Majoritatea parlamentară a Partidului Acțiune și Solidaritate nu este cea mai confortabilă, dar nu există risc ca aceasta să se dezintegreze, susține deputatul PAS, Adrian Băluțel. Invitat la emisiunea „Новая неделя”, de la TV8, deputatul a menționat că toți „lucrează ca o singură echipă”. Iar deputatul socialist Grigore Novac a anunțat că PSRM va readuce în discuție o inițiativă legislativă împotriva traseismului politic.
„Avem un partid cu valori democratice, unde pot exista discuții interne, inclusiv cu persoane care fac parte din fracțiune, dar nu și din partid. Vreau să accentuez că suntem o singură echipă și ea cuprinde 55 de deputați”, a dat declarat Băluțel.
Politicianul a remarcat că zvonurile și falsurile despre „dispariția fracțiunii PAS” sau despre așa-ziși „deputați-trădători” au apărut de mai multe ori în vechiul parlament, dar nu s-au confirmat niciodată.
„PAS are deja un precedent în legislatura anterioară, când la fiecare jumătate de an cineva prezicea că vor apărea „traseiști” și că partidul se va destrăma. Vom lucra împreună și cu domnul Plîngău, și cu doamna Macari, îi vedem ca parte a echipei noastre. Da, în trecut au fost membri ai altor partide, iar acum aceasta este alegerea lor politică. Suntem încrezători în bunele lor intenții și în faptul că fac parte din echipa noastră de 55. Suntem încrezători în toți colegii noștri”, a subliniat deputatul PAS.
În acest context, președintele fracțiunii Blocului „Alternativa”, Gaik Vartanean, a admis că PAS ar putea avea ședințe în care nu va întruni cele 50 de voturi necesare, din cauza absențelor, a unor opinii diferite sau a faptului că în fracțiune există mulți deputați neafiliați partidului. În aceste situații, spune el, guvernarea va fi obligată să poarte negocieri cu opoziția și să elaboreze proiectele de lege mai bine, pentru a obține susținerea altor fracțiuni.
Deputatul PSRM, Grigore Novac, a declarat că noul Parlament va relua inițiativa legislativă împotriva traseismului politic, astfel încât deputații care părăsesc fracțiunea partidului pe listele căruia au fost aleși să fie lipsiți de mandat. El a amintit că, în legislatura precedentă, proiectul nu a acumulat suficiente voturi, iar socialiștii au pierdut atunci mai mulți deputați. Totuși, Novac afirmă că PSRM este convins că, în noua legislatură, nu va mai avea astfel de cazuri.
TV8.md amintește că astăzi a avut loc prima ședință a Parlamentului. Deputații Dinu Plîngău și Stela Macari, care au candidat pe lista Partidului Acțiune și Solidaritate, au declarat că vor rămâne deputați ai formațiunii. Se întâmplă după ce Dinu Plîngău spunea că el și Stela Macari nu vor face parte din fracțiunea PAS.































































