Alertă la frontieră! Un proiectil a căzut în această dimineață, în jurul orei 9:30, în apropierea punctului de trecere Palanca-Maiaki- Udobnoe. Potrivit Poliției de Frontieră, în urma impactului cu solul, proiectilul a fost deviat și a lovit un autobuz de rută din Republica Moldova, care staționa lângă barieră. Potrivit autorităților, un polițist de frontieră a fost rănit ușor. Incidentul are loc în contextul unui nou val de atacuri masive ale armatei lui Vladimir Putin în Ucraina.
Între timp, Rusia a simulat invadarea și ocuparea unei alte țări, iar exporturile de grâne ale Ucrainei și Moscovei se prăbușesc. Totodată, liderul ucrainean Volodimir Zelenski afirmă că SUA propune negocieri trilaterale cu Rusia și Ucraina până la sfârșitul lunii. Totuși, Kremlinul a avertizat SUA că ar putea izbucni un „război spațial la scară largă" și că Moscova ar putea doborî sateliții Starlink ai lui Elon Musk.
UPDATE Rusia pune în pericol vieţi în întreaga Europă prin atacuri hibride, a declarat luni şefa diplomaţiei UE, Kaja Kallas, într-o conferinţă de presă la Bruxelles, alături de premierul Republicii Moldova, Vasile Tofan, relatează Reuters.
UPDATE Comandantul militar suprem al NATO lucrează la o strategie menită să asigure o „victorie rapidă“ în cazul unui atac rus asupra flancului său estic. Conform Bloomberg, strategia elaborată de Alianță acordă o atenție deosebită integrării noilor tehnologii de apărare, precum dronele și inteligența artificială, în capacitățile militare tradiționale, scrie Gândul.
UPDATE Rusia își începe campania de atacuri împotriva infrastructurii energetice ucrainene mai devreme decât de obicei, înainte ca Ucraina să poată elabora măsuri eficiente de contracarare a rachetelor balistice și a dronelor cu reacție rusești, conform analiștilor Institutului pentru Studiul Războiului (ISW), relatează Ukrainska Pravda.
UPDATE Un bombardier strategic rus Tu-95MS s-a prăbușit pe 29 septembrie, în regiunea Amur, în urma incidentului murind opt membri ai echipajului, printre care și militari implicați în războiul din Ucraina. Informația a fost dezvăluită de necrologurile publicate în comunități online rusești. Pe rețelele sociale au apărut fotografii de la înmormântări, însoțite de numele tuturor celor decedați, scrie Dialog. Dintre cei opt militari morți, doi aveau gradul de locotenent-colonel, iar alți doi erau maiori. Printre victime se numără maiorii Andrei Lobanov și Andrei Gherasimov, precum și locotenent-colonelul Fiodor Pavliukov. Cei trei figurează în baza de date a proiectului „Cartea călăilor”, care publică informații verificate despre crimele de război comise de militarii ruși și de conducerea Federației Ruse. Potrivit proiectului, toți trei au organizat și executat atacuri cu rachete asupra orașelor și infrastructurii energetice din Ucraina.
UPDATE Două persoane au fost rănite în urma unui atac asupra Podului de Nord din Kiev. Potrivit primarului Vitali Kliciko, una dintre victime a fost transportată la spital, iar cealaltă a primit îngrijiri medicale la fața locului.
UPDATE Friedrich Merz a anunțat la Kiev un nou ajutor militar german de un miliard de euro pentru Ucraina, în timp ce companiile care l-au însoțit au semnat 16 acorduri de circa 6,5 miliarde de euro. Contractele vizează inclusiv rachete IRIS-T, radare și drone interceptoare. Germania își extinde sprijinul militar și economic pentru Ucraina, într-un moment în care Rusia intensifică atacurile asupra Kievului și infrastructurii strategice a țării.
UPDATE Fondul comun de investiții creat de Statele Unite și Ucraina pentru reconstrucția țării a încheiat primul său acord în domeniul mineralelor critice. În același timp, au fost convenite alte patru proiecte, astfel că valoarea totală a investițiilor asumate de la lansarea fondului a ajuns la aproximativ 70 de milioane de dolari.
UPDATE Forţele Aeriene ucrainene au anunţat luni prima utilizare cu succes a unor turele robotizate pentru doborârea dronelor ruse cu motor cu reacţie, în special a modelului „Geran-5”, relatează Ukrainska Pravda.
UPDATE Cel puțin trei persoane au murit, iar alte 25 au fost rănite după ce trupele ruse au atacat Harkovul cu bombe aeriene ghidate. Potrivit primarului Igor Terehov, au fost lovite clădiri din cartierul Slobidski, iar o benzinărie din cartierul Kievski a fost atacată cu o dronă.
UPDATE Garry Kasparov, unul dintre cei mai cunoscuți opozanți ai Kremlinului, susține că Vladimir Putin nu ar îndrăzni să folosească arme nucleare în războiul împotriva Ucrainei și consideră că amenințările repetate ale Moscovei sunt concepute în primul rând pentru a intimida Occidentul. Fostul campion mondial la șah își bazează argumentul inclusiv pe relația Rusiei cu China. În opinia sa, Beijingul are suficientă influență asupra Moscovei pentru a împiedica o escaladare nucleară care ar putea destabiliza radical actuala ordine internațională.
UPDATE Germania riscă să fie atrasă într-o confruntare violentă cu Rusia, avertizează șeful Serviciului Federal de Informații, Martin Jäger. Oficialul german spune că amenințarea venită dinspre Moscova a intrat într-o etapă „nouă și mai periculoasă”, iar Berlinul se confruntă deja cu acțiuni care nu mai pot fi privite doar ca simple tentative de influență. În evaluarea BND, Rusia reprezintă în prezent cea mai directă amenințare la adresa securității Germaniei. Serviciul german nu spune însă că un atac militar de amploare asupra NATO ar fi iminent, notează Realitatea.
UPDATE Ambasadele Germaniei, Italiei, Spaniei și Suediei în Ucraina au anunțat pe rețelele de socializare că rămân la Kiev, în ciuda amenințărilor formulate de Ministerul rus de Externe la adresa diplomaților străini, relatează Ukrainska Pravda. Ambasadele menționate au precizat că, alături de alți șefi ai misiunilor diplomatice de la Kiev, „iau act cu îngrijorare de amenințarea MAE rus la adresa diplomaților și a cetățenilor străini din Ucraina”. „Rusia este obligată să respecte Convenția de la Viena și dreptul internațional umanitar. Noi rămânem la Kiev”, au transmis misiunile diplomatice în postările lor.
UPDATE Uniunea Europeană promite un răspuns după noile survolări ale Republicii Moldova de către rachete și drone rusești. Într-o conferință de presă la Bruxelles, Înalta Reprezentantă a UE pentru Afaceri Externe, Kaja Kallas, spune că astfel de incidente sunt „complet inacceptabile” și a dat asigurări că blocul comunitar va continua să sprijine atât Moldova, cât și Ucraina.
UPDATE Estonia își redislocă o brigadă-cheie din orașul Tapa la Jõhvi, localitate situată la 50 km de granița cu Rusia, pregătindu-se pentru o posibilă escaladare a tensiunilor din partea Moscovei, relatează Financial Times. Liderii militari și ai serviciilor de informații din Estonia nu cred că Rusia urmărește un război de amploare cu NATO, cel puțin în următorii doi ani. Cu toate acestea, ei sunt convinși că Moscova se pregătește pentru un posibil conflict viitor cu Estonia, scrie ziarul citat.
UPDATE Ucraina şi-a epuizat aproape în totalitate rezerva de locomotive în urma atacurilor ruseşti asupra căilor ferate şi poartă negocieri cu partenerii europeni privind furnizarea de material rulant suplimentar, a declarat pentru Financial Times (FT) ministrul ucrainean al agriculturii, Taras Vîsoţki, relatează Ukrainska Pravda, potrivit news.ro.
UPDATE Estonia își redislocă o brigadă-cheie din orașul Tapa la Jõhvi, localitate situată la 50 km de granița cu Rusia, pregătindu-se pentru o posibilă escaladare a tensiunilor din partea Moscovei, relatează Financial Times. Liderii militari și ai serviciilor de informații din Estonia nu cred că Rusia urmărește un război de amploare cu NATO, cel puțin în următorii doi ani. Cu toate acestea, ei sunt convinși că Moscova se pregătește pentru un posibil conflict viitor cu Estonia, scrie ziarul citat, scrie Spotmedia.
UPDATE Aproximativ 60 de persoane au fost reținute la Moscova după ce o manifestație autorizată a căpătat un caracter deschis anti-Kremlin. Participanții au cerut alegeri libere și eliberarea deținuților politici și au scandat inclusiv „Jos cu țarul”, mesaj interpretat ca o referire la Vladimir Putin, relatează Kiev Post. Manifestația fusese autorizată de autoritățile din Moscova, dar reținerile s-ar fi intensificat spre final, când scandările au devenit mai explicit îndreptate împotriva Kremlinului. Printre cei arestați se numără 26 de participanți din zona Partidului Comunist și 30 de membri ai formațiunii liberale Iabloko, precum și alți activiști, conform informațiilor OVD-Info.
UPDATE Ministerul de Interne de la București anunță luni, 5 octombrie, că 11 membri ai echipajului navei care a fost lovită de o dronă în Marea Neagră au fost salvați, dar două persoane sunt decedate. Ambarcațiunea s-a scufundat.
UPDATE O navă încărcată cu cereale ar fi fost lovită de o dronă, luni, în Marea Neagră, în zona din sud-estul Platformei Pescăruș. Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) a trimis nave de intervenție în zonă, iar la operațiune participă și Garda de Coastă. Nava plecase din portul ucrainean Ismail și s-ar fi îndreptat spre Italia.
UPDATE O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropierea platformei Neptun Deep, luni dimineață, conform informațiilor G4Media. Intervine ARSVOM. Nava a fost lovită în timp ce președintele Nicușor Dan se întâlnea la Cotroceni cu o delegație a OMV Petrom. Neptun Deep este operată de Petrom, filiala din România a OMV și compania cu capital majoritar de stat Romgaz.
UPDATE Activitatea punctului de trecere a frontierei Palanca – Maiaki-Udobnoe a fost sistată după ce un proiectil căzut în urma atacurilor rusești asupra infrastructurii ucrainene a ricoșat într-un autobuz de rută și într-o cabină de control. Incidentul s-a soldat cu avarierea vehiculului și rănirea ușoară a unui polițist de frontieră. Circulația rutieră de la intersecția traseelor R-30 și R-31 (raionul Ștefan Vodă) spre Palanca a fost temporar oprită până la finalizarea cercetărilor la fața locului.
UPDATE După 1.684 de zile de război al Rusiei, evenimentele de pe front încep să aibă accente dramatice. Visul lui Putin începe să se destrame, după ce un contraatac surpriză al Ucrainei zădărnicește obiectivele Kremlinului în Donbas. Contraofensiva locală, numită Vivaldi, a ajutat deja Ucraina să recâștige 125 de kilometri pătrați de teritoriu, potrivit președintelui Volodimir Zelenski. Cel mai recent succes al Kievului pe câmpul de luptă a zădărnicit speranțele lui Vladimir Putin de a cuceri rapid întreaga regiune Donețk a Ucrainei, un obiectiv al președintelui rus de când a lansat invazia la scară largă acum aproape cinci ani, conform Bloomberg.Oficialii ruși acceptă acum în privat că nu vor putea cuceri orașele-cheie până cel mai devreme anul viitor, potrivit unor persoane apropiate ministerului apărării de la Moscova, care au vorbit sub condiția anonimatului.
UPDATE Atacurile ucrainene cu rază lungă de acțiune au scos din funcțiune peste 51% din capacitatea de rafinare a petrolului a Rusiei. „Peste jumătate din capacitatea inamicului a fost scoasă din funcțiune. Acesta este rezultatul unor acțiuni atent planificate, sistematice și constante, menite să epuizeze resursele mașinăriei de război rusești și să-i distrugă potențialul militar și economic”, a spus Ievhenii Hmara, oficial din cadrul Ministerului Apărării al Ucrainei, citat de Ukrainska Pravda. El a precizat că rafinăriile de petrol de la Moscova, Iaroslavl, Kinef, Ust-Luga, Perm, Ilski, Saratov, Sizran și altele au fost lovite recent.
UPDATE Un bărbat a murit, iar opt persoane au fost rănite într-un atac repetat (double-tap) cu trei drone cu reacție de tip Banderol, a anunțat primarul Ihor Terehov citat de Kiev Independent. Dronele au lovit în apropierea unui bloc, spărgând ferestrele a cinci imobile și avariind acoperișurile, a precizat Terehov. Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență al Ucrainei (DSNS) a raportat incendii la o clădire administrativă și la o unitate industrială. De asemenea, mai multe vehicule au fost avariate.
UPDATE „Nu ne putem înclina în fața lui Putin”, le-a răspuns Volodimir Zelenski deputaților Radei Supreme de la Kiev, care au propus să se ajungă la un acord de pace cu Rusia. Președintele ucrainean a comentat declarațiile recente ale celor doi deputați ai Radei Supreme, care au propus să se ia în calcul discuțiile de pace cu Rusia, pe fondul intensificării atacurilor lansate de forţele ruse asupra orașelor ucrainene. Jurnaliștii l-au rugat pe Zelenski să comenteze declaraţiile făcute de deputaţii Oleksi Honcearenko, membru al Partidului Solidaritatea Europeană, și ale lui Danilo Hetmanţev, membru al Partidului pro-prezidențial Slujitorul Poporului, scrie Rador.
UPDATE Rusia cere Ucrainei să renunțe la statutul de neutralitate militară contestat de Kiev în raport cu parcursul său euroatlantic, să-și mențină statutul nenuclear și să accepte revendicările teritoriale ale Moscovei. Dmitri Medvedev a avertizat că, în lipsa unui acord, Rusia va încerca să-și atingă obiectivele prin mijloace militare.
UPDATE Rusia a avertizat Statele Unite că ar putea izbucni un „război spațial la scară largă" și că Moscova ar putea doborî sateliții Starlink ai lui Elon Musk. Avertismentul vine după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut SUA să sancționeze companii chineze și rusești implicate în sistemul rival Rassvet, scrie Adevărul.
UPDATE Rusia a atacat Ucraina cu 205 drone în timpul nopții, inclusiv 49 de aparate de tip Shahed propulsate cu reacție. Trei drone Banderol au lovit Harkovul, provocând moartea unei persoane și rănirea altor opt, în timp ce apărarea antiaeriană ucraineană a doborât sau neutralizat 172 de drone, potrivit Forțelor Aeriene ale Ucrainei.
UPDATE Președintele ucrainean Volodimir Zelenksi susține că Statele Unite fac presiuni ca Ucraina și Rusia să poarte negocieri trilaterale până la finalul lunii octombrie. Declarațiile președintelui Ucrainei vin pe fondul unui nou efort diplomatic din partea Washingtonului pentru reluarea discuțiilor de pace, în urma vizitei trimișilor americani la Kiev și Moscova la începutul lunii septembrie. „Partea americană este în prezent în contact cu Ucraina și Rusia. Propune să organizeze un fel de întâlnire la nivel tehnic, într-un format trilateral, până la sfârșitul lunii octombrie”, a declarat Zelenski reporterilor, într-o conferință de presă alături de cancelarul german Friedrich Merz.
UPDATE Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că, în opinia sa, este posibil ca Rusia să fi împărtăşit tehnologia dronelor cu reacţie cu aliatul său de lungă durată, Coreea de Nord, relatează Reuters. „Ei (n.r. Rusia) împărtăşesc Coreei de Nord toate tehnologiile. Nu ştiu despre cele balistice şi altele, dar cred că da, deoarece Coreea de Nord i-a ajutat cu rachetele”, a adăugat el.
UPDATE Rusia a lansat în noaptea de 5 octombrie un atac masiv asupra Ucrainei, folosind 205 drone de atac, dintre care 49 au fost drone Shahed cu motoare reactive. Potrivit Forțelor Aeriene ucrainene, 172 de drone au fost doborâte sau suprimate până la ora 08:00, însă au fost raportate lovituri în 13 locații și căderi de fragmente în alte trei zone. Atacul aerian continua la momentul raportării.
UPDATE Patru persoane, inclusiv un copil, au fost rănite în urma bombardamentelor rusești asupra localității Gostomel din regiunea Kiev. În timpul nopții, salvatorii au intervenit pentru stingerea incendiilor izbucnite în două spații de depozitare din raionul Bucea. La fața locului continuă lucrările de înlăturare a dărâmăturilor și verificare a structurilor afectate.
UPDATE Polonia și România au declarat că nu mai au ce face în plus pentru a ajuta Ucraina să-și exporte cerealele prin Europa, în contextul în care blocada din Marea Neagră continuă. Îngrijorările fermierilor locali sunt mai presus de solidaritatea UE cu Kievul, în timp ce blocada din Marea Neagră amenință să alimenteze o criză alimentară globală și să afecteze următoarea recoltă a Ucrainei, scrie Politico, citată de Rador.
UPDATE Ucraina se pregătește pentru o iarnă grea, în contextul intensificării atacurilor rusești asupra infrastructurii sale energetice. În acest timp, trimișii administrației Trump în Rusia ar fi pe cale să încheie acorduri petroliere avantajoase. Presa internațională examinează politica petrolieră a președintelui Trump, scrie RFI.
UPDATE Dmitri Medvedev lansează un nou avertisment, de această dată la adresa Armeniei. Fostul președinte al Rusiei și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate susține că apropierea Erevanului de Occident nu va aduce „nimic bun” și vorbește deschis despre riscul unui scenariu asemănător celui din Ucraina. Declarațiile au fost făcute într-un interviu acordat televiziunii și radioului de stat din Iran. Mesajul vine într-o perioadă în care relațiile dintre Moscova și Erevan s-au răcit, iar Armenia își continuă apropierea de Uniunea Europeană.
UPDATE Rusia a exersat, în cadrul manevrelor militare Centre-2026, ocuparea unui teritoriu și crearea unei „zone de securitate” într-un stat vecin. Exercițiile desfășurate în regiunea Celiabinsk, la care participă peste 47.000 de militari și contingente din șase țări, au un scenariu în care Kazahstanul apare ca posibilă țară agresoare, deși Moscova nu îl nominalizează oficial. Vladimir Putin a urmărit personal o parte dintre manevre, despre care Kremlinul spune că țin cont de experiența războiului din Ucraina. Exercițiile au avut loc în perioada 28 septembrie – 3 octombrie. La acestea au participat 47.000 de militari, 2.000 de unități de tehnică militară, 90 de aeronave și 77 de nave de război și alte nave. Contingente militare din Belarus, China, Kârgâzstan, Mongolia, Pakistan și Tadjikistan au participat, de asemenea, la exerciții, arată Ukrainska Pravda.


















