Terenul pe care urmează să fie construit complexul multifuncțional din zona Circului este proprietate privată pe care sunt amplasate niște case vechi care nu pot fi locuite, fiind avariate. Totodată, complexul nu ar afecta clădirea Circului și nici Biserica Sf. Împărați Constantin și Elena din apropiere. Declarațiile au fost făcute de către Iurie Povar, președintele Consiliului Național al Monumentelor Istorice (CNMI), și de către Ion Ștefăniță, vicepreședintele CNMI.
„Vreau să zic că Biserica Sf. Împărați Constantin și Elena are un teritoriu pe care sunt amplasate morminte și este un teritoriu integral care este conturat și rămâne absolut intact în urma propunerii autorilor proiectului. Prima clădire amplasată conform proiectului este la distanța de circa 70 de metri. Din aceste considerente nu există nici un pericol în cazul edificării unui complex în zona adiacentă. Distanța de la cea mai apropiată clădire a complexului până la edificiul Circului este de 100 de metri. Nu poate exista o influență asupra construcției. Sunt multe observații vis-a-vis de stabilitatea terenului, de prezența unor efecte de alunecări de teren. Aceste riscuri naturale în zona dată nu există. Terenul pentru construcții este favorabil pentru a executa clădiri înalte”, a menționat președintele CNMI, Iurie Povar, adăugând că „terenul este proprietate privată.”
În cadrul unei conferințe de presă, cei doi susțin că decizia de a permite construcția unui astfel de complex a fost una analizată din mai multe puncte de vedere și aceasta nu încalcă regimul de înălțime. Ba mai mult, centrul multifuncțional ar aduce un venit în bugetul municipal și ar crea mai multe locuri de muncă.
„Noi trebuie să avem o atitudine echilibrată, în raport cu patrimoniul și economia. Agentul economic își propune să reabiliteze toată zona adiacentă a bisericii, respectiv să contribuie la amenajarea spațiilor verzi din zonă. Ca să fiu precaut pe votul pe care îl dau, am pus întrebarea privind parcările. Câte locuri de parcare sunt prevăzute pentru complexul locativ și câte pentru cel multifuncțional”, a menționat vicepreședintele CNMI, Ion Ștefăniță.
Ștefăniță a explicat că votul să în cadrul Consiliului a fost unul bine gândit. Totodată, acesta a venit și cu un apel către cei care au criticat neargumentat votul său.
„Nu regret votul de vineri pentru că eu tare îmi doresc ca la Chișinău poarta investițiilor mereu să fie deschisă. Eu nu sunt plastilină, nu mă modelez și sunt în afara politicului. (..) Tare îndemn colegii mei istorici să nu facă politică murdară, dar să discute cu argumente”, a spus vicepreședintele CNMI, în cadrul conferinței de presă.
Anterior, deputații PAS au cerut demisia vicepreședintelui CNMI, Ion Ștefăniță. În replică, Ștefăniță a declarat că „celor care cer revocarea din funcție a mea, vreau să spun că nu voi diserta, voi fi ca un militar și până la ultima suflare voi lucra pentru istorie, pentru patrimoniul cultural.”
Referitor la activitatea Consiliului Național al Monumentelor Istorice, Povar susține că nu „nu are sens să fie criticat un Consiliu care abia și-a început activitatea”, menționând că deciziile adoptate de Consiliul anterior au creat litigii, pe care ulterior Ministerul Culturii le-a pierdut în instanță.
„Componența anterioară a CNMI, nu știu din care considerente este idealizată. Nu vreau să critic activitatea consiliului precedent, dar vreau să aduc niște cifre. Din numărul total de lucrări examinate, la nivel de schiță, mai mult de jumătate au fost respinse. Din numărul total de proiecte de execuție, care deja au fost aprobate la faza de schiță de proiect, au fost respinse. Ce înseamnă respingerea? Vă spun, înseamnă apel în instanța de judecată pe care MECC le pierde. Și atunci se solicită ca beneficiarului lucrării să fie restituită paguba materială care se vor plăti din buzunarul contribuabililor”, a explicat Povar.
Amintim că, un nou ansamblu multifuncțional cu parcări subterane va apărea în Capitală. Acesta va fi amplasat în apropiere de Circ. Un proiect în acest sens a fost aprobat vineri, 29 ianuarie, de către Consiliul Național al Monumentelor Istorice, care s-a întrunit într-o nouă componență.
Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, susține că pe durata mandatului său, în zona Circului, nu va fi construit complexul multifuncțional.




































