Angajații care se vor vaccina împotriva COVID-19, dar și cei care au copii, în cazul în care procesul educațional va avea loc online, vor primi zile libere de la stat. Proiectul a fost aprobat astăzi, în lectura a doua de către Parlament, cu votul a 76 de deputați.
Documentul prevede că, în cazul în care procesul educațional se va desfășura online, odată cu dispunerea de către autoritățile abilitate a unor măsuri speciale privind asigurarea securității, protecției vieții și sănătății populației, cu acordul angajatorului, se vor acorda zile libere unuia dintre părinți sau a tutorelui, pentru supravegherea copiilor. În această perioadă, angajatul va primi o indemnizație egală cu cel puțin 50 la sută din salariul de bază. Prevederile se referă la părinții sau tutorii ai căror copii au vârsta de până la 12 ani și la cei care au copii cu dizabilități, care frecventează o instituție de învățământ.
Pentru a stimula procesul de imunizare împotriva COVID-19, angajații care se vor vaccina, la fel vor primi zi libere cu menținerea salariului mediu. Astfel, Guvernul va stabili compensații din bugetul de stat pentru angajatorii care vor oferi aceste facilități lucrătorilor.
Proiectul aprobat prevede și alte facilități pentru persoanele angajate în câmpul muncii. De exemplu, în cazul declarării șomajului tehnic, în urma restricțiilor impuse în starea de urgență în sănătate publică, angajații vor primi o indemnizație, plătită parțial sau integral din bugetul de stat. De menționat că durata șomajului tehnic nu poate depăși patru luni, în cazul unui an calendaristic.
De asemenea, salariaților cu regim de activitate redusă li se va plăti salariul conform timpului efectiv prestat, iar diferența va fi achitată parțial, din bugetul de stat. Pentru implementarea acestor măsuri sociale, autorii proiectului au prevăzut, pentru ultimul trimestru al acestui an, cheltuieli în valoare de 285 de milioane de lei.



































