Populară a Găgăuziei. /Accident fatal, la Criuleni. Un șofer, urmărit de polițiști, s-a izbit într-o stație de așteptare a transportului public. Mașina a luat foc, iar bărbatul a fost găsit fără viață. /Doi militari de la Gărzile Naționale au fost împușcați, în apropiere de Casa Albă. Un suspect a fost prins. Preşedintele american a denunţat un „act de terorism”.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Compensații mai mici pentru sezonul rece. Ajutorul maxim de 1400 de lei ar putea să scadă până la o mie. Un proiect de lege, în acest sens, ar urma să fie pus în discuție la Guvern. /Ambasadorul rus la Chișinău a fost întâmpinat, la ieșirea din Ministerul de Externe de drona rusească aterizată ieri la Florești. Angajații au așezat-o strategic pe treptele de la intrare, astfel încât diplomatul să o ocolească pentru a putea trece. /Armele și munițiile de contrabandă, descoperite la vama Albița sunt de producție rusească și ar fi fost aduse din Ucraina, fără să fie trecute prin scanerele Serviciului Vamal. Mai mulți vameși sunt vizați într-o anchetă, iar autoritățile avertizează că vor urma demisii.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Cel puțin 6 drone au survolat ilegal spațiul aerian al țării noastre, noaptea trecută, iar una dintre ele a aterizat peste acoperișul unei case din Florești fără a provoca pagube. /Percheziții într-un dosar de finanțare ilegală a partidelor și spălare de bani în proporții deosebit de mari, iar potrivit surselor TV8, în vizor ar fi Valeriu Pleșca, fostul ministrul al apărării. /Planul de pace al americanilor a fost revizuit, iar numărul de puncte a fost redus de la 28 la 19. Între timp, rușii, care spun că nu au văzut încă documentul, au atacat noaptea trecută Kievul și au ucis cel puțin 6 civili.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Consilierii MAN și PAS din CMC au fost cât pe ce să se ia la bătaie la ședința de azi, iar mărul discordiei a fost, tradițional, bugetul municipal care nu a fost votat nici la sfârșit de an. /Autoritățile recunosc că cel puțin 30.000 de facturi de gaz emise luna aceasta de Energocom au conținut erori. Ministerul Energiei dă asigurări că datele vor fi corectate, iar facturile următoare vor fi recalculate. /Statele Unite au acceptat să analizeze noul plan de pace elaborat de europeni pentru a pune capăt războiului dintre Ucraina și Rusia. Negocieri la acest subiect se desfășoară încă de ieri, la Geneva, între delegația ucraineană și cea americană.

В Молдове с 2028 года введут налог на пользование национальными дорогами. Боля: "Считать будут по камерам"
В Молдове с 2028 года введут налог на пользование национальными дорогами. Боля: "Считать будут по камерам"
Чебан: Коррупция в мэрии есть, как и в других госучреждениях
Чебан: Коррупция в мэрии есть, как и в других госучреждениях
Новостройки без инфраструктуры в Кишиневе — будущие "гетто"? Эксперт: "Нет долгосрочного виденья"
Новостройки без инфраструктуры в Кишиневе — будущие "гетто"? Эксперт: "Нет долгосрочного виденья"
/ВИДЕО/ Безумная новогодняя комедия от TV8: знаменитости в самых неожиданных ролях
/ВИДЕО/ Безумная новогодняя комедия от TV8: знаменитости в самых неожиданных ролях
/ВИДЕО/ Антирекорд Кишинёвского муниципального совета: 11-е заседание по бюджету провалилось
/ВИДЕО/ Антирекорд Кишинёвского муниципального совета: 11-е заседание по бюджету провалилось

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktokCorruption modal

© 2025 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.