Astăzi, în majoritatea localităților din țară, a fost marcat Paștele Blajinilor. Creștinii ortodocși au mers la mormintele celor dragi, iar preoții au oficiat slujbe de pomenire. La cimitirul de pe strada Doina din capitală, forfota s-a simțit încă de la primele ore ale dimineții. În timp ce unii au venit în grupuri și au întins mese doldora cu bucate tradiționale, alții au ales liniștea și reculegerea, în memoria celor plecați dintre noi.
Chișinăuienii spun că păstrează cu sfințenie tradiția de a merge la cimitir în ziua de luni. Pentru mulți, este chiar singura zi din an în care se mai adună toți ai casei și își amintesc de cei plecați.
„Noi am venit să cinstim, să ne pomenim buneii, străbuneii, care sunt iată aici adormiți”.
„Noi aici puțin petrecem și apoi plecăm pe acasă și îi mai pomenim. Suntem tare mulțumiți că anul acesta este timpul bun și bogdaproste să ajungem până la anul”.
În jurul mormintelor s-au adus bucate, s-a împărțit de pomană și s-a ciocnit câte un pahar de vin, așa cum spune tradiția veche de la sate. Oamenii au trecut de la rugăciune la masă, între momente de reculegere și discuții cu rudele și cunoștințele.
„Sarmale, ca de obicei, așa cum se dă la creștini, legume și ce ne mai dă Dumnezeu ca să pomenim morții. Cu părere de rău, eu știu că nu se gătește și petrece la cimitire, dar aici noi ne întâlnim rudele și vrei câte o bucățică să împarți la toată lumea”.
„Noi venim cu bucate, cu toate că se spune că nu se vine așa la cimitir, noi totuși facem așa cum au făcut și părinții noștri”.
Au fost însă și momente în care liniștea a spus totul. Unii abia și-au stăpânit lacrimile, alții au venit doar să stea câteva minute în tăcere, cu gândul la cei mai apropiați.
„Am venit la feciorul nostru, Alexandru. Îl avem în suflet, la mine nu-i dor - e tristețe de dor. De când a plecat în dimensiunea cealaltă am avut un gând și mi-am promis că niciodată n-o să mă mai plâng că mi-i greu, doar că simt un dor mare...”
„Am venit la un prieten care a slujit în Afganistan și a murit. - Păstrați tradiția aceasta în fiecare an? - Da, de câțiva ani s-a dus din viață, am venit să-l pomenim”.
Slujitorii bisericii spun că Paștele Blajinilor este, înainte de toate, o zi a rugăciunii și a legăturii dintre cei vii și cei plecați.
„Nu-mi place cuvântul morți sau adormiți. Sufletele sunt vii și continuă să trăiască alături de noi. Momentul Paștelui, care este cea mai importantă sărbătoare creștinească din cursul anului ar fi bine să fim împreună cu ei, pentru că oarecum în conștiința omului - ei sunt aici”, a declarat preotul Veaceslav Iarmenco.
Iar despre pomene, preoții amintesc că nu ele sunt esența zilei, ci rugăciunea și gândul bun. Restul rămâne, mai degrabă, o tradiție a celor rămași, care găsesc în ea și un mod de a se întâlni unii cu alții.
„Ei au nevoie de rugăciunea noastră și când facem pomană cuiva să spunem numaidecât în numele cui, pentru cine dăm. Iar celălalt care primește, cu cât este mai nevoiaș și ajutorul este mai bun, cu atât răspunsul lui este din toată inima: «bogdaproste» - de la Dumnezeu, să-l ierte”, a explicat preotul Veaceslav Iarmenco.
