Noaptea de 5 spre 6 iulie 1949 rămâne una dintre cele mai dureroase pagini din istoria Basarabiei. La ora două, 35.796 de persoane au fost trezite de reprezentanții forțelor sovietice și anunțate despre decizia de deportare. Au fost duse la cele 26 de gări feroviare, îmbarcare în 1.639 de vagoane și trimise în cele mai îndepărtate regiunii ale URSS, precum Irkutsk sau Habarovsk.
„Motivul deportării era că erau chiaburi. Că ar fi avut gospodării mari, că ar fi avut în timpul românilor o gospodărie mai bună sau o ducheană sau o moară și așa mai departe. Cu ce scop s-a făcut lucrul ăsta? S-a făcut cu scopul să-i determine pe țărani care aveau gospodării individuale să intre în colhozuri, în colective agricole”, explică Anatol Petrencu, doctor habilitat în istorie.
Operațiunea „Iug” a avut un pronunțat caracter militar — planificată în detaliu și susținută de resurse logistice și umane impresionante. Au fost mobilizați 22.560 de activiști și membri de partid, folosiți drept ghizi locali. Aceștia au ales să colaboreze cu regimul din diverse motive: invidie, răzbunare, constrângeri sau oportunitatea de a avansa în noua ierarhie socială.
„S-au găsit și aici, numiți activiști. Ori erau oamenii săraci ai satelor, care s-au dat și acceptat puterea sovietică ori unii dintre ei, comsomoliști deja, unii din dânșii membri de partid, că au fost și de ăștia. Nu foarte mulți, dar ceea ce ia mobilizat pe dânșii a fost gustul puterii. Au devenit secretari la primărie. Asta era funcție pentru acel timp”, menționează istoricul.
Numărul mare al oportuniștilor și al denunțurilor au alimentat o narațiune ce distorsionează adevărul istoric, potrivit căreia, moldovenii singuri și-ar fi deportat semenii. De facto, activiștii au fost doar un instrument. Cei care au planificat și executat operațiunea au fost autoritățile comuniste, cărora le revine întreaga responsabilitate pentru deportările în masă.
„Luate în ansamblu, desigur că de vină este puterea sovietică. Cei care au venit peste noi, a doua ocupație, cei care i-au promovat pe acești activiști comuniști, care i-au susținut, care i-au promovat pe urmă în funcții și așa mai departe. Deci luate în ansamblu, tot regimul sovietic este de vină. Pentru că, în alte condiții aceștia nu s-ar fi manifestat”, remarcă Petrencu.
În perioada sovietică, despre deportări se vorbea în șoaptă sau deloc. După 1991, istoricii au început să recupereze adevărul despre aceste crime, iar în ultimii ani au fost făcuți pași importanți pentru reabilitarea memoriei colective. Totuși, aceste eforturi sunt subminate de voci care resuscitează vechile teze ale propagandei sovietice.
„În această săptămână, în piața principală din Chișinău au fost instalate din nou vagoane în memoria victimelor represiunilor staliniste. O expoziție similară este și la Bălți, doar că autorii expoziției nu s-au complicat cu imagini de arhivă sau documente. La propriu au photoshopat istoria”, subliniază doctorul habilitat în istorie.
Expoziția „Teroarea de stat în Moldova sovietică. Amploare, victime și făptași" oferă vizitatorilor un tablou complet al represiunii: documente de arhivă, fotografii ale deportaților, obiecte personale și mărturii ale supraviețuitorilor. Dovezi incontestabile ale calvarului prin care au trecut strămoșii noștri. Însă, propaganda încearcă să caute mici neconcordanțe, pe care să le transforme în mesaje ample de discreditare și contestare a evenimentelor.
„Iată vagonul tristeții, în care chipurile au fost transportați toți cei incomozi. Însă, iată și imaginea originală în care naziștii deportează evreii din orașul polonez Lodz în lagărul de exterminare Kulmhof. Da, în asemenea vagoane în a doua jumătate a secolului XX nu era nimeni transportat nici în Siberia, nici în Kazahstan. Doar legume și fructe crescute în grădina înfloritoare a Moldovei sovietice”, explică Petrencu.
Vagoanele din expoziție sunt o reconstituire menită să redea atmosfera acelor vremuri. Nu se pretinde că acestea ar fi fost folosite efectiv în deportări - însă modelul este similar cu cel real: basarabenii au fost deportați în vagoane marfare. Controversa în jurul lor este o strategie de deturnare a atenției de la mesajul esențial al expoziției, îndreptând focusul spre pretinse neconcordanțe minore.
„Acum se pare că CFM, nu are așa un model ca să-l punem aici. De aceea nu cred că asta ar fi o problemă pentru noi. Uitați-vă în muzee. Sunt cazuri foarte multe din acestea: a unui scriitor și mobila de acolo. Și lumea întreabă, da ce, mobila asta a aparținut acestui scriitor? Și zice, nu este de epocă. Adică ceva asemănător era. Așa și aicea”, a precizat istoricul.
Reconstrucțiile au menirea de a transporta vizitatorul în timp și de a-l invita să reflecteze asupra trecutului. Deportările nu au fost un accident al istoriei, ci o politică deliberată a regimul comunist care le-a folosit ca un instrument de ingerință socială și de inoculare a fricii.
