Marți s-au disputat primele meciuri din returul play-off-ului Ligii Campionilor. Atletico Madrid, Bodo/Glimt, Bayer Leverkusen și Newcastle sunt echipele care s-au calificat în optimile de finală ale competiției.
În primul meci al zilei, Atletico Madrid a învins Club Brugge, după un 3:3 în tur, impunându-se cu 4:1 pe teren propriu. Alexander Sorloth, cu trei goluri, a fost jucătorul meciului, transmite GSP.
Bayer Leverkusen a gestionat cu calm avantajul din tur în fața lui Olympiacos (2:0), obținând o remiză albă în Germania.
Newcastle a avut o misiune ușoară în returul cu Qarabag, câștigând cu 3:2, după victoria zdrobitoare din prima manșă, 6:1.
Șocul serii s-a produs în Italia, unde Interul pregătit de românul Cristi Chivu a pierdut și returul cu Bodo/Glimt, scor 1:2, fiind eliminată cu 2:5 la general. Astfel, norvegienii au reușit o performanță istorică, calificându-se pentru prima dată în optimile de finală ale Ligii Campionilor.
Așa cum era de așteptat, Inter s-a instalat rapid în jumătatea adversă, având prima mare ocazie în minutul 12, când Dimarco a șutat cu efect sub bară, dar Haikin a intervenit salvator, respingând în corner. În minutul 25, același Dimarco a avut o oportunitate bună de a înscrie, dar nu a reușit să prindă colțul scurt al porții. Până la pauză, Inter a continuat să preseze, dar apărarea norvegiană a respins constant mingile trimise în careu. De asemenea, Sommer a avut o intervenție crucială în minutul 36, respingând un șut cu capul al lui Evjen.
Repriza a doua a început similar cu prima, dar în minutul 58, Akanji a pierdut controlul balonului și Bodo/Glimt a profitat, deschizând scorul prin Jens Hauge. După acest gol, Cristi Chivu a făcut trei schimbări, dar jucătorii lui Inter au fost afectați și au greșit multe pase.
În minutul 69, Akanji a lovit bara, iar Bodo/Glimt a lovit din nou în minutul 72, Evjen marcând pentru 5:1 la general. În ciuda unei reușite a lui Bastoni în minutul 76, care a aprins speranțele echipei italiene, Inter nu a reușit să egaleze.
Bodo/Glimt a câștigat cu 2:1 la Milano și cu 5:2 la general, obținând astfel o calificare istorică în optimile de finală.
Astăzi se va juca returul următoarelor partide: Real Madrid - Benfica, Atalanta - Dortmund, PSG - Monaco și Juventus - Galatasaray.