Noul Guvern în frunte cu Alexandru Munteanu a depus jurământul sâmbătă, 1 noiembrie. Ceremonia a avut loc în prezența președintei Maia Sandu și șefului Legislativului, Igor Grosu.
În discursul său, șefa statului a menționat că noul Guvern trebuie să ducă până la capăt reformele deja inițiate și programele care vor ajuta țara noastră în drumul spre aderare la UE.
„Mulțumesc că v-ați asumat responsabilitatea într-o perioadă dificilă pentru țara noastră. Avem nevoie de o guvernare care să se concentreze mai mult pe dezvoltare, care să ducă la bun sfârșit transformare R. Moldova într-un stat european modern.
E nevoie să continuați procesul de consolidare a rezilienței, în instituțiile statului, dar și a societății în ansamblu. Avem nevoie de măsuri curajoase, care să asigure dezvoltarea economiei (...) Toate obiectivele pot fi atinse doar dacă vom valorifica fereastra istorică oferită de UE. Pentru a progresa către aderare e necesar să duceți la capăt reforme importante: reforma justiției, asigurarea securității energetice, reforma educației, reforma administrativ-teritorială. În paralel, trebuie continuate programele care transformă localitățile: împădurirea, managementul deșeurilor etc.”, a transmis Maia Sandu.
Cabinetul Munteanu va arăta astfel:
- Alexandru Munteanu – prim-ministru;
- Eugen Osmochescu – viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării;
- Vladimir Bolea – viceprim-ministru, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale;
- Cristina Gherasimov – viceprim-ministra pentru integrare europeană;
- Mihai Popșoi – viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Externe;
- Valeriu Chiveri – viceprim-ministru pentru Reintegrare;
- Dan Perciun – ministrul Educației și Cercetării;
- Ludmila Catlabuga – ministra Agriculturii și Industriei Alimentare;
- Daniella Misail-Nichitin – ministra Afacerilor Interne;
- Vladislav Cojuhari – ministrul Justiției;
- Andrian Gavriliță – ministrul Finanțelor;
- Natalia Plugaru – ministra Muncii și Protecției Sociale;
- Emil Ceban – ministrul Sănătății;
- Gheorghe Hajder – ministrul Mediului;
- Cristian Jardan – ministrul Culturii;
- Dorin Junghietu – ministrul Energiei;
- Anatolie Nosatîi – ministrul Apărării;
- Alexei Buzu – secretar general al Guvernului.
































































