Războiul din Ucraina continuă cu atacuri sângeroase și riposte pe teritoriul rus. În regiunea Zaporojie au fost decretate trei zile de doliu în memoria celor 31 de persoane ucise în bombardamentul asupra localității Komîșuvaha, în timp ce zeci de oameni sunt în continuare dați dispăruți. De cealaltă parte, armata ucraineană a lovit cu drone rafinăria „Slavneft-YANOS” din regiunea rusă Yaroslavl, provocând un incendiu puternic la una dintre principalele facilități energetice ruse.
Pe plan diplomatic, eforturile de încetare a focului capătă o nouă dinamică: Statele Unite au anunțat o nouă rundă de negocieri trilaterale de pace între SUA, Ucraina și Rusia, programată pentru 10-11 noiembrie la Abu Dhabi. În paralel, președintele ucrainean Volodimir Zelenski se află la Berlin pentru discuții decisive cu cancelarul german Friedrich Merz, în vederea consolidării sprijinului european înaintea summitului din Emiratele Arabe.
UPDATE Trimisul special al SUA, Steve Witkoff, a anunțat luni, 3 noiembrie, că o nouă rundă de negocieri trilaterale de pace între Rusia, Ucraina și Statele Unite va avea loc în perioada 10-11 noiembrie la Abu Dhabi. „Discuțiile se vor concentra pe aranjamentele de securitate post-război, dezescaladare, eforturi umanitare și următorii pași către pace”, a scris Witkoff pe platforma X. Oficialii ucraineni, americani și ruși au lucrat în ultimele săptămâni pentru a stabili cadrul reluării dialogului. Președintele Volodimir Zelenski și liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, și-au exprimat ambii disponibilitatea de a purta negocieri, după ce în luna octombrie s-au întâlnit cu Steve Witkoff la Oslo, respectiv Sankt Petersburg. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a confirmat pentru presa de stat rusă că o delegație condusă de consilierul prezidențial Vladimir Medinski va participa la discuțiile trilaterale din Emiratele Arabe Unite. „Așteptăm cu nerăbdare să dezvoltăm progresele realizate la Kiev, Oslo și Sankt Petersburg în vederea obținerii unui acord de pace cuprinzător și durabil, care să ofere o securitate de lungă durată pentru generațiile viitoare”, a adăugat trimisul special american. Potrivit lui Volodimir Zelenski, una sau două runde de convorbiri la nivel tehnic ar putea pregăti terenul pentru un summit trilateral la care să participe el însuși, președintele american Donald Trump și Vladimir Putin. Zelenski și Putin nu au mai avut discuții directe de la declanșarea invaziei la scară largă a Rusiei în Ucraina, în februarie 2022. Agenda negocierilor tehnice de la Abu Dhabi va viza o posibilă încetare a focului asupra infrastructurii energetice și maritime, schimburi de prizonieri de război și de civili, precum și repatrierea copiilor ucraineni deportați ilegal de Rusia.
UPDATE În noaptea de 3 noiembrie, trupele ucrainene au atacat rafinăria de petrol din regiunea rusă Yaroslavl, doi angajați ai întreprinderii fiind răniți. Anunțul a fost făcut de guvernatorul regiunii, Mihail Evraev, conform Current Time. Potrivit oficialului rus, sistemele de război electronic și de apărare aeriană au „respins un atac la scară largă” cu drone asupra rafinăriei, fiind doborâte 124 de drone în cursul nopții. „Există pagube la infrastructura rafinăriei. Serviciile speciale lucrează la lichidarea incendiului. Doi angajați ai întreprinderii au suferit răni provocate de șrapnel și au fost spitalizați. De asemenea, resturile dronelor doborâte au spart geamurile mai multor case particulare și blocuri de locuit și au avariat automobile ale localnicilor”, a scris guvernatorul pe rețelele de socializare. Conform canalului Astra și altor surse media independente, este vorba despre rafinăria „Slavneft-YANOS”. Pe teritoriul uzinei au izbucnit „cinci focare mari de incendiu și două mai mici”. „Slavneft-YANOS” se numără printre primele cinci cele mai mari rafinării de petrol din Federația Rusă și a fost vizată de mai multe ori de atacuri. Capacitatea sa de procesare este de aproximativ 15 milioane de tone de țiței pe an, producând benzină, motorină, kerosen aviatic și combustibil pentru avioane cu reacție. Reprezentanții Forțelor Armate ale Ucrainei consideră că această uzină are o „importanță critică” pentru logistica armatei ruse. De cealaltă parte, Ministerul Apărării al Rusiei a susținut că ar fi doborât 856 de drone ucrainene deasupra regiunilor Breansk, Belgorod, Vladimir, Kaluga, Kursk, Novgorod, Orel, Rostov, Reazan, Smolensk, Tver, Tula, Yaroslavl, regiunii Moscova, precum și deasupra Crimeei anexate și a Mării Negre.
UPDATE Pe parcursul lunii octombrie, Forțele de Apărare ale Ucrainei au lovit o serie de facilități importante de pe teritoriul Federației Ruse. Astfel de operațiuni de rază lungă complică producția de arme a inamicului și îi reduc capacitatea de a lansa noi atacuri împotriva Ucrainei, transmite UNN cu referire la Ministerul Apărării de la Kiev. „În luna octombrie, Forțele de Apărare ale Ucrainei au lovit cel puțin 30 de obiective importante de pe teritoriul Federației Ruse. Printre ținte s-au numărat: 7 întreprinderi din complexul militaro-industrial și racheto-spațial, 3 aerodromuri militare, sisteme radar, depozite și infrastructură de logistică militară”, se arată într-o postare a ministerului.
UPDATE Oficialii americani, chinezi și ruși discută despre un posibil summit trilateral între Donald Trump, Xi Jinping și Vladimir Putin, care ar urma să aibă loc la sfârșitul acestei luni, când liderii vor participa la summitul APEC de la Shenzhen, relatează Financial Times. Persoane la curent cu situația din Washington, Beijing și Moscova au declarat că oficialii au purtat discuții serioase privind organizarea primei întâlniri trilaterale între șefii de stat, care va avea loc peste două săptămâni în orașul chinez. „Se lucrează la organizarea unei astfel de întâlniri”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin, pentru FT. Întrebat despre perspectivele organizării unui summit trilateral, Ministerul Afacerilor Externe al Chinei a declarat că Beijingul se află „în contact cu părțile relevante în legătură cu întâlnirea dintre șefii de stat chinez și rus”, dar a omis orice referire la un summit trilateral cu Trump. Casa Albă a fost contactată pentru a oferi un comentariu.
UPDATE Președintele ucrainean Volodimir Zelenski se află marți la Berlin, unde se întâlnește cu cancelarul german Friedrich Merz, într-un moment important pentru eforturile diplomatice de încheiere a războiului cu Rusia. Vizita are loc cu o săptămână înaintea unei noi runde de negocieri de pace, mediate de Statele Unite, iar liderul german a transmis că dorește să-și reafirme sprijinul pentru Kiev. Merz a făcut și o referire la vizita lui Zelenski la Casa Albă din februarie 2025, afirmând că, de această dată, lucrurile vor sta „puțin altfel”, anunță Reuters. Cancelarul german a anunțat vizita liderului ucrainean în cadrul unui discurs susținut în fața Camerei de Comerț și Industrie din Berlin, precizând că întâlnirea va avea loc la ora 12:00, ora locală (13:00, ora României). „Va fi la mine la ora 12:00”, a declarat Friedrich Merz. El a făcut referire și la vizita lui Zelenski la Casa Albă din februarie 2025, când președintele ucrainean a fost mustrat public de Donald Trump și de vicepreședintele american JD Vance, în Biroul Oval. „Va ajunge aici, alături de mine, imediat după-amiază, iar atunci lucrurile vor sta puțin altfel”, a afirmat cancelarul german, într-o declarație interpretată ca un mesaj de susținere pentru liderul de la Kiev.
UPDATE Biroul de Stat de Investigații (DBR) a inițiat o cauză penală în legătură cu evenimentele din 2 noiembrie din localitatea Petropavlivska Borșceahivka, regiunea Kiev. Dosarul a fost deschis în baza articolului privind depășirea atribuțiilor de serviciu de către o persoană cu funcție de răspundere din cadrul armatei. Potrivit DBR, evenimentele au avut loc în apropierea unei case private utilizate pentru cazarea temporară a militarilor Gărzii Naționale care reveniseră după părăsirea neautorizată a unității. După ce pe rețelele de socializare s-au răspândit informații despre o presupusă reținere ilegală a militarilor, în fața imobilului s-a adunat un grup de cetățeni. Conflictul a degenerat în altercații, în timpul cărora s-au auzit focuri de armă și au fost avariate mașini ale poliției. De asemenea, în timpul dispersării mulțimii, mai mulți tineri au atacat un fotoreporter al agenției UNN. În urma scandalului provocat, Garda Națională a Ucrainei a anunțat că nu va mai utiliza clădirea respectivă din Petropavlivska Borșceahivka, iar persoanele aflate acolo au fost relocate.
UPDATE O operațiune de căutare și salvare este în desfășurare la locul atacului aerian rusesc din localitatea Komîșuvaha. Până în prezent, a fost confirmat decesul a 31 de persoane, iar aproape 50 sunt în continuare date dispărute, transmite Ukrinform cu referire la o declarație televizată a șefului interimar al Administrației Militare Regionale Zaporojia, Mîhailo Semîkin. „Conform ultimelor date, 31 de persoane au fost ucise. Alte cinci au fost rănite, iar aproape 50 de oameni sunt dați dispăruți”, a precizat Semîkin. Potrivit oficialului, armata rusă a lansat ieri cel puțin nouă atacuri aeriene. Localitatea a fost lovită exact în momentul în care oamenii primeau ajutor umanitar într-un centru de reziliență. „Trebuie să acordăm atenție tipului de armament folosit. Au utilizat o combinare de diferite muniții. Au început cu bombe aeriene ghidate KAB-500, iar ulterior au folosit bombe FAB-3000. Pentru a înțelege scara, o bombă FAB-3000 conține 1,5 tone de încărcătură explozivă. Astfel de arme sunt concepute pentru a distruge fortificații din beton armat și buncăre. În urma loviturii directe, structura din beton din interiorul clădirii s-a prăbușit și a izbucnit un incendiu”, a explicat guvernatorul regional.
UPDATE Războiul din Ucraina s-ar putea încheia în următoarele luni, întrucât toate părțile implicate „s-au săturat” de el, a declarat președintele Belarusului, Alexander Lukașenko. „Aceasta este părerea mea personală. Toată lumea: nu mai sunt nici forțe, nici resurse, toți sunt obosiți”, a spus el la cea de-a IV-a Conferință internațională de la Minsk privind securitatea eurasiatică. Potrivit acestuia, în Europa „au început deja să înțeleagă de la cine a pornit această escaladare”. El a reamintit că, în 2022, conflictul s-ar fi putut încheia „în câteva săptămâni”. „Dar «prietenii» britanici ai Kievului au cerut să se lupte «până la ultimul ucrainean», înarmând la maxim vecina noastră din sud. S-a pierdut o șansă reală de a ajunge la pace și de a salva multe mii de vieți”, a spus Lukașenko. El a propus reluarea negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina la Minsk: „Veniți, să discutăm. Fără niciun fel de mediere”. În același timp, președintele Belarusului a subliniat că nu dorește să-și asume rolul de mediator, deoarece, în ultimii 30 de ani, „s-a săturat” de astfel de activități.
UPDATE După şapte atacuri asupra navelor de marfă în apropierea României şi Bulgariei, luna trecută, alianţa militară condusă de SUA a declarat că va desfăşura avioane de patrulare maritimă, radare şi drone pentru a-şi consolida flancul estic de la Marea Neagră. Trei zile mai târziu, pe 23 octombrie, o altă navă a fost lovită chiar în apropierea apelor teritoriale româneşti. Iar săptămâna trecută, un cargobot grecesc a fost scufundat de drone navale în zona economică exclusivă a Bulgariei. Atacurile neîncetate arată cum războiul maritim din ce în ce mai intens dintre Rusia şi Ucraina se transformă într-o provocare majoră pentru NATO în Marea Neagră, lăsând expuse statele membre riverane, în special România şi Bulgaria, scrie Reuters, conform News.ro. Analiştii militari spun că nu au nicio îndoială că aceste atacuri au fost comise de Rusia. O dronă navală surprinsă în înregistrarea video a ultimului atac semăna cu o variantă rusă, potrivit firmei de securitate maritimă Ambrey. „Cred că este, fără îndoială, o escaladare”, a declarat Sidharth Kaushal, cercetător principal la think-tank-ul RUSI din Londra. Rusia neagă că ar viza vecinii Ucrainei cu drone şi susţine că guvernele europene sunt cele care escaladează războiul din Ucraina prin furnizarea de ajutor militar.
UPDATE În regiunea Zaporojie au fost decretate trei zile de doliu în memoria victimelor atacului rusesc asupra localității Komîșuvaha - una dintre cele mai mari tragedii din regiune, din punct de vedere al numărului de victime, de la începutul războiului la scară largă. Anunțul a fost făcut luni, 3 noiembrie, pe rețelele de socializare, de către interimarul la șefia Administrației Militare Regionale Zaporijjea, Mîhailo Semîkin, transmite UNN. „Perioada de doliu pentru cei uciși în urma atacului rusesc asupra localității Komîșuvaha din regiunea Zaporijjea va dura trei zile - 3, 4 și 5 noiembrie. Este una dintre cele mai mari tragedii din regiunea noastră ca număr de victime de la începutul invaziei la scară largă”, a scris Semîkin. Oficialul a precizat că „până în prezent au fost confirmate 29 de decese. Alte cinci persoane au fost rănite, iar 48 sunt în continuare date dispărute”. Președintele Volodimir Zelenski a declarat că operațiunile de salvare din Komîșuvaha continuă încă de duminică, 2 noiembrie.
UPDATE Cel puțin 24 de persoane au murit, iar alte cinci au fost rănite în urma atacurilor rusești asupra unei școli din localitatea Komîșuvaha, regiunea Zaporojie din Ucraina. Printre victimele decedate se numără doi salvatori și patru polițiști. Clădirea era folosită pentru distribuirea ajutoarelor umanitare, iar în momentul primului atac acolo se aflau mai mulți localnici. Potrivit președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, armata rusă a lansat mai multe bombe aeriene asupra clădirii. Primul atac a avut loc în momentul în care oamenii veniseră să primească ajutor umanitar. Ulterior, rușii au bombardat din nou zona, lansând alte nouă bombe, care au lovit adăpostul în care se aflau oamenii. Zelenski a precizat că școala nu mai era folosită pentru desfășurarea orelor, întrucât localitatea se află foarte aproape de linia frontului. În schimb, clădirea și adăpostul erau utilizate în scopuri umanitare, iar ajutoarele erau distribuite în fiecare zi de luni. „Rușii au lansat primul atac exact în momentul în care oamenii veniseră – au fost câteva bombe aeriene. Apoi a urmat un atac repetat – alte bombe aeriene, de această dată asupra adăpostului”, a declarat președintele ucrainean. Potrivit acestuia, majoritatea victimelor sunt civili care veniseră să primească ajutoare umanitare, dar și persoane care au intervenit pentru a-i ajuta pe cei afectați de primul bombardament: „Rușii nu aveau cum să nu știe că, în fiecare săptămână, localnicii care au rămas în Komîșuvaha primeau ajutor umanitar exact în acel loc”. Operațiunile de salvare și căutare continuă, întrucât mai multe persoane ar putea fi încă prinse sub dărâmături. La intervenție participă militari, salvatori și angajați ai serviciilor speciale. Președintele ucrainean a făcut apel la comunitatea internațională să reacționeze la atac și să ofere sprijin Ucrainei: „Trebuie să protejăm viețile oamenilor”.


















