De ce rămâne o femeie acolo unde este umilită, controlată și lovită? Uneori, pentru copii. Alteori, de rușine, din dependență financiară sau pentru că, după ani de abuz, nu mai are încredere în propriile forțe. Din afară, plecarea pare simplă. Din interiorul unei asemenea relații, poate părea imposibilă. În episodul de astăzi al campaniei TV8 „Acasă fără frică”, vorbim despre motivele care țin victimele captive în relații violente și despre dramele pe care, de multe ori, nici cei apropiați nu le cunosc.
Sunt multe motive pentru care o femeie rămâne într-o relație violentă, dar, de multe ori, cel mai puternic este frica. Frica de amenințări, de răzbunare, de ce s-ar putea întâmpla dacă pleacă. Pentru că, uneori, încercarea de a scăpa de agresor nu înseamnă că pericolul a trecut. Dimpotrivă, tocmai atunci poate începe cea mai grea luptă: cea pentru propria siguranță.
„Am dat la divorț în secret. Eu trebuia pe 13 să fug în Spania, dar divorțul a venit mult mai devreme, pe 9. A fost strașnic ce a fost cu mine, strașnic. Eu credeam că o să reușesc, dar nu am reușit”, a menționat Maria, victimă a violenței în familie.
Pentru a-i proteja identitatea, o vom numi Maria. Povestea ei are un final pe care puține femei și-l pot imagina atunci când intră într-o relație. Astăzi, Maria își ispășește pedeapsa de 11 ani de închisoare pentru că și-a omorât soțul. Timp de trei ani, a trăit în abuz: bătăi, umilințe și izolare. Cei apropiați nu au crezut-o, iar când pericolul a devenit aproape fatal, nici măcar atunci nu a mai putut schimba cursul lucrurilor.
„Tatăl meu spunea numai atât: «Te duci unde ai muncit toată viața, te duci la bărbat...» N-au crezut până când nu m-a bătut atât de tare, pentru o căldare de vin, încât m-au luat vecinii de jos și au chemat salvarea, pentru că, din cauză că ploua, se ducea apă și la ei în ogradă și au văzut sânge.”
Uneori, violența trebuie să lase urme vizibile pentru ca suferința unei femei să fie, în sfârșit, crezută. Dar chiar și atunci când înțelege că viața îi este în pericol, plecarea nu este întotdeauna posibilă. Frica o poate întoarce exact în locul din care a încercat să scape.
„Am avut o tentativă să mă despart de el, dar am revenit la el... Nu pot să-mi explic de ce. Îmi era foarte frică să nu afle că plec să depun plângere împotriva lui la poliție.”
Pentru unele femei, copiii devin motivul pentru care rămân. Vor să le ofere o familie întreagă, chiar dacă, în acea casă, liniștea și siguranța lipsesc.
„Copiii trebuie să aibă tată, nu contează de care tată, să fie tată, portretul acela al bărbatului în casă. De multe ori, femeile ne zic: «Dar el e ok cu copiii, copiii îl iubesc»”, a declarat psihologa Centrului de Justiție Familială al Poliției, Cristina Șobea.
„Eu am crezut că eu fac bine. Că eu vă fac bine, că eu nu mă despart și eu atâta am răbdat... Și bătută, și în cap, și gravidă bătută, la fetiță am fost bătută în burtă... Spunea că «eu nu vreau copilul acesta»”, a povestit Liudmila, o altă victimă.
Dar, dincolo de dorința de a păstra familia, există și rușinea. Teama că ceilalți vor judeca, că vor pune întrebări sau că nu vor înțelege.
„Eu asta ascundeam. Eu am vrut, în public, să fiu o persoană admirabilă și îmi era rușine să spun prin ce trec eu.”
Alteori, plecarea se lovește de o dependență cât se poate de concretă: banii, locuința, lipsa unui loc sigur în care să ajungă. Iar agresorul știe că, dacă îi ia toate aceste lucruri, îi poate lua și posibilitatea de a pleca.
„Eu, de fiecare dată când am vrut să plec, el îmi lua banii, cheile de la mașină, cheile de la casă și mă alunga cu copiii afară. «Pleacă!»”
Iar când violența se repetă ani la rând, se întâmplă ceva și mai grav: femeia poate ajunge să nu mai aibă încredere în propria percepție. Umilințele și acuzațiile repetate pot schimba felul în care o femeie se vede pe sine. Cu timpul, ajunge să se îndoiască de propriile decizii și să creadă că ea este cea vinovată pentru comportamentul agresorului.
„Treptat, începe un fel de intimidare și devalorizare. Femeia ajunge, treptat, să nu mai aibă încredere în propriile forțe, să-și șteargă personalitatea și să-l creadă pe el. Eu ceva nu am făcut în regulă, pentru că el așa și o va acuza: «Tu m-ai adus la asta»”, a explicat psihologa Cristina Șobea.
Și astfel se instalează un cerc din care e tot mai greu să iasă. Femeia știe că suferă, simte că nu mai poate continua, dar găsește tot mai greu puterea să rupă legătura.
„Mă simțeam foarte tristă, parcă nu eram importantă, dar oricum deja era deprinderea asta. Voiam să plec, dar parcă ceva mă ținea. Până a apărut copilul, nu puteam să mă decid, plecam, după care tot eu eram cea care voia să ne împăcăm.”
Violența domestică se ascunde adesea în spatele ușilor închise. Dar, uneori, dincolo de ele sunt oameni care aud certurile, văd urmele violenței sau bănuiesc ce se întâmplă, dar aleg să nu se implice. În episodul următor, vorbim despre martorii tăcuți și despre motivele pentru care, uneori, cei care ar putea interveni aleg să întoarcă privirea.
Dacă vă aflați în pericol imediat, sunați la 112. Pentru sprijin și consiliere, femeile și fetele pot apela gratuit și confidențial Telefonul de Încredere, la numărul 0 8008 8008, sau se pot adresa Centrului de Justiție Familială al Poliției.
