Curtea Constituțională a declarat neconstituționale mai multe modificări aduse Legii nr. 243 privind amnistia, care permiteau eliberarea din detenție a persoanelor condamnate la închisoare pe viață. Hotărârea a fost emisă în ședința de astăzi a Curții Constituționale și este irevocabilă.
În acest mod, Înalta Curte a admis sesizarea Procuraturii Generale, iar eliminarea condiției privind lipsa riscului de recidivă pentru condamnații la detențiune pe viață, în vederea comutării pedepsei la 30 de ani de închisoare, a fost declarată neconstituțională.
„Se admite sesizarea depusă de către Procurorul general al Republicii Moldova. Se declară neconstituționale textul: „constatată de un expert psiholog judiciar atestat”, se exclude din articolul I punctul 4 din Legea numărul 74 din 31 martie 2022. Textul aliniatul II se abrogă din articolul I punctul 4 din lege, numărul 74 din 31 martie 2022. Textul „cu condiția lipsei riscului de recidivă” se exclude din articolul II din legea numărul 247 din 29 iulie 2022. Textul „persoanei condamnate la data intrării în vigoare a prezentei legi căreia nu i se pot aplica prevederile articolului 4, 6, i se reduce termenul de pedeapsă sau i se comută pedeapsa, după cum urmează din articolul 7 din Legea numărul 316 din 17 noiembrie 2022. Litera D din aliniatul I al articolului 7 din lege, numărul 243 din 24 decembrie 2021 privind amnistia în legătură cu aniversarea de la proclamarea independenței Republicii Moldova” Se revigorează dispoziția alineatului 1 din articolul 7 al legii 243 din 24 decembrie 2021, în redactarea anterioară legii numărul 316 din 17 noiembrie 2022, cu următorul conținut „persoanei condamnate la pedeapsa cu închisoare la data intrării în vigoare a prezentei legi căreia nu i se pot aplica prevederile articolului 4, 6 i se reduce termenul de pedeapsă, după cum urmează”, se arată în hotărârea Înaltei Curți.
„Acolo unde amnistiile neagă drepturile victimelor la adevăr, justiție și despăgubiri, suferința victimelor este agravată în mai multe moduri. Amnistia, ca instrument al politicii penale, nu poate fi aplicată în mod arbitrar, fără a prevedea garanții reale pentru siguranța publică și drepturile victimelor”, a conchis președinta CC, Domnica Manole, în cadrul briefingului de presă.
Solicitat să comenteze abuzul constatat de Curtea Constituțională, serviciul de presă al PAS, cu referire la
vicepreședinta formațiunii, Veronica Roșca, a dat vina pe fosta șefă a comisiei juridice, Olesea Stamate.
TV8.md amintește că mai multe persoane, condamnate anterior la detenție pe viață pentru crime deosebit de grave, au fost eliberate din penitenciar. Totul s-a întâmplat după modificările la Legea Amnistiei, făcute în anul 2022, la propunerea deputatei PAS, Olesea Stamate.
În urma scandalului legat de aplicarea Legii amnistiei, șeful Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) Anatolie Falca, a demisionat. Interimatul este asigurat acum de Alexandru Adam.
Totodată, deputata Olesea Stamate a fost exclusă din PAS pe 4 aprilie, după ce modificările legislative pe care le-a promovat au dus la eliberarea unor persoane condamnate pe viață. Aceasta susține că a acționat legal și că are „sufletul împăcat”.
În aceeași zi, Parlamentul a modificat Legea amnistiei: persoanele condamnate pe viață nu vor mai putea fi eliberate înainte de 30 de ani și nu vor mai putea beneficia simultan de comutarea pedepsei și de eliberare condiționată.
Iar la solicitarea procurorului general, Curtea Constituțională a decis să suspende temporar aplicarea unor prevederi din Legea amnistie. Este vorba despre părțile din lege care permiteau comutarea (înlocuirea) pedepsei cu închisoarea pe viață cu o pedeapsă de 30 de ani.
Pe 7 mai, ex-deputata PAS, Olesea Stamate, a înregistrat pe 7 mai, în Parlament proiectul de lege privind crearea unei comisii de anchetă care să investigheze modificările făcute la legea amnistiei. Proiectul inițiat de Stamate a mai fost semnat de opt deputați din opoziție.




























































