Noi medicamente vor fi compensate din fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală. Este vorba despre tratamente destinate pacientelor cu endometrioză, persoanelor cu afecțiuni cardiovasculare și pacienților care au nevoie de tratament imunosupresiv după transplant de organe. Medicamentele vor putea fi prescrise începând cu luna iunie 2026, după publicarea ordinului în Monitorul Oficial.
Potrivit unui comunicat al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM), pentru tratamentul endometriozei va fi compensat parțial preparatul Dienogestum, disponibil în farmacii sub două denumiri comerciale. Medicamentul contribuie la reducerea durerii și la limitarea progresiei bolii, ajutând pacientele să își controleze simptomele și să își îmbunătățească pe termen lung calitatea vieții.
Lista medicamentelor compensate a fost completată și cu un preparat combinat din două substanțe active, Rosuvastatinum și Ezetimibum, destinat tratamentului hipercolesterolemiei primare sau familiale. Acesta poate fi utilizat și pentru prevenirea evenimentelor cardiovasculare la pacienții cu boală coronariană și antecedente de sindrom coronarian acut.
Asocierea celor două substanțe permite reducerea mai eficientă a colesterolului și a riscului de evenimente cardiovasculare severe. Medicamentul va fi compensat parțial, iar pacienții vor putea alege în farmacii dintre trei denumiri comerciale disponibile.
Totodată, au fost extinse indicațiile terapeutice pentru Methylprednisolonum, medicament destinat tratamentului imunosupresiv al pacienților după transplant de organe. Aceștia vor putea beneficia de tratament compensat prin sistemul informațional „eRețeta” și vor avea acces în farmacii la două denumiri comerciale, dintre care una va fi compensată integral.
Extinderea listei are scopul de a îmbunătăți accesul pacienților la tratamente eficiente, de a reduce povara financiară asupra acestora și de a asigura continuitatea tratamentului în cazul bolilor cronice, potrivit CNAM.
Medicamentele compensate vor putea fi prescrise de medicii de familie și, în funcție de indicațiile terapeutice, de medicii cardiologi sau ginecologi.




































