Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat duminică pe rețelele sociale că o delegație americană va ajunge luni în Pakistan pentru a relua negocierile cu Iranul, avertizând că, în cazul unui eșec, infrastructura iraniană ar putea fi distrusă. Anunțul survine după ce președintele Parlamentului de la Teheran a declarat că, deși negocierile au înregistrat progrese, cele două țări sunt încă „departe de un acord final”.
Invocând două atacuri ale forțelor iraniene asupra unei nave comerciale franceze și a unui cargou britanic, președintele american a amenințat că, dacă negocierile vor eșua din nou, „Statele Unite vor dărâma fiecare centrală electrică și fiecare pod din Iran”. „Va fi o onoare pentru mine să fac ceea ce trebuie făcut, ceea ce ar fi trebuit făcut Iranului, de către alți președinți, în ultimii 47 de ani. e timpul ca mașinăria ucigașă a Iranului să se termine!”, a mai scris Trump.
În replică, Teheranul a susținut că blocada navală impusă de americani reprezintă nu doar o încălcare a armistițiului de două săptămâni încheiat la începutul lunii, ci și „un act ilegal și criminal”, încălcând atât Carta ONU, cât și o rezoluție a Adunării Generale a organizației care interzice explicit blocarea porturilor sau a coastelor unui stat. „Prin aplicarea deliberată a unei pedepse colective populației iraniene, aceasta echivalează cu o crimă de război și o crimă împotriva umanității”, a afirmat, într-o postare pe X, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Esmail Baghai.
Președintele Donald Trump a avertizat de mai multe ori, dacă nu se ajunge la un acord până pe 22 aprilie, atunci când expiră armistițiul, SUA vor relua bombardamentele asupra Iranului. Până atunci, Teheranul insistă că are dreptul la propriul program nuclear, în timp ce SUA cere suspendarea acestuia.
O primă rundă de negocieri între Iran şi Statele Unite, desfăşurată la Islamabad, s-a încheiat fără rezultate concrete la sfârşitul săptămânii trecute, lăsând loc de îndoială cu privire la posibilitatea găsirii unei soluţii la războiul declanşat de SUA şi Israel pe 28 februarie, înainte de expirarea actualului armistiţiu




































