Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1682: Atac la Kiev, explozie în România, ordin dezvăluit și trei ținte. Șeful NATO: „Putin va eșua”

Greva avocaților, prelungită fără excepții: Peste 1.400 de voturi pentru forma dură a protestului

justiție
28 iulie 2025, ora 18:41

Avocații din toată țara au decis să prelungească greva generală și fără nicio excepție. Asta înseamnă că nu vor mai participa la nicio activitate judiciară. Decizia a fost luată în urma Congresului Extraordinar al Avocaților. 

Potrivit unui comunicat al Uniunii Avocaților, din cei peste 2.000 de avocați cu drept de vot, au participat peste 1.500. Pentru aprobarea Rezoluției privind continuarea protestului au votat 1.454 de avocați, dintre care 1430 pro și 24 contra.

Mai mult de jumătate dintre participanți - 827 - au votat ca protestul să continue în formă dură – adică fără a mai face excepții. 

Anterior, avocații participau doar la proceduri ce vizează reținerea, măsurile preventive, custodia cetățenilor străini sau apatrizilor, cauze de violență domestică ș în care sunt implicați minori.

TV8.md amintește că greva a fost declanșată după ce Parlamentul a aprobat un amendament la Legea cu privire la avocatură, despre care avocații spun că le afectează grav independența profesională și drepturile. Aceștia cer președintei Maia Sandu să nu promulge modificările.

Proiectul de lege cu privire la avocatură a fost votat în doar câteva minute, în lectura a doua, pe 10 iulie, fără consultări prealabile cu Uniunea Avocaților. La inițiativa deputatei PAS și avocată de profesie, Efimia Bandalac, proiectul îi oferă Ministerului Justiției dreptul de a desemna câte trei reprezentanți ai societății civile în comisia de licențiere a avocaților și cea pentru etică și disciplină. 

O altă modificare le interzice avocaților să ocupe funcții de conducere în cadrul Uniunii pentru două mandate consecutive. Ei vor trebui să respecte o pauză de trei ani pentru a putea candida din nou. Amendamentul lui Bandalac mai interzice și perceperea unor taxe pentru examinarea sesizărilor privind abaterile disciplinare ale avocaților.

Anterior, Efimia Bandalac a respins acuzațiile și afirma că legea nu afectează independența avocaților:

„Independența profesiei de avocat este respectată și nu este afectată. Modificările nu intervin în niciun fel în dreptul avocatului de a-și exercita liber profesia, nu intervin în activitatea de apărare și nu subordonează profesia”, a explicat deputata PAS, pe Facebook.

Ministerul Justiției a propus formarea unui grup de lucru, dar Uniunea Avocaților consideră că acest demers este tardiv și lipsit de eficiență în contextul alegerilor parlamentare apropiate.

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/VIDEO/ Sporurile de performanță pentru bugetari vor fi limitate: Modificările prevăzute de noua Lege a salarizării
/VIDEO/ Sporurile de performanță pentru bugetari vor fi limitate: Modificările prevăzute de noua Lege a salarizării
/PROMO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime pe Internet - aflăm astăzi, ora 20:00
/PROMO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime pe Internet - aflăm astăzi, ora 20:00
Polița RCA se scumpește din 4 octombrie: Ce categorii de șoferi vor plăti cel mai mult
Polița RCA se scumpește din 4 octombrie: Ce categorii de șoferi vor plăti cel mai mult
/EXCLUSIV/ Cutia Neagră PLUS: Milionul „ascuns” al directorilor la stat. Episodul Poșta Moldovei
/EXCLUSIV/ Cutia Neagră PLUS: Milionul „ascuns” al directorilor la stat. Episodul Poșta Moldovei
Surprize și premiere în Liga Națiunilor: Olanda a tremurat în Grecia, iar Portugalia a făcut spectacol fără Ronaldo
Surprize și premiere în Liga Națiunilor: Olanda a tremurat în Grecia, iar Portugalia a făcut spectacol fără Ronaldo

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente