Șefii întreprinderilor și instituțiilor publice ar putea fi remunerați după un nou sistem. Agenția Proprietății Publice pregătește un proiect de lege care ar urma să introducă reguli unitare și limite maxime pentru salariile conducătorilor și adjuncților acestora, după ce investigația „Cutia Neagră PLUS” de la TV8 a dezvăluit cum sporurile și bonusurile le aduc unor manageri venituri de peste un milion de lei anual.
Potrivit unui comunicat al APP, noile reguli ar urma să se aplice șefilor întreprinderilor de stat și municipale, societăților comerciale cu capital integral sau majoritar public, dar și unor autorități și instituții publice aflate la autogestiune.
Proiectul prevede și ca premiile, sporurile și alte plăți suplimentare să fie legate de rezultatele economico-financiare ale instituțiilor. Totodată, entitățile vizate ar urma să fie obligate să publice pe paginile lor oficiale informațiile despre salarizarea conducerii.
APP invită toate părțile interesate să transmită propuneri pentru viitorul proiect de lege până la 19 noiembrie 2026.
Investigația TV8 „Milionul „ascuns” al directorilor la stat: Sporurile și primele ce le triplează salariile” a arătat cum salariile de bază ale unor manageri sunt majorate prin sporuri pentru intensitatea muncii, prime trimestriale, recompense din profit și bonusuri acordate cu ocazia sărbătorilor.







































