Statul nu știe cu exactitate câte întreprinderi are și cine le administrează. Registrele instituțiilor publice indică cifre diferite, iar pentru sute de întreprinderi situația rămâne neclară. Invitat în cadrul emisiunii Cutia Neagră PLUS de la TV8, președintele Comisiei parlamentare de anchetă privind întreprinderile de stat, Dinu Plîngău, susține că din cele 515 întreprinderi care figurează în registrul Agenției Servicii Publice, pentru 323 nu este clar ce autoritate le administrează.
Problema s-ar fi acumulat de-a lungul anilor, inclusiv din cauza modului în care au fost create și transmise întreprinderile de stat. Dinu Plîngău susține că, după independență, au existat 1.359 de întreprinderi de stat, multe dintre ele fiind create prin ordine ale miniștrilor sau prin decizii ale unor structuri care între timp au fost desființate.
„Cum se creau înainte întreprinderile de stat, dincolo de cele moștenite? Printr-un ordin al ministrului, printr-o hârtie semnată de un director de departament. Deci nu se ducea, în foarte multe cazuri, prea mare evidență, cum este acum”, a explicat Plîngău.
Situația s-a complicat și mai mult după dispariția unor ministere și autorități. În astfel de cazuri, patrimoniul și întreprinderile aflate în subordinea instituțiilor respective ar fi trebuit să fie preluate de succesorii acestora. Potrivit lui Plîngău, acest lucru nu s-a făcut întotdeauna.
„Toate aceste întreprinderi care aparțineau fie ministerului, de regulă autorităților centrale, erau cumva sub un anumit minister. Spre exemplu, sub Ministerul Privatizării sau sub Ministerul Comerțului ori sub ministere care nu mai există, departamente sau autorități centrale care de 15 ani nu mai există. În momentul în care nu mai există o instituție, dar care avea un patrimoniu, acest patrimoniu trebuie să treacă, sub aspectul succesiunii, la o altă întreprindere care trebuie să ia toată chestia asta, să o administreze, să facă o inventariere. Aceste lucruri, în multe cazuri, nu s-au făcut”, a declarat deputatul.
O altă problemă a apărut după crearea Agenției Proprietății Publice. Deși legislația stabilea că APP administrează întreprinderile de stat, ulterior au fost aprobate hotărâri de Guvern cu liste concrete ale entităților aflate în gestiunea agenției. Astfel, o parte dintre întreprinderi au rămas în afara acestor evidențe.
Cele 323 de întreprinderi nu formează însă un grup omogen. Potrivit deputatului, multe dintre ele nu mai desfășoară activitate și există doar formal, pe hârtie. Unele nu au fost lichidate deoarece au datorii, iar legislația nu permite radierea lor din registre atât timp cât acestea au obligații neachitate.
Diferențe există și între registrele instituțiilor. Potrivit lui Plîngău, Serviciul Fiscal indică aproximativ 609 întreprinderi, însă în această cifră sunt incluse și întreprinderi municipale. În registrul ASP figurează 515.
„Trebuie să corelezi registrul de la Fisc, registrul de la ASP și să înțelegi care este activă, care nu este activă, ce e cu viața lor”, a explicat președintele Comisiei.
Comisia parlamentară de anchetă a identificat inclusiv 42 de întreprinderi care figurează în registrul ASP, dar nu se regăsesc în evidența Fiscului, ceea ce indică faptul că acestea nu mai desfășoară activitate economică de mai mulți ani.
Potrivit lui Plîngău, situația urmează să fie analizată separat pentru fiecare întreprindere, inclusiv pentru a stabili care dintre acestea mai au patrimoniu, care trebuie reorganizate sau lichidate și cine trebuie să-și asume administrarea lor.




































